În condițiile în care cel de-al treilea trimestru al anului 2021 s-a încheiat de câteva zile, firmele care au înregistrat profit în primele trei luni ale anului pot începe demersurile necesare împărțirii dividendelor interimare. Pentru a împărți profitul trimestrial, companiile sunt obligate să întocmească situații financiare interimare. De asemenea, trebuie să țină cont că legislația a fost modificată recent în sensul în care, dacă distribuie dividende interimare în cursul anului 2021, dar nu le plătesc efectiv până la finele anului, firmele au obligația de a achita impozitul aferent, de 5%, până la data de 25 ianuarie a anului următor distribuirii. Citește articolul
Din moment ce am trecut de jumătatea anului curent, companiile care au înregistrat profit în trimestrele I și II pot începe demersurile pentru împărțirea dividendelor interimare, conform Legii societăților. Dar, având în vedere criza generată de epidemia de coronavirus și efectele ei pe termen lung, specialiștii de la Radu și Asociații sfătuiesc ca o eventuală împărțire a profitului să se facă numai după o analiză atentă. Deși sfatul specialiștilor a venit chiar după primul trimestru, acesta rămâne valabil mai departe, din moment ce situația economică nu este cu mult mai bună în România. Citește articolul
Al doilea trimestru al anului 2019 s-a încheiat zilele trecute, ceea ce înseamnă că firmele pot începe demersurile pentru împărțirea profitului aferent perioadei ianuarie - iunie sub formă de dividende. Însă împărțirea dividendelor interimare implică parcurgerea mai multor etape. Citește articolul
Procedura ce trebuie urmată pentru împărțirea trimestrială a dividendelor are, în esență, cinci mari etape de bifat. Acești pași au fost conturați în baza reglementărilor legale pe care le avem până acum în privința dividendelor interimare. Totul începe cu inventarierea patrimoniului și finalul este reprezentat de plata efectivă a dividendelor interimare. Citește articolul
Începând de anul trecut, companiile pot împărți trimestrial dividende către acționari sau asociați, în timpul derulării exercițiului financiar, după ce în trecut acest lucru era posibil doar o dată pe an, după încheierea exercițiului financiar și după aprobarea situațiilor financiare anuale. Asta înseamnă că antreprenorii pot scoate mult mai repede bani din firmă în momentul de față. Citește articolul
Companiile care au profit pot împărți, sub formă de dividende, ce sumă vor din acesta. Practic, dacă o firmă are un profit de un milion de lei, de exemplu, aceasta poate decide să împartă ca dividende interimare doar jumătate din sumă. Mai nou, începând cu trimestrul al treilea din 2018, firmele pot trece la împărțirea trimestrială a dividendelor, ceea ce înseamnă că vor avea la dispoziție profitul trimestrelor I-III. Citește articolul
Înregistrările contabile ce trebuie făcute de specialiști atunci când companiile împart trimestrial dividende sunt incluse într-un act normativ recent al Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Începând cu al treilea trimestru al anului 2018, firmele pot împărți dividende și în timpul exercițiului financiar, nu doar la finele acestuia. Citește articolul
Bilanțurile interimare, în baza cărora se pot împărți trimestrial dividende în timpul anului, au un termen variabil pentru depunerea lor la unitățile Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Mai exact, bilanțurile se depun după 30 de zile de la aprobarea acestora la nivel de firmă, conform unor noi reguli contabile aplicabile de luni. Din iulie 2018, retragerea de bani din companii a devenit mai ușoară, odată cu introducerea posibilității împărțirii trimestriale a dividendelor. Citește articolul
Aşa cum anticipam anterior, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a venit cu un ordin de modificare a reglementărilor contabile prin care s-a stabilit mecanismul de raportare a dividendelor interimare repartizate trimestrial de companii. Citește articolul
Repartizarea profitului între acționarii sau asociații unei firme poate fi făcută și trimestrial, în timpul exercițiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, potrivit unui act normativ care se aplică începând de duminică. Până acum, legislația permitea repartizarea profitului abia după aprobarea situațiilor financiare anuale, adică la ceva timp după încheierea exercițiului financiar. Citește articolul