ACCES GRATUIT
Constitutia Romaniei ar putea deveni materie obligatorie in licee
Cunoasterea Constitutiei Romaniei este o obligatie ce revine tuturor cetatenilor, astfel ca liceele ar trebui sa cuprinda in programa scolara studierea Constitutiei si a principiilor democratiei, potrivit unui proiect de lege aflat in lucru la Senat, dupa ce a fost adoptat de deputati la finalul lunii martie.
Articolul continuă mai jos
Propunerea legislativa propune modificarea Legii Educatiei Nationale nr. 1/ 2011, prin introducerea unei mentiuni ce stabileste ca liceele trebuie sa includa printre materiile sale si
studierea Constitutiei Romaniei.
Astfel, conform proiectului de lege, indiferent de specializare, programa de invatamant liceal va cuprinde, in mod obligatoriu, studierea principiilor democratiei, Constitutia Romaniei, dar si elemente privind organizarea statului roman.
Initiatorii propunerii legislative sustin, in expunerea de motive, ca introducerea noului obiectul de studiu va avea drept rezultat
formarea unor copii capabili sa puna in practica principiile democratiei, dar si sa promoveze valorile general umane si nationale.
"Cunoasterea si respectarea Constitutiei, precum si a principiilor democratiei si a statului de drept este
o obligatie ce revine, in egala masura, tuturor cetatenilor, iar aceasta cunoastere trebuie sa se faca din timpul liceului", se precizeaza in expunerea de motive.
Initiativa legislativa a primit insa,
un aviz negativ din partea Guvernului Romaniei, care arata ca, in prezent, programele scolare in vigoare la nivelul invatamantului gimnazial si liceal cuprind deja aceste continuturi.
Conform planificarilor calendaristice pentru anul 2011-2012, elevii studiaza
in clasele a VII-a si a VIII-a despre sistemul politic din Romania in cadrul disciplinei
Cultura Civica. Continuturile materiei cuprind notiuni despre Constitutia Romaniei, valorile si principiile constitutionale, dar si despre autoritatile statului roman (autoritatea legislativa, executivul, autoritatea judecatoreasca si presedintele Romaniei).
Totodata,
la nivelul invatamantului liceal, in cadrul disciplinei
Studii Sociale, se studiaza Principiile democratiei si cetatenia, cu accent pe separarea puterilor in stat, domnia legii si dimensiuni ale cetateniei in societatea contemporana.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputatilor la sfarsitul lunii martie, iar in prezent se afla in lucru la Comisiile permanente ale Senatului, Senatul fiind si camera decizionala.
Puteti consulta aici traseul legislativ ale proiectului de lege privind modificarea legii educatiei nationale.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (36)