Eugen Nicolaescu, a anuntat marti, intr-o dezbatere, ca partidul pe care il reprezinta doreste schimbarea modului de finantare din domeniu prin desfiintarea completa a asigurarilor sociale de sanatate si introducerea unei taxe de solidaritate, transmite Mediafax.
Premierul Victor Ponta a declarat, insa, ca a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre varianta avansata de Eugen Nicolaescu privind desfiintarea CASS, iar concluzia a fost ca acesta a vorbit in nume personal, premierul spunand ca trebuie evitate situatii in care politicienii vor sa fie "mici vedete", informeaza agentia de presa.
"Nu exista asa ceva, nici vorba. A fost o propunere personala a lui Nicolaescu. Am discutat cu Crin Antonescu si, de acum incolo, nu se va mai intampla ca fiecare sa fie vedeta pe domeniul lui. Eu nu conduc un Guvern ca acela al Conventiei Democrate, in care fiecare iese pe strada si isi da cu parerea, astfel incat si membrii PNL, si membrii PSD care vor sa aiba idei nastrusnice trebuie sa vina sa le discutam intai la USL", a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.
"Dorim sa nu se mai plateasa cele 10,7 puncte procentuale din venitul salariatului", a declarat, marti, Nicolaescu.
Deputatul a adaugat ca aceasta contributie se va inlocui cu cea de la bugetul de stat, la care se va adauga o taxa de solidaritate, care ar putea fi intre 3 si 5% din salariul unui angajat si asigurarile private, complementare, care pot fi deductibile din impozitul pe venit al fiecarui salariat.
Sursa: Mediafax.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
Timp de citire: 1 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern , Asigurări și Reclamații , Strategie și Planificare
UPDATE: Premierul Victor Ponta: Propunerea deputatului Eugen Nicolaescu de a desfiinta complet asigurarile sociale de sanatate a fost facuta in nume personal, nu exista asa ceva
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 1 min.
Premierul Victor Ponta a declarat ca propunerea deputatului PNL, Eugen Nicolaescu, de a desfiinta complet asigurarile sociale de sanatate si introducerea unei taxe de solidaritate a fost facuta in nume personal si ca "nu exista asa ceva", informeaza Mediafax.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Financiar și Contabilitate, Management Risc și Control Intern , Asigurări și Reclamații , Strategie și Planificare
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (8)