Organizațiile nonprofit sunt obligate să declare și să achite impozitul pe profit aferent anului 2016 mai devreme decât alți contribuabili, potrivit Codului fiscal. Concret, deși obligația de raportare și plată intervine, în general, în luna martie, organizațiile nonprofit trebuie să facă aceste lucruri cu o lună mai devreme, adică în februarie. În caz contrar, amenzile pe care le riscă acești contribuabili sunt de până la 5.000 de lei. Citește articolul
Ziua de azi reprezintă un termen important la Fisc, în condițiile în care contribuabilii trebuie să îndeplinească numeroase obligații fiscale. Dintre acestea, amintim declararea şi plata impozitului pe veniturile din salarii, precum şi a contribuţiilor sociale aferente lunii ianuarie (prin depunerea formularului 112), sau obligația firmelor care erau plătitoare de impozit pe profit la final de 2016 și care au devenit microîntreprinderi de la 1 februarie 2017 de a depune formularul 010 pentru modificarea vectorului fiscal, precum și declarația 101 în care declară profitul impozabil obținut în ianuarie. Citește articolul
Din 2016, în legislația românească a apărut un nou sistem de impozitare pentru locuințe, astfel că impozitul anual datorat de proprietarii de imobile se calculează acum în funcție de destinația construcției (pentru locuit, pentru activități economice sau o combinație între acestea), și nu în funcție de calitatea pe care o are proprietarul, respectiv persoană fizică ori firmă. Chiar dacă anul acesta nu mai aduce aceleași obligații declarative de anul trecut, există unele prevederi diferite față de 2016, printre care și momentul până la care trebuie achitată prima tranșă din impozitul anual datorat pentru fiecare clădire în parte. Citește articolul
Majorarea capitalului social este o practică uzuală a societăților comerciale, înregistrată destul de des la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). De altfel, majorarea capitalului social la cel puțin 45.000 de lei, reprezentând plafonul minim de la care o firmă poate opta pentru plata impozitului pe profit, în detrimentul celui pe veniturile microîntreprinderilor, a fost aleasă în ultima perioadă de numeroase companii ce ar trebui să aplice de-acum impozitarea pe veniturile microîntrepriderilor, ca urmare a majorării plafonului de venituri pe anul fiscal anterior de la 100.000 la 500.000 de euro. Practic, majorarea capitalului social până la valoarea amintită reprezintă portița oferită de legislație firmelor care vor să rămână la impozit pe profit și începând din februarie. Citește articolul
Firmele ce sunt obligate să treacă din februarie 2017 la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderii pot alege să rămână în continuare la achitarea impozitului pe profit, însă numai dacă au un capital social de cel puțin 45.000 de lei. Procedura prin care se poate exercita această opțiune este una mai complicată, din moment ce implică o dublă depunere a formularului fiscal 010. Citește articolul
AvocatNet.ro vă prezintă principalele subiecte apărute astăzi în presă: Citește articolul
Persoanele ce dețineau terenuri pe teritoriul României la finalul anului trecut sunt obligate să achite, în 2017, un impozit anual. Acesta se calculează luând în calcul mai mulți factori, precum suprafața terenului, zona sau rangul localităţii în care este amplasat terenul, printre altele. Iar cum termenul-limită până la care proprietarii de terenuri trebuie să achite prima tranșă a acestui impozit se apropie, vă spunem azi cine are obligaţia achitării acestei taxe către bugetul de stat în acest an, dar şi cine scapă de plata ei. Citește articolul
Atunci când autoturismele firmei sunt folosite și în scop personal de angajați, deducerea cheltuielilor auto pentru acestea poate deveni dificilă. Asftel, neîntocmirea corectă a foilor de parcurs reprezintă un risc fiscal asumat de companiile ce au mașini și vor să își deducă cheltuielile pe care le implică folosirea acestora. Citește articolul
Cash flow-ul este unul dintre cele mai importante instrumente utilizate de către manageri, antreprenori, investitori sau analiștii financiari în fundamentarea deciziilor de afaceri. Nu trebuie să fi terminat o facultate economică și nici să fi lucrat în contabilitate pentru a realiza un cash flow. Trebuie doar să urmezi acești zece pași simpli explicați în articolul de față. Citește articolul
FiNEXPERT organizează pe 9 martie, începând cu ora 8.30, o nouă ediție a evenimentului Business Breakfast, unde specialiștii companiei vor dezbate subiecte de interes pentru mediul de afaceri, analizate din perspectiva contextului economic, politic și social. În cadrul aceluiași eveniment, compania lansează și un nou produs B2B de identificare și gestionare a rău-platnicilor, un instrument util de monitorizare și gestionare a implicațiilor economice, contabile și fiscale a creanțelor incerte și/sau litigioase. Citește articolul