ACCES GRATUIT

Gânduri pentru acasă

Nu mi-e frică de moarte. Nici de viață

Citește articolul

ACCES GRATUIT

Gânduri pentru acasă

Ne-am obișnuit

Ne-am obișnuit să râdem, să fim ironici, să comentăm știrile din săptămână ca pe un circ perpetuu ce se desfășoară în fața noastră. Doar că, în același timp, citind știrile ne-am obișnuit și cu alte lucruri. Eu, spre exemplu, m-am obișnuit să-mi fie frică, de câte ori plec cu mașina la drum lung în România. Oricând poți pieri într-un morman de fiare, victimă a unui dobitoc pentru care șoseaua e doar prilej să-și arate mușchii. M-am obișnuit să mă rog să nu ajung în spital, pentru că s-ar putea să mor cu zile, m-am obișnuit să-mi educ singur copilul, pentru că școala, în România, e cum e. Cumva, m-am obișnuit să nu mai am speranțe și nici așteptări de la instutuții și oameni. Și, o să ziceți, de vină sunt politicienii. Eu nu cred asta. Și o să vă dau un exemplu.
Citește articolul

ACCES GRATUIT

Gânduri pentru acasă

Eu aici am treabă!

Ideea din titlu e un mod de viață în România. Un fel de-a fi, prin care unii se extrag de sub regulile pe care societatea le-a construit ca să fie funcțională. Pe termen scurt, fără remușcări sau fără să se gândească prea mult la consecințe, își construiesc propriile reguli și îi ignoră pe ceilalți. Îi ignoră sfidându-i: ”Ai treabă aici. 2 minute stau, ce te enervezi așa? Plec repede!” Citește articolul

ACCES GRATUIT

Gânduri pentru acasă

Un proces care spune ceva despre societatea noastră

Multe lucruri spun câte ceva despre asta, e adevărat. Și, dacă e să putem aminti un adevăr despre relația românilor cu autoritățile, atunci ar trebui amintit că noi, fiecare dintre noi, avem cel puțin o poveste, în traistă, despre modul în care am fost tratați de-a lungul timpului. Despre haosul din societate, despre permanenta nevoie să fie făcut totul pe repede înainte, totul pe fugă, totul în grabă, totul pentru că se poate, ”merge și așa” și ”asta e”. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Oglinda obiceiurilor noastre

Dă-l încolo, cumpărăm altul!

Cum am reușit noi să stăm împreună 60 de ani? "E simplu. Ne-am născut într-o lume în care, dacă un lucru se strica, încercam să-l reparăm". Nu cred că, în viitor, oamenii vor mai putea spune asta. Ne-am obisnuit să-i aruncăm pe ceilalți la gunoi, imediat ce se strică. Evident, atunci când îi considerăm noi stricați, pentru că ei s-ar putea să fie bine în continuare, doar că au devenit puțin mai incisivi ori direcți decât în trecut. Și comportamentul ăsta are niste consecințe interesante. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Gânduri pentru acasă

Bulificare

Știu, cuvantul nu există. Deși probabil că ar trebui să ne gândim să-l acceptăm. El vine de la bulele pe care consumul de internet le generează în mintea și inima noastră. De la confortul pe care ni-l dau aceste bule, de la consecințele pe care le produc ele pentru societate și așa mai departe. Cred că, astăzi, suntem într-un Ev Mediu al relațiilor inter-umane tocmai din cauza acestor bule. Nu doar că nu ne dăm seama că-i așa, dar le considerăm locul sacru pe care l-am căutat întotdeauna. Locul în care ceilalți gândesc ca noi, trăiesc la fel ca noi și conflictele sunt aproape inexistente. Doar că, la fel ca în filmele SF, bulele astea produc consecințe mult mai năprasnice decât of-urile pe care le alină. Uite câteva. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Libertate: să nu ceri nimic, să nu aștepți nimic, să nu depinzi de nimeni

Noi, oamenii, avem un obicei interesant, atunci când ne plac anumite lucruri. Le adoptăm imediat, le creștem și ne mândrim cu ele, ni le punem la gât, de încheietura mâinii ori în piept, iar apoi, pe măsură ce lucrurile acelea devin mai importante în gura noastră decât în mintea noastră, le transformăm în jucării goale pe dinăuntru, seci și lipsite de strălucirea pe care o aveau la început. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dialoguri editoriale

Zestrea ultimilor zece ani

E greu să conturăm zestrea ultimilor zece ani, dar, dacă ar fi să găsesc niște idei care să-i creioneze într-un fel, atunci mi-ar veni în minte cinci lucruri. Fiecare dintre ele definesc, într-o măsură sau alta, tendințe ale societății la construcția căreia am mai adăugat o cărămidă în anii ăștia. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dialoguri editoriale

Mie spune-mi ”domnule”!

I-am zis mereu Anei, fiică-mea, că respectul se câștigă, nu se dă de cineva. Că nu pot merge eu cu ea, de mână, într-un grup de copii ori oameni mari, să le cer să o respecte. Le pot cere, în cel mai bun caz, să mă respecte pe mine și, astfel, să o respecte și pe ea. Ori să le fie frică de mine, motiv pentru care s-ar purta cu mănuși cu ea. Doar că, pe termen lung, lucrurile astea nu contează. Niciun părinte nu poate lăsa moștenire copiilor săi respectul societății. Așa încât, că ne place sau nu vrem, respectul ni-l câștigăm singuri. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Dialoguri editoriale

Cu o stropitoare goală nu poți uda nimic

Am văzut întotdeauna autoritățile publice dintr-un stat precum o stropitoare. Noi toți, prin taxele, impozitele și eforturile noastre, construim stropitoarea și o umplem cu apă. Și ea ar trebui să ude iarba, florile, micii pomi ce cresc în jurul nostru. Să înverzească valea și să ne dea, zilnic, viață. Citește articolul