O serie de competențe legate de alegerile prezidențiale vor fi transferate de la Curtea Constituțională a României (CCR) la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), conform unei propuneri legislative înregistrate recent la Parlament. Printre altele, la ICCJ se va transfera soluționarea contestațiilor privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor sau a semnelor electorale. Citește articolul
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor din Codul de procedură civilă referitoare la arbitrajul instituționalizat a fost oficializată recent, devenind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. Documentul stabilește că entitățile reglementate de OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații pot include în statutul lor organizarea de activități specifice arbitrajului instituționalizat doar dacă sunt autorizate în mod expres de legiuitor să exercite acest tip de arbitraj. Citește articolul
Într-o decizie pronunțată la începutul verii de Înalta Curte și publicată miercuri în Monitorul Oficial se stabilește că, în contextul infracțiunii de furt calificat prin violarea sediului profesional, un spațiu comercial poate reprezenta sediu profesional în sensul art. 229 alin. (2) lit.b) din Codul penal dacă și numai dacă în acel spațiu se desfășoară viață privată societară. Conceptul, dezvoltat la nivel de jurisprudență europeană, a extins protecția vieții private și la entitățile juridice, oferindu-le un cadru legal pentru a-și proteja spațiile și activitățile interne împotriva intervențiilor nejustificate. Citește articolul
Printr-o decizie publicată azi în Monitorul Oficial, Înalta Curte a lămurit faptul că asimilarea perioadei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea pensiilor, în locurile de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă, unui stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă, produce efecte și sub aspectul majorării punctajelor lunare cu 50%, nu doar în ceea ce privește calculul stagiului de cotizare și reducerea vârstei de pensionare. Citește articolul
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) se pronunța la final de mai într-un recurs în interesul legii privind accesul moștenitorilor la informațiile bancare ale decedatului. Decizia, apărută recent în Monitorul Oficial, clarifică faptul că moștenitorii au dreptul de a obține informații protejate de secretul bancar numai în măsura în care justifică scopul pentru care le solicită.
Citește articolulÎn cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, dacă persoana vătămată a depus deja plângerea se va considera că acțiunea a fost pusă în mișcare ca urmare a acestia, nemaiputând fi pusă în mișcare din oficiu. Vorbim de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), prin care se oferă dezlegare unei chestiuni de drept penal, în contextul unor fapte de violență în familie. Decizia a apărut marți în Monitorul Oficial. Citește articolul
În soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit că în cazul termenului de preaviz la concediere nu este luată în calcul și ziua comunicării notificării de preaviz, ceea ce înseamnă că termenul începe să curgă din ziua următoare și se împlinește în ultima zi. În decizia dată acum o lună și publicată miercuri în Monitorul Oficial, Curtea arată că mai multe prevederi din Codul de procedură civilă și din Codul civil cu privire la calculul termenelor nu sunt incidente în cazul termenului de preaviz la concediere, motivul fiind natura diferită a termenelor stabilite pe zile lucrătoare în Codul muncii, unde aplicarea regulilor din Codul civil în cazul termenelor pe zile ar duce la prelungiri nejustificate și contrare intereselor protejate în cazul raporturilor de muncă. Citește articolul
Faptul că sunt angajați cu contract de muncă sau că lucrează ca funcționari publici în calitate de consilieri juridici este suficient pentru a sta în instanță și pentru a oferi reprezentare juridică, a concluzionat Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) printr-o decizie oficializată joi. Se pune, astfel, capăt unei opinii eronate conform căreia consilierii trebuie să se înscrie obligatoriu în tabloul profesional ținut de colegiile consilierilor din țară. Citește articolul
În cazul infracțiunii de violare a vieții private ce presupune fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta, fapta penală este reținută doar când e vorba de spații ce intră în conținutul noțiunii de domiciliu din legea penală, la fel ca în cazul infracțiunii de violare de domiciliu, nu și când e realizată în alte tipuri de spații care, teoretic, oferă o protecție a vieții private - cum este, de pildă, toaleta unei clinici medicale. Vorbim de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), publicată miercuri în Monitorul Oficial. Citește articolul
Printr-o decizie din februarie anul acesta, apărută joi în Monitorul Oficial, Înalta Curte clarifică modul de interpretare a prevederilor din Codul civil referitoare la atribuirea beneficiului locuinței conjugale în caz de divorț, stabilind că nu este necesară formularea concomitentă a unei cereri de partaj pentru ca unul dintre soți să poată solicita atribuirea beneficiului locuinței, până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Citește articolul