În prima lună a anului, s-a stabilit, prin ordonanță, modificarea legislației privind aplicarea unor măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii. Printre altele, s-a stabilit că somația de desființare a construcţiilor care au fost executate ilegal în zone turistice se poate transmite acum și altor persoane, nu doar proprietarului construcției. Acest lucru se va schimba pe viitor, potrivit unui proiect legislativ adoptat azi la Senat, somația urmând a se afișa, în mod obligatoriu, la loc vizibil pe clădire. În plus, legislația va stabili desființarea doar în cazul clădirilor ilegale de pe domeniul public. Citește articolul
Printr-o ordonanță apărută joi, Guvernul a stabilit modificarea Legii construcțiilor, astfel încât să fie permise, fără să fie nevoie de obținerea unei autorizații de construire, și lucrările de întreținere curentă a rețelei de drumuri din țara noastră, ceea ce va însemna, cel puțin teoretic, că se vor putea face mai multe astfel de lucrări, iar asta va duce la drumuri mai bune și mai sigure. Citește articolul
O ordonanță prin care s-a stabilit modificarea legislației privind aplicarea unor măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Concret, potrivit noului act normativ, somația de desființare a construcţiilor care au fost executate în zone turistice fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea ei se va putea transmite, în curând, nu doar proprietarului construcției, așa cum e acum, ci și altor persoane care au legătură cu executarea lucrărilor de construcţii. Citește articolul
Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții urmează să fie modificată, de vineri, în sensul introducerii unui nou tip de lucrare în lista celor care se pot executa fără să fie nevoie de obținerea unei autorizații de construire. O nouă lege, publicată marți în Monitor, introduce pe lista actuală anumite lucrări ce vizează construcțiile hidrotehnice și nu numai. Citește articolul
Așa cum s-a stabilit în vară, valabilitatea autorizației de construire poate fi prelungită pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, ca înainte. Tot atunci s-a stabilit că autorizațiile de construire deja prelungite, aflate în termen de valabilitate la data de 13 iunie, mai pot fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni. Acum, într-o lege publicată luni și care se va aplica din 24 noiembrie este prevăzută posibilitatea ca autorizațiile de construire prelungite deja și încă valabile în vară să poată fi prelungite cu 24 de luni. Citește articolul
De principiu, după cum stabilește legislația în vigoare, lucrările de construcții sunt permise doar în baza unei autorizații de construire. Există, totuși, și unele situații în care un astfel de document nu este necesar, printre care și zugrăvirea unui apartament ori repararea acoperișului unei case. Citește articolul
În iunie, Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor a fost modificată pentru ca valabilitatea autorizației de construire să poată fi prelungită pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, așa cum se-ntâmpla înainte. În plus, tot atunci s-a stabilit și că termenul în care se poate cere prelungirea valabilității autorizației se extinde de la 15 zile lucrătoare, cât era anterior, la 45. Acum, printr-un ordin publicat aseară în Monitorul Oficial, Ministerul Dezvoltării a modificat și normele Legii construcțiilor, astfel încât măsurile să se poată aplica efectiv. Citește articolul
Pentru a eficientiza activitatea instituțiilor publice, prin simplificarea proceselor interne, parlamentarii propun, printr-un proiect de lege pus recent în dezbaterea Senatului, ca, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în prezent, acestea să fie scutite de taxele pentru eliberarea tuturor actelor emise de către alte instituții ale statului. Citește articolul
Lucrările de racordare la rețeaua electrică a punctelor ori stațiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice vor putea fi făcute și fără autorizație de construire, potrivit unui proiect de ordonanță aflat, de luni, în dezbatere publică la Ministerul Dezvoltării, ce, printre altele, vizează modificarea legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Citește articolul
Noile condiții de prelungire a autorizațiilor de construire pentru situațiile când construcția nu s-a putut începe sau termina integral la termenul inițial stabilit le profită și celor care au prelungiri încuviințate la acest moment, precum și celor care se apropie de termenul de expirare a autorizației emise inițial. Citește articolul