Cei care au obținut venituri din activități independente, drepturi de autor și alte tipuri de venituri extrasalariale în 2017 nu trebuie să mai depună fostul formular 200 până la 25 mai 2018, întrucât el nu mai există acum în legislația fiscală. Noul termen ce trebuie respectat de contribuabili, atașat declarației fiscale unice (212), cea care a înlocuit, printre altele, declarația 200, este 15 iulie 2018. Citește articolul
Înregistrarea persoanelor fizice autorizate (PFA) și celorlalte entități fără personalitate juridică în Spațiul Privat Virtual (SPV) este posibilă din vara anului trecut, astfel că acești contribuabili pot solicita și primi online decizii de impunere, ceritificate fiscale, adeverințe de venit sau declarații fiscale. Interesant este însă că înregistrarea în acest serviciu se poate face atât ca persoană fizică, utilizând codul numeric personal, cât și ca persoană juridică, în baza certificatului de înregistrare fiscală. Citește articolul
Contribuabilii persoane fizice care au obținut în 2017 venituri din activități independente, chirii sau investiții, printre altele, echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an trebuie să depună, până la 31 ianuarie 2018, declarația 600, în vederea stabilirii contribuțiilor la pensii (CAS) și sănătate (CASS) de achitat în 2018. De altfel, Fiscul a anunțat recent că transmiterea documentului se poate face și online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). În cele ce urmează explicăm, pas cu pas, ce pași trebuie să parcurgeți pentru a vă autentifica si a accesa serviciul oferit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât să evitați cozile întâlnite în aceste zile la Fisc sau chiar la poștă. Citește articolul
Comunicarea către firme a actelor solicitate sau a celor emise de Fisc, relația online cu autoritățile sau folosirea Spațiului Privat Virtual sunt doar câteva dintre aspectele reglementate în cursul anului 2017. Citește articolul
Începând din 2017, persoanele fizice pot primi mai multe documente de la Fisc prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), ceea ce reprezintă o debirocratizare importantă a relației dintre contribuabil și stat. În plus, persoanele care se confruntă cu popriri ale conturilor bancare, ca urmare a unor datorii fiscale ce și-au depășit scadența, nu vor mai trebui să aștepte la fel de mult pentru a avea acces la propriile sume de bani, având în vedere faptul că Fiscul transmite actele privind sistarea popririi în format electronic către bănci. Totuși, nu despre toate schimbările legislative inițiate în anul 2017 putem afirma că au fost bine primite de către cetățeni: persoanele care pleacă din țară pentru perioade mai lungi de timp, fără să anunțe fiscul, pot primi amenzi. Citește articolul
De la 1 iunie 2017, firmele pot comunica mai ușor cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Astfel, chiar dacă măsura e menită să ușureze relația dintre contribuabil și Fisc, firmele trebuie să acorde o atenție sporită anumitor aspecte, așa cum au explicat recent, în cadrul unui eveniment, specialiștii Deloitte. Practic, odată furnizate acte fiscale prin SPV, companiile își exprimă acordul pentru o comunicare exclusiv online cu Fiscul. Citește articolul
Noi reguli la funcționarea Spațiului Privat Virtual (SPV) se aplică de astăzi, odată cu intrarea în vigoare a unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Astfel, cetățenii pot solicita și primi de-acum mai multe documente, în timp ce firmele și persoanele fizice autorizate (PFA), printre altele, pot obține acte fiscale online, la rândul lor, după ce se vor înregistra în prealabil. Citește articolul
În vederea ușurării relației dintre Fisc și contribuabili, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va permite entităților fără personalitate juridică, de joi începând, înregistrarea în Spațiul Privat Virtual (SPV). Astfel, persoanele fizice autorizate (PFA), precum și antreprenorii organizați ca întreprinderi individuale (II) sau familiale (IF) vor putea solicita și primi decizii de impunere, ceritificate fiscale, adeverințe de venit sau declarații fiscale. Măsurile sunt incluse într-un act normativ al Fiscului, publicat recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Începând de joi, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va trebui să pună la dispoziția contribuabililor persoane juridice o modalitate mai comodă și modernă pentru comunicarea mai multor documente fiscale, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Procedura pentru transmiterea la distanță a deciziilor de impunere, certificatelor de atestare fiscală sau a declarațiilor fiscale, printre altele, este inclusă într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, care stabilește și ce trebuie să facă firmele pentru a se înregistra în acest serviciu online. Citește articolul
Una dintre marile categorii de venituri obținute în 2016, ce trebuie declarate la Fisc prin intermediul formularului 200, o reprezintă veniturile din jocuri de noroc, acolo unde intră și câștigurile obținute din pariuri sportive online. Declararea sumelor retrase pe parcursul anului trecut se face până mâine, iar contribuabilii în cauză au posibilitatea de a transmite informațiile online, cu ajutorul Spațiului Privat Virtual (SPV). Iar cum lumea se înghesuie la sediul organului fiscal în apropierea termenului de 25, vă arătăm azi, pas cu pas, cum puteți completa și depune documentul de acasă sau chiar de la birou. Citește articolul