Întârzierile majore din acest an la plățile către firme au adus în prim-plan neajunsurile sistemului actual de rambursare a TVA-ului. Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Mirela Călugăreanu, a recunoscut că există probleme și că instituția deja lucrează la un nou mecanism de returnare a taxei. Citește articolul
Cu toate că anul curent n-a adus prea multe noutăți, sunt șanse mari să avem, în 2020, tot felul de modificări legislative în domeniul fiscalității. Concret, deși majoritatea propunerilor vor fi în avantajul contribuabililor, unele nu-s îndeajuns de detaliate momentan pentru a ne da seama dacă vor fi de bun sau rău augur (de exemplu, misterioasa regândire a impozitării muncii pe care o vrea Guvernul Orban). Iată ce s-ar putea schimba și ce nu în cursul anului viitor. Citește articolul
Vânzările la distanță reprezintă livrări de bunuri expediate sau transportate între țări membre ale Uniunii Europene (UE) și, în funcție de categoria din care face parte cumpărătorul (persoană fizică sau juridică impozabilă ori nu), taxa pe valoarea adăugată asociată acestei operațiuni se aplică după reguli diferite. În acest context, direcția generală Brașov a Agenției Naționale de Administrare Fiscală a prezentat recent un ghid ce lămurește modul în care se aplică TVA pentru vânzările la distanță. Citește articolul
Specialiștii Deloitte România spun că, deși am putea avea o perioadă mai calmă în fiscalitate până la alegerile parlamentare, tot există șanse să apară modificări după ce se va stabili bugetul de stat pentru anul 2020. Citește articolul
Anumite modificări la regimul TVA, ce țin de scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare, trebuie implementate în România până la sfârșitul anului, pentru a fi puse în practică de la 1 ianuarie 2020. Însă specialiștii Deloitte România spun că există riscul ca aceste schimbări să aducă mai multe probleme firmelor de la noi, judecând după practica inspectorilor fiscali. Citește articolul
Companiile care au sedii situate în preajma unor drumuri publice din România și le folosesc pentru a avea acces la proprietăți vor scăpa de obligația de a plăti taxele pentru utilizarea și accesul în zona drumului, potrivit unui act normativ oficializat recent. Citește articolul
Autoritățile de la noi ar trebui să transpună în Codul fiscal, până la finele anului, o serie de schimbări la regimul TVA. Totuși, este posibil ca aceste noutăți să fie implementate cu întârziere, astfel că firmele ar putea fi forțate să se conformeze într-un timp foarte scurt, conform specialiștilor. Citește articolul
Începând cu prima zi a anului 2020, o serie de măsuri de simplificare ce țin de regimul TVA se vor aplica la nivelul întregii Uniuni Europene, acestea urmând să apară în Codul fiscal până la finele anului curent. Citește articolul
Modificări la regulile transportului pentru tranzacțiile în lanț urmează să fie implementate în România până la finalul acestui an, pentru a fi puse în aplicare de la 1 ianuarie 2020, cel puțin teoretic. Acestea fac parte dintr-un pachet de modificări importante la regimul TVA, ce sunt impuse de autoritățile europene. Citește articolul
Nicio firmă din România nu va mai trebui să aplice obligatoriu sistemul plății defalcate a TVA-ului, supranumit split TVA, deoarece acesta va deveni opțional în totalitate. În prezent, obligați la aplicarea sistemului split TVA sunt cei cu datorii mari la plata TVA-ului și cei aflați în insolvență. Totodată, autoritățile vor elimina și facilitățile fiscale acordate celor care aplică opțional sistemul. Citește articolul