Chiar și românii care intenționează să voteze la urne, în străinătate, ar trebui să ia în considerare, la modul serios, alternativa de a vota prin corespondență, la alegerile parlamentare de anul acesta, din 6 decembrie. În esență, situația specifică generată de pandemie face incertă și imprecisă organizarea fizică a alegerilor, la urne, în străinătate. Există riscul serios ca, în funcție de cum evoluează situația, autoritățile din anumite locuri să nu permită organizarea alegerilor, ceea ce i-ar pune pe mulți cetățeni români în situația de a fi nevoiți să traverseze distanțe mari pentru a ajunge la cea mai apropiată secție de votare. Citește articolul
Alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate au timp până în 22 octombrie să se înregistreze la Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a vota prin corespondență la alegerile parlamentare de anul acesta. Data limită a fost extinsă, recent, de la 21 septembrie, în condițiile în care există riscul ca, în anumite zone din afară, să nu poată fi organizate fizic secții de votare, din cauza pandemiei. Astfel, singura opțiune rezonabilă pentru anumiți alegători ar deveni votul prin corespondență. Citește articolul
Alegerile parlamentare pentru Senat și Camera Deputaților vor avea loc în acest an la data de 6 decembrie, conform unei hotărâri de Guvern apărute în 4 septembrie în Monitorul Oficial. De asemenea, Guvernul a aprobat și calendarul extins al desfășurării alegerilor, stabilind ca perioadă pentru desfășurarea campaniei electorale cea începând cu 6 noiembrie și încheindu-se în 5 decembrie, cu o zi înainte de alegeri. Citește articolul
Ordonanța de urgență recentă a Guvernului cu modificări în organizarea alegerilor anticipate, aflată acum în Parlament, a fost respinsă azi de Senat și va ajunge la Camera Deputaților pentru decizia finală: dacă modificările sale nu sunt agreate nici de deputați, atunci modificările sale vor fi șterse "cu buretele". Citește articolul
Așa cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2019, românii aflați în străinătate își vor putea exercita dreptul la vot timp de trei zile și la scrutinul organizat pentru alegerea membrilor Senatului și ai Camerei Deputaților, indiferent dacă vorbim despre alegeri la termen sau despre alegeri anticipate, potrivit unei ordonanțe de urgență oficializate recent. Citește articolul
Pe viitor, românii care trăiesc în afara țării vor fi reprezentați de mai mulți deputați și senatori în Parlament, stabilește un proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor. În esență, numărul parlamentarilor care-i reprezintă pe românii din străinătate ar urma să crească de aproape patru ori. Citește articolul
Românii care intenționează să voteze în afara granițelor trebuie, pentru a putea vota mai ușor fie prin vot la urne, fie prin vot prin corespondență, să se înregistreze ca alegători în străinătate. În acest sens, românii din afara țării s-au putut înregistra în Registrul electoral până duminică, numărul de persoane înscrise în registru fiind de aproximativ 80.000. Citește articolul
Senatul a adoptat tacit un proiect de lege prin care se va extinde votul electronic la toate alegerile și referendumurile. Dacă proiectul va fi adoptat și de Camera Deputaților și va deveni lege, cetățenii români vor avea posibilitatea să voteze electronic (în același timp, nu se va renunța la opțiunea votului clasic, la urne; așadar, alegătorii vor putea decide cum vor vota). Mai mult, va exista posibilitatea schimbării votului, până la momentul termenului limită pentru alegeri (doar ultima opțiune fiind luată în considerare). Citește articolul
După ce ALDE a rupt alianța cu PSD și și-a anunțat recent ieșirea de la guvernare, Executivul condus de Viorica Dăncilă și-a pierdut majoritatea politică pe care o avea în Parlament. În aceste condiții, președintele României, Klaus Iohannis, a respins remanierea propusă de prim-ministru și a cerut ca actualul Guvern să obțină o reconfirmare a susținerii Parlamentului. Însă aici există două variante: Guvernul Dăncilă poate fi reconfirmat sau se poate forma un nou Guvern. Dacă ne luăm după Constituție, varianta dizolvării Parlamentului și a alegerilor anticipate, care ar fi de obicei o opțiune, nu este posibilă în momentul actual. Citește articolul
Românii din afara țării ce doresc să voteze la alegerile prezidențiale care vor fi organizate spre finele acestui an nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze neapărat la secția de votare, ci își vor putea exercita dreptul la vot și prin corespondență, potrivit unui act normativ ce a fost oficializat recent, prin publicarea în Monitorul Oficial. Suplimentar, prin acest act normativ, parlamentarii au modificat și perioada în care pot vota la urne cei aflați în străinătate, respectiv au prelungit-o la aproape trei zile. Citește articolul