Nu-i destinatia, prostule. E drumul cel care conteaza

Mi-a luat vreo trei minute sa zic repede si fara greseala "Pã-trã-hã-i-þeºti". Initial, am crezut ca e doar o alta pensiune, pe drumul care mergea spre releul TV de la Arieseni. Am citit si am mers mai departe pe drumul dinspre releu, cu numele cel ciudat in minte. Chiar am repetat de vreo doua trei ori pe drum, exercitiu de dictie, sa ne treaca timpul.

Doi oameni si trei catei, in vizita la cascada
A doua zi, uitasem cu totul de indicatorul cu pricina. Am aflat insa de o cascada interesanta in apropiere si am planuit un drum acolo. O zi mai tarziu, porneam din curtea pensiunii spre cascada Bucinis, cu rucsacii in spinare si pregatiti sa facem drumul de cinci kilometri pana acolo. Urechila, cainele pensiunii ne-a luat urma si, dupa vreo cateva sute de metri, devenise clar ca voia sa mearga si el la cascada cu pricina.

Ne-a apucat rasul cand, la vreo cateva case mai sus, s-a hotarat sa vina cu noi un alt catel. Alte cateva sute de metri si alt catel. Atunci am inceput sa ne gandim daca e o idee buna sa plecam cu turma dupa noi. Dar n-am facut nimic sa impiedicam intamplarea.

Am trecut la fapte aproape de marginea satului, cand inca doi caini (deja erau cinci) topaiau tantos in urma noastra, vorbind pe limba lor si chinuindu-se sa marcheze teritorul unul dupa altul. Acela a fost momentul in care i-am alergat pe toti, trimitandu-i inapoi in sat. Doi dintre ei, mai tolomaci din fire, s-au prins in jocul meu si au ramas. Ceilalti, pesemne interesati tare de cascada, mi-au dat de inteles ca n-o sa renunte la calatorie, orice as face. Asa ca, la iesirea din satul Galbena, cineva curios ar fi putut observa doi oameni si trei catei urcand pe drumul forestier ce ducea spre Cascada Bucinis.

Reintalnirea cu dictia
La prima intersectie a drumului, hop si indicatorul cel haios: "Pãtrãhãiþeºti - Muzeu si Cascada". O luam la stanga, pe drumul cu pricina si continuam asa aproape o ora, pana cand ajungem la o alta intersectie, unde sta tantos un indicator identic. Discutam pe seama faptului ca nu scrie cati kilometri mai sunt pana la muzeu ori pana la cascada si trecem mai departe. Doua intersectii si doua indicatoare mai incolo, un banner urias e asezat chiar deasupra drumului: "Pãtrãhãiþeºti – Muzeu de obiecte din lemn. Cascada 2 km". Imediat ce treci de bannerul cu pricina, dai intr-un drum de poveste.

Pe stanga, o faneata deschide campul vizual, dincolo de copacii pe care ii vedeai pana acolo. Un gard de lemn te tine parca in drum, incercand sa-ti arate drumul inainte. Pe dreapta, copaci batrani isi trimit ramurile spre poiana de peste drum, construind o bolta naturala ce-i ofera putina racoare calatorului ostenit de-atata drum. Case felurite, de la vile marete pana la mici cabane din lemn, se ivesc de-a lungul drumului, pe dreata si pe stanga, anuntandu-te ca ai ajuns intr-unul dintre cele mai izolate catunuri din muntii Apuseni.

Vizita la "oamenii de sus"
Ai ghicit, tocmai pasesti in Pãtrãhãiþeºti. Un loc in care cerul pare mai aproape, iar gandurile rele destul de greu de-nchipuit. Intotdeauna m-am intrebat cum de si-au pastrat locuitorii de la munte genul ala de credinta arhaica in sanzaiene, in jocul galbenilor si alte asemenea. Aproape de cer, insa, nu poti sa nu-ti simti fiinta dominata de forte pe care e imposibil sa le intelegi pe de-a-ntregul. Gandurile necurate dispar, incet-incet, pentru ca incepi sa te temi ca de acolo, din varful lumii, "cineva" le-ar auzi mult mai usor decat de jos, dintre oamenii obisnuiti. Presupun ca asta e motivul pentru care "oamenii de sus" si-au dezvoltat un set de valori morale diferit de cel al nostru, al oamenilor de la ses.

Drumul sau destinatia?
"Unde va duceti?", ne intreaba un batran cocotat in varful unei capite de fan. El e omul insarcinat sa deschida muzeul turistilor si se ofera sa faca acelasi lucru pentru noi. Mergem mai departe, printre case si grajduri si, in cateva minute, depasim satul urmand cararea ce ne poarta din nou spre padure.

Ultimii kilometri din drumul spre cascada sunt un urcus ceva mai accentuat. Finalul e chiar similar cu partea pietroasa despre care-ti povesteam in urcusul de la Groapa Ruginoasa. Dupa trei cascade vazute in ultimele zile, iti recunosc cu sinceritate ca am ajuns sa apreciez mai degraba drumul decat finalul lui.

Cascada Bucinis, in doua trepte, are 14 metri inaltime si am inteles ca e spectaculoasa atunci cand debitul apei e mare. Cand am ajuns noi, insa, parea mai degraba un paraias molcom, ce incerca sa-si arate muschii aruncandu-se de pe o stanca de la 14 metri inaltime.

Pe drumul de intoarcere m-am gandit ca mersul pe munte e ca fericirea. Nu destinatia e importanta, ci drumul in sine. Si Romania ar avea nevoie de mai multe puncte de atractie tocmai pentru ca ele, dincolo de specificul lor, dau turistilor motivatia unei calatorii.

Atunci cand mergi pe munte, adesea singur cu gandurile tale, ai sansa sa scapi de sunetul constant al orasului si sa-ti auzi chemarea interioara. Unii se sperie de ce aud, altii raman impresionati, cei mai multi iau decizii care le modifica viata in perioada urmatoare, putini zambesc pentru ca se simt oameni impliniti.

La revedere, Apuseni
La intoarcere, prietenii nostri catei au intrat, unul cate unul, in curtile din care pornisera in calatoria de zece kilometri. Si ne-a parut rau ca ne despartim, de parca drumul acela croise din noi adevarati prieteni. Cu Urechila am mers pana acasa, unde s-a trantit lesinat sub o masina din curte si a continuat sa stea asa toata ziua.

Era ultimul drum din concediul nostru in Apuseni si am simtit asta din chiar ultimii metri ai calatoriei. Dupa 30 de kilometri si cu multe povesti de spus, am agatat rucsacul in cui, cu gandul ca urmatoarea calatorie trebuie sa fie sus, la cetatea regelui-regilor de la Sarmizegetusa. Si planuim sa facem drumul asta in toamna, alaturi de prieteni buni.

Altfel, ciudat, cata vreme am lipsit lumea a ramas la fel, oamenii nu s-au schimbat iar Bucurestiul, odios si tandrul in acelasi timp, ne-a intampinat cu un iz dulceag de urbe poluata, dar si cu sentimentul de acasa. Chiar, cat de ciudat par ca-i spun Bucurestiului "acasa"dupa calatoria prin astfel de zone ale tarii? :)

Multumesc si promit sa ne implicam
Iti multumesc pentru aprecierea jurnalului de calatorie in Romania si pentru comentariile scrise. Si promit sa folosim impactul Avocatnet.ro pentru a promova tot mai multe zone turistice din tara noastra. Si daca prin efortul nostru vom convinge 10, 15, 20, 30 de oameni sa mearga, sa urce pe munte si sa viziteze locuri frumoase din Romania, atunci inseamna ca n-am facut umbra degeaba pe Pamant.

Pe curand cu jurnalele noastre de calatorie!