Conform Codului de procedură fiscală, inspecţia fiscală are ca obiectiv verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exacităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora. Citește articolul
Legislația în vigoare împuternicește Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să verifice situaţia fiscală a persoanelor fizice supuse impozitului pe venit. Inspecția fiscală la cetățeni este prevăzută în Codul de procedură fiscală și în legislația secundară, fiind stabilit cine poate verifica veniturile, cum se stabilesc veniturile nedeclarate, ce documente trebuie să prezinte inspectorii la verificări şi ce drepturi şi obligaţii au persoanele fizice în timpul controlului. Citește articolul
Inspecția fiscală este una dintre modalitățile de control pe care le au la îndemână autoritățile pentru a depista eventualele încălcări ale legislației de către companii. Inspecția fiscală trebuie anunțată în prealabil, iar durata desfășurării acesteia variază în funcție de mărimea societăților vizate. Inspecția fiscală la firme este reglementată actualmente în Codul de procedură fiscală, la titlul referitor la controlul fiscal. Citește articolul
Contribuabilii persoane fizice care au obținut în 2017 venituri din activități independente, chirii sau investiții, printre altele, echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an trebuie să depună, până la 31 ianuarie 2018, declarația 600, în vederea stabilirii contribuțiilor la pensii (CAS) și sănătate (CASS) de achitat în 2018. De altfel, Fiscul a anunțat recent că transmiterea documentului se poate face și online, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). În cele ce urmează explicăm, pas cu pas, ce pași trebuie să parcurgeți pentru a vă autentifica si a accesa serviciul oferit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), astfel încât să evitați cozile întâlnite în aceste zile la Fisc sau chiar la poștă. Citește articolul
În cazurile în care un contribuabil datorează mai multe tipuri de obligații fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligațiile, Codul de procedură fiscală stabilește o ordine de stingere a datoriilor. Mai mult, contribuabilul are dreptul de a solicita o înștiințare cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea obligațiilor fiscale, iar organul fiscal competent trebuie să îi furnizeze informațiile cerute cu cel puțin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale Citește articolul
Plățile efectuate prin intermediul cardului de credit/debit se află pe lista celor scutite de la aplicarea sistemului plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată (TVA), listă pe care se află și plățile efectuate cu bani cash. Astfel, după ce clienții îți plătesc cu cardul pentru bunul sau serviciul pe care l-ai prestat către ei, ai de urmat o anumită procedură pentru virarea TVA într-un cont propriu destinat exclusiv acestei taxe. Citește articolul
Și în 2018, veniturile din dividende sunt impozitate cu o cotă de 5%, deși Guvernul voia s-o elimine complet. În ceea ce privește contribuția de sănătate (CASS), aceasta este cotă de 10% și este datorată de persoanele fizice care încasează într-un an venituri din dividende și din alte surse (activități independente, chirii etc.) cel puțin egale cu 12 salarii minime brute. Important de reținut e că, în acest caz, contribuția trebuie achitată și dacă respectivul contribuabil este, concomitent, salariat. Citește articolul
Procedura rambursării de TVA a fost modificată semnificativ în cursul anului 2017, fiind aduse cu această ocazie noi precizări referitoare la modul în care un contribuabil este înregistrat și radiat dintr-o bază de date specială a contribuabililor cu risc fiscal în privința rambursărilor de TVA. În funcție de gradul de risc stabilit, rambursarea TVA se poate face în urma unei decizii de rambursare, cu analiză documentară sau în urma unei inspecții fiscale anticipată, termenul de rambursare efectiv putând ajunge până la nouă luni, contribuabilul neavând posibitatea de a solicita dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA. Citește articolul
Split TVA, adică acel mecanism al plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată, presupune deschiderea unui cont special pentru plata și încasarea acestei taxe. Pentru bunul mers al lucrurilor, contul de TVA de la Trezorerie și/sau de la bancă trebuie comunicat clienților. Citește articolul
Pentru obligațiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabili și stabilite de organul de inspecție fiscală prin decizii de impunere, se datorează o penalitate de nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii sumei datorate. Codul de procedură fiscală prevede, de asemenea, situațiile în care penalitatea de nedeclarare poate fi redusă sau, din contră, majorată. Citește articolul