Decizia CEDO cu privire la cererile nr. 5.666/04 si 14.464/05 prezentate de Ovidiu Trailescu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita la 22 mai 2012 intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecatori, Valerian Cioc lei, judecator ad hoc, si Santiago Quesada, grefier de sectie, avand in vedere cererile mentionate anterior, introduse la 14 ianuarie 2004 si 8 februarie 2005, avand in vedere decizia partiala a Curtii din 24 august 2010, avand in vedere observatiile prezentate de guvernul parat si cele prezentate ca raspuns de reclamant, avand in vederea abtinerea domnului Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii), si desemnarea domnului Valerian Cioclei in calitate de judecator ad hoc (art. 26 § 4 din Conventie si art. 29 § 1 din Regulament), dupa ce a deliberat in acest sens, pronunta urmatoarea decizie:


1. Reclamantul, domnul Ovidiu Trailescu, este resortisant roman, s-a nascut in 1971 si locuieste in Orsova. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental Irina Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

A. Circumstantele cauzei
2. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de parti, se pot rezuma dupa cum urmeaza:
1. Faptele corespunzatoare Cererii nr. 5.666/04
3. Reclamantul era angajat ca jurist la o intreprindere.
4. La 22 ianuarie 2000, reclamantul a fost declarat admis la examenul organizat de Ministerul Justitiei pentru suplinirea posturilor vacante in magistratura. La 8 iunie 2000 a fost informat ca, data fiind media sa la concurs, trebuia sa ocupe postul de procuror stagiar la Parchetul de pe langa Judecatoria Drobeta-Turnu Severin.
a) Refuzul Ministerului Public de a propune Ministerului Justitiei sa il numeasca pe reclamant in postul de procuror stagiar
5. Constatand ca celelalte persoane care au fost admise la acelasi concurs au fost numite in posturile respective si ca el era singurul care nu si-a primit numirea, reclamantul a adresat o scrisoare Ministerului Public, pentru a afla cauzele acestei intarzieri.
6. Prin Decizia din 6 decembrie 2000, Ministerul Public, reprezentat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie (procurorul general), i-a comunicat reclamantului refuzul de a propune Ministerului Justitiei numirea sa in postul de procuror stagiar, pe motiv ca nu avea o buna reputatie, conditie prevazuta de art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca (Legea nr. 92/1992).
7. La 29 decembrie 2000, prevalandu-se de dispozitiile Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ (Legea nr. 29/1990), reclamantul a formulat o plangere administrativa impotriva acelei decizii, care a fost inregistrata la Ministerul Public si la Ministerul Justitiei.
8. Prin Decizia din 3 aprilie 2001, Ministerul Justitiei l-a informat pe reclamant cu privire la decizia de reexaminare a dosarului sau.
9. Ministerul Public a insarcinat Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti sa efectueze o ancheta asupra persoanei reclamantului. La 10 octombrie 2001, parchetul a solicitat angajatorului reclamantului, societatea C., informatii privind comportamentul acestuia. Aceeasi cerere a fost adresata si vecinilor acestuia.
10. Prin Decizia din 20 iunie 2002, procurorul general l-a informat pe reclamant ca Ministerul Public nu a propus Ministerului Justitiei numirea sa in postul de procuror stagiar, desi a fost admis la examen. Pentru pronuntarea acestei decizii, Ministerul Public se bazeaza pe mai multe fapte, astfel cum rezultau din dosarul „personal” (dosarul de personal) intocmit de Parchetul de pe langa Tribunalul Mehedinti in urma cercetarilor efectuate asupra persoanei reclamantului in 2000 si
2001. Reiese din decizia ministerului ca dosarul „personal” cuprindea informatii furnizate de fostii angajatori ai reclamantului, de cunostintele sale si de Politia Orsova, recomandari si alte documente.
11. In primul rand, Ministerul Public si-a bazat decizia pe faptul ca in 1998 reclamantul a fost implicat intr-o disputa cu un tert, in urma careia a fost obligat la plata unei amenzi contraventionale. Pentru aceleasi fapte, tertul a depus apoi o plangere penala impotriva reclamantului pentru lovire si alte violente, care a fost inchisa prin impacarea partilor.
12. In al doilea rand, s-a bazat pe faptul ca intreprinderea H, unde reclamantul a lucrat ca jurist, l-a concediat pe motive disciplinare. Decizia de concediere a fost anulata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru viciu de procedura si reclamantul a fost reangajat in acelasi post. In cele din urma, a constatat ca la 31 august 1998 reclamantul a reprezentat aceeasi intreprindere intr-un litigiu civil fara sa i se fi acordat imputernicire in acest sens.
13. In concluzie, s-a stabilit ca reclamantul „nu a respectat intotdeauna regulamentul de ordine interioara si ca il interesau in principal problemele personale si ascensiunea politica, in detrimentul sarcinilor profesionale care ii erau atribuite”.
b) Actiunea in contencios administrativ pentru contestarea deciziilor prin care se refuza numirea reclamantului in postul de procuror stagiar
14. La 1 iulie 2002, reclamantul a sesizat Curtea de Apel Craiova cu o actiune in contencios administrativ impotriva Ministerului Public si a Ministerului Justitiei, cerand anularea deciziilor de la 6 decembrie 2000 si 20 iunie 2002 mentionate anterior (supra, pct. 6 si 10) si obligarea acestora sa il numeasca in postul de procuror stagiar. In sprijinul pretentiilor sale, a depus la dosar recomandari din partea fostilor sai angajatori, inclusiv a membrilor consiliului de administratie al societatii H., a primarului orasului, a reprezentantului consiliului municipal si a vecinilor sai care ii atestau buna reputatie. A subliniat ca, in ceea ce priveste plangerea penala din 1998, nu s-a inceput urmarirea penala impotriva sa. A adaugat ca decizia de concediere a societatii H. a fost anulata de instante si ca reprezentase aceasta societate in temeiul unui mandat general de care dispunea.
15. Reclamantul a cerut curtii de apel sa dispuna Ministerului Public sa depuna la dosarul cauzei dosarul „personal”, ce cuprindea documentele pe care s-a bazat pentru a-i respinge numirea si care se afla in arhivele acestui minister.
16. La sedintele din 4 octombrie si 1 noiembrie 2002, reclamantul a aratat ca paratii au refuzat sa furnizeze o copie a dosarului „personal”. Curtea de apel a respins cererea, pe motiv ca au fost deja depuse la dosarul cauzei numeroase recomandari si elemente privind personalitatea celui in cauza, precum si inscrisuri cu privire la concurs. Prin urmare, Curtea a retinut ca prezentarea de noi probe nu aducea precizari suplimentare si nu era de natura sa solutioneze cauza.
17. Conform spuselor reclamantului, la sedintele de judecata, procurorul, in calitate de reprezentant al Ministerului Public, era asezat langa completul de judecata, iar el se afla in fata judecatorilor, in sala de judecata.
18. Prin Hotararea din 1 noiembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a respins actiunea reclamantului. S-a considerat ca, din cercetarile facute de Pachetul de pe langa Tribunalul Mehedinti in 2000 si 2001, rezulta ca reclamantul nu a avut un comportament satisfacator la locul de munca si in societate. Intr-adevar, a fost sanctionat in 1998 la plata unei amenzi contraventionale pentru tulburarea ordinii publice in urma agresarii unei persoane care a depus ulterior plangere penala impotriva lui. Curtea a notat ca raspunderea penala a fost inlaturata prin impacarea partilor. De asemenea, reclamantul a fost concediat de societatea H. din motive disciplinare, decizie care a fost anulata apoi pentru nerespectarea conditiilor de forma. Date fiind aceste fapte, curtea de apel a hotarat ca reclamantul nu indeplinea conditiile pentru a deveni magistrat.
19. La 27 ianuarie 2003, reclamantul a formulat recurs impotriva acestei hotarari. A aratat ca reputatia unei persoane reprezenta imaginea pe care anturajul sau si-a format-o despre aceasta si ca nu putea fi determinata numai in functie de doua incidente izolate din viata sa. A subliniat ca informatiile primite si retinute de minister din partea angajatorilor sai pentru refuzul numirii sale in postul de procuror erau in contradictie cu recomandarile facute in aceeasi perioada de aceiasi angajatori care ii atestau buna reputatie, dupa cum dovedeau si declaratiile pe care le anexase la cererea introductiva de instanta. A adaugat ca curtea de apel a omis sa examineze motivele actiunii sale si a reiterat cererea ca dosarul „personal” sa fie atasat la dosarul cauzei. A contestat capacitatea procurorului de a reprezenta Ministerul Public, in lipsa depunerii la dosar a unei imputerniciri scrise, exceptie care a fost respinsa de Curtea Suprema ca nefondata.
20. Prin Hotararea definitiva din 21 octombrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins recursul reclamantului. A retinut ca era incontestabil faptul ca reclamantul a fost sanctionat prin plata unei amenzi contraventionale pentru loviturile aplicate unui tert si ca acesta din urma a depus o plangere penala impotriva lui, fiind inlaturata raspunderea penala pe motiv de impacare a partilor. In plus, aceste fapte au fost comise cand reclamantul era in concediu medical si cand a fost concediat din motive disciplinare, sanctiune anulata ulterior de catre instanta. Curtea Suprema a considerat ca aceasta problema nu era de natura sa stearga existenta faptelor care au adus atingere reputatiei reclamantului. Ea a considerat ca, desi autoritatile nu au luat in considerare alte aspecte stabilite in urma cercetarilor efectuate asupra persoanei reclamantului, faptele retinute anterior „nu erau dintre cele care ii puteau asigura buna reputatie in sensul art. 46 lit. c) din Legea nr. 92/1992”. A adaugat ca aceasta ultima conditie implica „un comportament ireprosabil in sanul societatii, un echilibru emotional si un comportament rational chiar in situatii limite.”
21. In ceea ce priveste refuzul curtii de apel de a dispune atasarea dosarului „personal” al reclamantului la dosarul cauzei, Curtea Suprema a considerat ca prima instanta nu avea obligatia sa ceara autoritatilor aceste dovezi, daca considera ca dovezile de care dispunea erau suficiente pentru stabilirea faptelor.

2. Faptele corespunzatoare Cererii nr. 14.464/05

a) Cererea reclamantului de a avea acces la dosarul „personal”
22. La 11 februarie 2003, reclamantul a facut o cerere la procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie pentru a avea acces la dosarul „personal” si pentru a face copii.
23. Prin Scrisoarea din 24 februarie 2003 cu numarul 367/2003, Ministerul Public l-a informat pe reclamant ca cererea i-a fost respinsa. Aceasta scrisoare preciza ca informatiile solicitate de reclamant nu erau informatii de interes public, ci o simpla cerere adresata unei institutii publice. Ministerul a notat ca dosarul in cauza fusese intocmit in conformitate cu Legea nr. 92/1992, in urma cererii sale de a fi admis in magistratura, documentele existente in acest dosar neavand un caracter public. Prin urmare, reclamantul nu il putea consulta sau face copii. A adaugat, in cele din urma, ca reclamantul a fost informat anterior cu privire la motivele pentru care cererea sa de admitere in magistratura a fost respinsa.
24. La 5 martie 2003, in temeiul dispozitiilor Legii nr. 544/2001 si a normelor de aplicare, reclamantul a adresat Ministerului Public o plangere impotriva Scrisorii din 24 februarie 2003. Reclamantul nu a primit raspuns la aceasta plangere.

b) Procedura judiciara in contestarea refuzului de acces la dosarul „personal”
25. La 20 martie 2003, reclamantul a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune impotriva Ministerului Public, in anularea „actului administrativ nr. 367/2003”, care i-a refuzat accesul la dosarul sau personal. A cerut, de asemenea, acces la dosarul „personal” si la realizarea de copii ale documentelor cuprinse in acest dosar. A aratat ca accesul la aceste documente ii era necesar pentru a-si putea restabili buna reputatie. S-a bazat pe art. 13, 14 si 22 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public si pe normele sale de aplicare.
26. In intampinare, Ministerul Public a cerut tribunalului sa declare actiunea reclamantului inadmisibila, pe motiv ca informatiile solicitate nu constituiau informatii de interes public si ca, prin urmare, dispozitiile Legii nr. 544/2001 nu erau aplicabile in speta. A aratat apoi ca reclamantul nu indeplinea conditia ceruta de lege pentru a fi numit magistrat, si anume ca nu se bucura de o buna reputatie.
27. Reclamantul a raspuns ministerului ca actiunea sa era admisibila, dat fiind ca, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, datele personale pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice. A adaugat ca legiuitorul a elaborat, de altfel, Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
28. Pe fondul actiunii, reclamantul a aratat ca cererea sa se baza pe dispozitiile Legii nr. 544/2001. A notat ca sanctiunea contraventionala nu i-a fost aplicata in urma unei proceduri echitabile si ca constituia un incident izolat, care nu ii putea afecta reputatia. A contestat, de asemenea, interpretarea data relatiilor sale profesionale anterioare si a aratat ca beneficia de recomandari pozitive din partea angajatorilor sai.
29. Dezbaterile au avut loc la 5 septembrie 2003.
30. Prin hotararea din 12 septembrie 2003, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea ca nefondata. Tribunalul a retinut, mai intai, ca decizia contestata nu constituia un act administrativ si nu crea niciun raport juridic intre parti, ci numai o opinie asupra modului de solutionare a cererii reclamantului de a avea acces la dosarul sau „personal”. Prin urmare, nu putea fi cenzurata pe calea contenciosului administrativ. Tribunalul a hotarat apoi ca, potrivit art. 2 lit. c) si art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001, coroborate cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001, informatiile cuprinse in dosarul „personal” aveau un caracter personal si nu de interes public, dispozitiile Legii nr. 544/2001 nefiind prin urmare aplicabile. A adaugat ca art. 14 din Legea nr. 544/2001 invocat de reclamant nu era aplicabil in speta, in masura in care nu a fost numit procuror si nu exercita, prin urmare, o functie publica.
31. Reclamantul a formulat recurs. A aratat ca actiunea sa se baza pe dispozitiile Legii nr. 544/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 677/2001. A sustinut ca, in masura in care informatiile cuprinse in dosar au fost folosite de parat pentru a-i impiedica accesul la functia publica, aceste informatii au devenit de interes public si ca Legea nr. 544/2001 era aplicabila in speta. A adaugat, de asemenea, ca, potrivit art. 13 din Legea nr. 544/2001, informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii constituie informatii de interes public. Or, in opinia acestuia, datele prezente in dosarul sau au fost folosite pentru incalcarea legii.
32. Prin Hotararea definitiva din 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul reclamantului. A hotarat ca datele solicitate de reclamant intrau sub incidenta art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001, fiind informatii cu privire la datele personale. In plus, in masura in care reclamantul nu a ocupat o functie publica, nu putea pretinde ca a suferit o atingere a dreptului sau de exercitare a atributiilor sale, ceea ce ar fi facut ca aceste informatii sa fie de interes public.

B. Dreptul si practica interne si internationale relevante
1. Dispozitiile relevante cu privire la accesul la functia de magistrat
33. Dispozitiile legale relevante ale Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca cu privire la accesul la functia de magistrat sunt redactate astfel: Articolul 46 „(1) Poate fi numit magistrat cel care indeplineste urmatoarele conditii: [...] b) este licentiat in drept sau drept economic-administrativ, are stagiul cerut de lege pentru functia in care urmeaza sa fie numit si dovedeste o pregatire profesionala corespunzatoare;
c) nu are antecedente penale si se bucura de o buna reputatie; [...]”
34. Potrivit art. 51 din Legea nr. 92/1992, la judecatorii si la parchetele de pe langa aceste instante pot functiona judecatori si, respectiv, procurori stagiari, numiti prin ordin al ministrului justitiei, cu respectarea conditiilor prevazute la art. 46. Procurorii stagiari sunt numiti la propunerea procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
2. Dispozitiile relevante privind organizarea salii de judecata si de descriere a procedurii de urmat
35. Potrivit art. 7 din Regulamentul privind organizarea salilor de sedinta din instantele judecatoresti, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 111 din 27 septembrie 2000, locul ocupat in sala de judecata de catre procurorul care reprezinta interesele publice este situat „in partea opusa spatiului destinat persoanelor private de libertate, pe un podium cu inaltimea de 20-30 centimetri, orientat astfel incat sa asigure procurorului o vizibilitate buna, atat spre biroul judecatorilor, cat si spre public.” In ceea ce priveste locul procurorului ce reprezinta interesele Ministerului Public, paratul din procedura, regulamentul nu ofera o indicatie speciala. Prin urmare, locul ocupat de procuror in sala de judecata este diferit in functie de calitatea procesuala si este, in orice caz, diferit de cel al completului de judecata.
36. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila sunt redactate in felul urmator: Articolul 172 „Cand partea invedereaza ca partea potrivnica detine un inscris privitor la pricina, instanta poate ordona infatisarea lui. Cererea de infatisare nu poate fi respinsa daca inscrisul este comun partilor sau daca insasi partea potrivnica s-a referit in judecata la inscris [...].” Articolul 132 „La prima zi de infatisare, instanta va putea da reclamantului un termen pentru intregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. [...].”
37. Articolul relevant din Codul civil se citeste dupa cum urmeaza: Articolul 1.201 „Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si in contra lor in aceeasi calitate.”
3. Dispozitiile legale cu privire la liberul acces la informatii de interes public
38. Dispozitiile legale relevante ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public sunt redactate in felul urmator: Articolul 12 „(1) Se excepteaza de la accesul liber urmatoarele informatii:
d) informatii cu privire la datele personale, conform legii;”. Articolul 13 „Informatiile care favorizeaza sau ascund incalcarea legii de catre o autoritate sau o institutie publica nu pot fi incluse in categoria informatiilor clasificate si constituie informatii de interes public.” Articolul 14 „(1) Informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice.”
4. Dispozitiile legale privind protectia persoanelor cu privire la clasificarea datelor cu caracter personal
39. Articolele relevante din Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, intrata in vigoare la 12 decembrie 2001, sunt redactate in felul urmator: Articolul 1 „Prezenta lege are ca scop garantarea si protejarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice, in special a dreptului la viata intima, familiala si privata, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
(2) Exercitarea drepturilor prevazute in prezenta lege nu poate fi restransa decat in cazuri expres si limitativ prevazute de lege.” Articolul 2 „(1) Prezenta lege se aplica prelucrarilor de date cu caracter personal, efectuate, in tot sau in parte, prin mijloace automate, precum si prelucrarii prin alte mijloace decat cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenta sau care sunt destinate sa fie incluse intr-un asemenea sistem. [...]” Articolul 3 „In intelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc dupa cum urmeaza:
a) date cu caracter personal - orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila; o persoana identificabila este acea persoana care poate fi identificata, direct sau indirect, in mod particular prin referire la un numar de identificare ori la unul sau la mai multi factori specifici identitatii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;
b) prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operatiune sau set de operatiuni care se efectueaza asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, inregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvaluirea catre terti prin transmitere, diseminare sau in orice alt mod, alaturarea ori combinarea, blocarea, stergerea sau distrugerea; [...]” Articolul 13 „Orice persoana vizata are dreptul de a obtine de la operator [...] confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, in situatia in care prelucreaza date cu caracter personal care privesc solicitantul, sa comunice acestuia, impreuna cu confirmarea, cel putin urmatoarele:
a) informatii referitoare la scopurile prelucrarii [...];
b) comunicarea intr-o forma inteligibila a datelor care fac obiectul prelucrarii, precum si a oricarei informatii disponibile cu privire la originea datelor; [...] d) informatii privind existenta dreptului de interventie asupra datelor si a dreptului de opozitie, precum si conditiile in care pot fi exercitate;
e) informatii asupra posibilitatii de a consulta registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal [...]” Articolul 14 „Orice persoana vizata are dreptul de a obtine de la operator, la cerere si in mod gratuit:
a) dupa caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conforma prezentei legi, in special a datelor incomplete sau inexacte; [...]” Articolul 18 „(1) Fara a se aduce atingere posibilitatii de a se adresa cu plangere autoritatii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost incalcate.” Articolul 25 „(1) In vederea apararii drepturilor prevazute de prezenta lege persoanele ale caror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrari care cade sub incidenta prezentei legi pot inainta plangere catre autoritatea de supraveghere. Plangerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezata poate imputernici o asociatie sau o fundatie sa ii reprezinte interesele.”
40. Guvernul a depus la dosarul cauzei o copie a hotararii definitive nr. 3.956, pronuntata la 18 octombrie 2007 de catre Inalta Curte de Justitie si Casatie. In aceasta hotarare, Inalta Curte a admis cererea unei persoane fizice angajata in baza Legii nr. 677/2001 impotriva Inspectoratului General al Politiei de Frontiera sa transmita informatii privind numarul intrarilor si iesirilor sale din tara in decursul unui an de zile.
41. Conventia Consiliului Europei privind protectia persoanelor cu privire la procesarea automata a datelor personale din 28 ianuarie 1981 a fost ratificata de Romania la 27 februarie 2002. A intrat in vigoare, pentru Romania, la 1 iunie
2002. Scopul acestei conventii este „de a garanta [...] oricarei persoane fizice [...] respectarea [...] in special a dreptului sau la viata privata, cu privire la procesarea automata a datelor personale care o privesc” (art. 1), acestea din urma fiind definite la art. 2 ca „orice informatii referitoare la o persoana fizica identificata sau identificabila”.


42. Invocand art. 6 din Conventie, reclamantul se plange ca nu i-a fost solutionata cauza de catre o instanta independenta si impartiala si ca a fost incalcat principiul egalitatii partilor la procedura, din cauza locului ocupat de procurorul general in sala de sedinta, adica langa completul de judecata. Sub unghiul aceluiasi articol, el se plange de refuzul instantelor de a obliga Ministerul Public sa ataseze la dosarul cauzei dosarul „personal” al reclamantului, pentru a fi folosit ca proba.
43. Invocand art. 8 din Conventie, reclamantul se plange de o atingere a dreptului la respectarea vietii sale private, din cauza imposibilitatii de a avea acces la dosarul sau personal.
44. El se plange si de faptul ca nu a beneficiat la nivel national de o cale de atac efectiva pentru a contesta refuzul autoritatilor de a-i permite accesul la dosarul personal, ceea ce aduce atingere dreptului sau garantat de art. 13 din Conventie.


A. Cu privire la capetele de cerere intemeiate pe art. 6 §1 din Conventie
45. Reclamantul se plange ca la sedintele din fata instantelor interne, el era plasat, cum este regula, in partea de jos a salii de sedinta, la un nivel inferior judecatorilor, iar reprezentantul Ministerului Public se afla pe o platforma ridicata langa completul de judecata. Se vede aici o incalcare a principiului egalitatii armelor si a obligatiei de impartialitate si independenta a instantei. Denunta, de asemenea, refuzul instantelor de a obliga Ministerul Public sa ataseze la dosarul cauzei dosarul „personal”, chiar daca decizia contestata se baza pe documentele cuprinse in acest dosar. Invoca art. 6 § 1 din conventie, ale carui dispozitii relevante se citesc dupa cum urmeaza: „Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, [...] de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]”
46. Guvernul sustine ca acestei cereri nu ii este aplicabil art. 6 § 1 din Conventie, pe motiv ca dreptul revendicat de reclamant in cursul procedurii ce face obiectul Cererii nr. 5.666/04 nu poate fi calificat ca drept de natura civila sau penala, in sensul art. 6 citat anterior. Considera apoi ca reclamantul nu a epuizat caile de recurs interne in ceea ce priveste capatul sau de cerere legat de locul procurorului in sala de sedinta, dat fiind ca nu l-a prezentat niciodata in fata instantelor nationale si ca nu a recuzat completul de judecata.
47. Reclamantul contesta argumentele Guvernului.
48. Avand in vedere faptele relevante, Curtea considera ca nu este necesar sa se examineze aceste exceptii ale Guvernului, deoarece considera ca aceste capete de cerere urmeaza sa fie respinse ca inadmisibile, fiind vadit nefondate pentru motivele mentionate in continuare.
1. Cu privire la locul ocupat de procuror in sala de sedinta
49. Guvernul face mai intai trimitere la normele interne aplicabile in materie de organizare a unei sali de sedinta (supra, pct. 35). El subliniaza ca, in speta, procurorul avea calitatea de reprezentant al paratului si ca, prin urmare, ar fi trebuit sa ocupe un loc langa avocati si consilieri juridici. De altfel, nu exista niciun indiciu, altul decat spusele reclamantului, care sa dovedeasca ca lucrurile erau altfel in speta. Arata ca, in orice caz, in temeiul normelor interne aplicabile, locul procurorului in sala de sedinta este diferit de cel al judecatorului si ca locul procurorului nu poate, prin el insusi, sa constituie o dovada a lipsei de independenta si impartialitate a instantei sau a nerespectarii principiului egalitatii armelor.
50. Reclamantul sustine ca, in speta, procurorul prezent la sedinta a trebuit sa cumuleze calitatea de parat si cea de procuror de sedinta, desi calitatea sa principala a fost cea de parat in procedura. Prin urmare, a ramas in timpul dezbaterilor langa completul de judecata. El adauga ca procurorii si judecatorii au statut de magistrat si isi exercita activitatea pe langa aceeasi instanta.
51. Curtea noteaza mai intai ca reclamantul era parte intr-o procedura administrativa si nu facea obiectul unei acuzatii de natura penala. Reaminteste ca impartialitatea in sensul art. 6 §1 din Conventie se defineste de obicei printr-o atitudine lipsita de prejudecata sau partinire. Existenta sa se apreciaza in functie de un dublu demers: primul consta in incercarea de a determina ceea ce gandea judecatorul respectiv sau care era interesul sau intr-o anumita cauza; al doilea te face sa te asiguri ca oferea suficiente garantii pentru a exclude in aceasta privinta orice dubiu legitim [Kyprianou impotriva Ciprului (MC), nr. 73.797/01, pct. 118, CEDO 2005-XIII]. Or, a constatat deja ca circumstanta denuntata nu este suficienta in sine sa conteste egalitatea armelor sau lipsa de impartialitate si independenta, in masura in care, daca acorda Ministerului Public o pozitie „fizica” privilegiata in sala de judecata, ea nu pune „acuzatul” intr-o situatie de dezavantaj concret pentru apararea intereselor sale [Chalmont impotriva Frantei (dec.), nr. 72.531/01, 9 decembrie 2003 si Morillon impotriva Frantei (dec.), nr. 71.991/01, 2 octombrie 2003].
52. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 a) si 4 din Conventie.
2. Cu privire la capatul de cerere intemeiat pe nerespectarea principiului contradictorialitatii
53. Reclamantul considera ca nu a beneficiat de o procedura contradictorie in fata instantelor interne, pe motiv ca dosarul „personal” nu a fost atasat la dosarul cauzei.
54. Guvernul considera ca cererea reclamantului adresata instantelor interne de a cere parchetului atasarea la dosarul cauzei a continutului dosarului „personal” reprezinta o cerere de infatisare de probe. Or, instantele interne au respins aceasta cerere in mod motivat. Reiese, de asemenea, ca deciziile pronuntate de instantele interne se bazau pe fapte a caror realitate nu a fost contestata de reclamant. Guvernul noteaza ca reclamantul nu a invocat in fata instantelor interne art. 172 din Codul de procedura civila, conform caruia, la cererea uneia dintre parti, instanta trebuie sa dispuna celeilalte parti sa depuna la dosarul cauzei un inscris la care s-a referit in cursul procedurii.
55. Reclamantul considera ca nu a beneficiat de o procedura contradictorie in fata instantelor interne, pe motiv ca dosarul „personal” nu a fost atasat la dosarul cauzei. El considera ca din aceasta cauza nu si-a putut pregati in mod convenabil apararea. Adauga ca s-a prevalat in fata instantelor interne de art. 172 din Codul de procedura civila si ca a contestat in fata instantelor interne faptele din litigiu, si anume ca nu avea o buna reputatie.
56. Curtea aminteste mai intai ca admisibilitatea probelor reiese in primul rand din normele de drept intern si revine, in principiu, instantelor nationale obligatia sa aprecieze probele administrate [Van Mechelen si altii impotriva Olandei, 23 aprilie 1997, pct. 50, Culegere de hotarari si decizii 1997-III, si De Lorenzo impotriva Italiei (dec.), nr. 69.264/01, 12 februarie 2004]. Dreptul la o procedura in contradictoriu, in sensul art. 6 alin. 1, „implica in principiu dreptul partilor la un proces penal sau civil, de a lua cunostinta de orice proba sau observatie prezentata judecatorului cu scopul de a-i influenta decizia si a o discuta” [Morel impotriva Frantei, nr. 34.130/96, pct. 27, CEDO 2000-VI; Meftah si altii impotriva Frantei (MC), nr. 32.911/96, 35.237/97 si 34.595/97, pct. 1, CEDO 2002-VII si Augusto impotriva Frantei, nr. 71.665/01, pct. 50, CEDO 2007-... (extrase)].
57. In acest caz, dosarul „personal” nu a fost atasat la dosarul cauzei de catre Ministerul Public, pentru a nu influenta decizia judecatorilor. Cererea reclamantului de a obliga Ministerul Public sa prezinte in fata instantei dosarul „personal” a fost respinsa in mod motivat de instantele interne care au considerat ca dispuneau de suficiente dovezi pentru a solutiona cauza in fond (supra, pct. 16 si 23). Prin urmare, Curtea nu considera ca neatasarea de catre Ministerul Public la dosarul cauzei a dosarului „personal” constituie o atingere a principiului contradictorialitatii.
58. Curtea mai noteaza ca reclamantul a fost informat cu privire la elementele faptice pe care Ministerul Public si apoi instantele interne si-au intemeiat decizia conform careia persoana in cauza nu beneficia de o buna reputatie. Intr-adevar, atat decizia administrativa din 20 iunie 2002, cat si hotararile pronuntate de instantele interne au facut o prezentare a faptelor pe care au fost intemeiate. Prin urmare, reclamantul avea cunostinta de faptele imputate. In plus, reclamantul nu a contestat realitatea faptelor, ci numai modul in care instantele interne le-au interpretat. Daca admisibilitatea probelor si aprecierea lor apartine, in primul rand, dreptului intern si instantelor nationale [García Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, pct. 28, CEDO 1999-1], Curtea nu gaseste in cazul de fata niciun indiciu de arbitrariu in aprecierea facuta de tribunale si reaminteste ca sarcina sa nu este sa se substituie propriei lor aprecieri. In consecinta, Curtea considera ca, in speta, reclamantul se limiteaza la a contesta aprecierea faptelor si probelor facuta de instante [mutatis mutandis E.S. impotriva Frantei (dec.), nr. 49.714/06, 10 februarie 2009 si Russu impotriva Romaniei (dec.), nr. 27.436/04, 12 ianuarie 2010) si considera, prin urmare, ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 a) si 4 din Conventie.

B. Cu privire la capetele de cerere intemeiate pe articolul 8 din Conventie, considerat separat si coroborat cu art. 13 din Conventie
59. Invocand art. 8 din Conventie, considerat separat si coroborat cu art. 13 din Conventie, reclamantul se plange de incalcarea dreptului sau la respectarea vietii sale private, din cauza imposibilitatii de a avea acces la dosarul sau „personal” si ca nu a beneficiat la nivel intern de o cale de atac efectiva pentru a contesta refuzul autoritatilor de a-i permite accesul la acest dosar. Art. 8 si 13 din Conventie se citesc in felul urmator: Articolul 8 „1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admisa ingerinta unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat daca aceasta este prevazuta de lege si constituie, intr-o societate democratica, o masura necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevederea faptelor penale, protectia sanatatii, a moralei, a drepturilor si a libertatilor altora.” Articolul 13 „Orice persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de [...] Conventie au fost incalcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si daca incalcarea ar fi fost comisa de persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”
1. Cu privire la exceptia Guvernului intemeiata pe incompatibilitatea ratione materiae a art. 8 din Conventie
60. Guvernul sustine ca art. 8 din Conventie nu se aplica in speta, pe motiv ca refuzul autoritatilor interne de a permite reclamantului accesul la dosarul sau „personal” nu are nicio repercusiune asupra vietii sale private. Sustine ca dosarul „personal” a fost de asemenea constituit de Ministerul Public cu scopul de a verifica reputatia reclamantului, pentru a-i decide accesul la functia publica. Datele cuprinse in acest dosar nu erau accesibile publicului si nu au fost nici divulgate, nici utilizate de autoritati in alt scop decat cel prevazut de lege. In plus, acest dosar continea informatii cu privire la procedurile judiciare in care reclamantul a fost parte, ceea ce implica faptul ca acesta din urma cunostea informatiile care se regaseau in el.
61. Reclamantul raspunde ca, in masura in care informatiile cuprinse in acest dosar erau decisive pentru a i se stabili buna sau proasta reputatie, aveau legatura neaparat cu viata sa privata.
62. Curtea reaminteste ca datele cu caracter public pot tine de viata privata in cazul in care sunt obtinute si memorate sistematic in dosare pastrate de autoritatile publice (Haralambie impotriva Romaniei, nr. 21.737/03, pct. 77, 27 octombrie 2009). In speta, Ministerul Public a constituit un dosar ce cuprinde informatii despre viata reclamantului pentru a-i decide buna reputatie, conditie ceruta pentru accesul acestuia la functia de procuror. Acest dosar continea, fara indoiala, informatii privind trecutul reclamantului si, in special, precizari cu privire la fostele raporturi de munca si asupra procedurilor judiciare in care a fost parte (supra. pct. 10 in fine). Fara nicio indoiala, documentele depuse la dosar priveau viata privata a reclamantului intr-o astfel de masura incat problema accesibilitatii lor de catre cel in cauza intra in domeniul de aplicare al art. 8 din Conventie (Gaskin impotriva Marii Britanii, 7 iulie 1989, pct. 37, seria A nr. 160 si, mutatis mutandis, Gunes impotriva Frantei, nr. 32.157/06, pct. 26, 20 noiembrie 2008). Prin urmare, este necesar sa se respinga si aceasta exceptie a Guvernului.
63. Totusi, Curtea apreciaza ca inadmisibil capatul de cerere al reclamantului cu privire la accesul la datele si informatiile cuprinse in dosarul „personal” pentru motivele indicate mai jos.
2. Cu privire la exceptia Guvernului intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne
64. Guvernul noteaza ca informatiile solicitate de reclamant nu sunt informatii de interes public, ci privesc date personale. Prin urmare, persoana in cauza ar fi trebuit sa sesizeze instantele interne nu cu o actiune intemeiata pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, ci cu o actiune intemeiata pe Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date. In opinia Guvernului, art. 13 lit. b) coroborat cu art. 18 din Legea nr. 677/2001 confereau persoanei in cauza o cale de atac efectiva, accesibila si suficienta pentru a obtine din partea operatorului de date comunicarea sub o forma inteligibila a datelor ce il priveau, date ce faceau obiectul unei prelucrari.
65. Reclamantul considera ca, in masura in care informatiile cuprinse in dosarul „personal” aveau o legatura cu exercitarea unei functii publice, respectiv de procuror in cadrul Parchetului pe langa Judecatoria Drobeta-Turnu Severin, au devenit informatii de interes public. Prin urmare, orice persoana, inclusiv reclamantul, trebuia sa aiba acces la dosar.
66. Arata apoi ca putea avea acces la informatii personale si in temeiul Legii nr. 677/2001, care completa Legea nr. 544/2001. Totusi, considera ca o noua procedura angajata in temeiul Legii nr. 677/2001 ar fi fost respinsa de instantele interne pentru autoritate de lucru judecat. In plus, in temeiul rolului sau activ, judecatorul sesizat cu actiunea intemeiata pe Legea nr. 544/2001 ar fi putut completa si schimba, dupa caz, temeiul juridic.
67. Curtea aminteste ca dispozitiile art. 35 din Conventie prescriu epuizarea doar a cailor de atac referitoare la incalcarile sanctionate, disponibile si adecvate (Akdivar si altii, citata anterior, pct. 66, si Dalia impotriva Frantei, 19 februarie 1998, pct. 38, Culegere de hotarari si decizii, 1998-I). Anumite circumstante specifice il pot dispensa pe reclamant de obligatia de epuizare a cailor de atac interne care ii sunt disponibile [Selmouni impotriva Frantei (MC), nr. 25.803/94, pct. 75, CEDO 1999-V]. Cu toate acestea, Curtea subliniaza ca simplul fapt ca exista indoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei anumite cai de atac care nu este in mod evident sortita esecului nu constituie un motiv valabil pentru a justifica neutilizarea cailor de atac interne [Brusco impotriva Italiei (dec.), nr. 69.789/01, CEDO 2001-IX]. Dimpotriva, exista interesul de a sesiza instanta competenta, pentru a-i permite sa dezvolte drepturile existente, folosindu-si puterea de interpretare [Ciupercescu impotriva Romaniei, nr. 35.555/03, pct. 169, 15 iunie 2010, si Iambor impotriva Romaniei (nr. 1), nr. 64.536/01, pct. 221, 24 iunie 2008].
68. Curtea noteaza ca reclamantul pretinde incalcarea dreptului la respectarea vietii sale private din cauza refuzului autoritatilor interne de a-i permite accesul la dosarul „personal” constituit de Ministerul Public cu scopul de a-i decide buna reputatie, conditie ceruta de lege pentru a-i permite numirea in postul de procuror. Persoana in cauza a sesizat instantele interne cu o actiune intemeiata pe Legea nr. 544/2001, iar acestea au respins-o, pe motiv ca informatiile solicitate constituiau date cu caracter personal in sensul Legii nr. 677/2001 si nu informatii de interes public in sensul Legii nr. 544/2001.
69. In temeiul dispozitiilor Legii nr. 677/2001 in vigoare la momentul faptelor ce fac obiectul Cererii nr. 14.464/05, datele cu caracter personal sunt definite ca orice informatie cu privire la o persoana fizica identificata sau identificabila si scopul sau este sa apere drepturile si libertatile fundamentale ale persoanelor fizice, in special dreptul la viata intima, familiala si privata, in functie de prelucrarea datelor cu caracter personal. Curtea noteaza concordanta dintre notiunile prezentate in aceasta lege si cele ale Conventiei redactate in cadrul Consiliului Europei pentru protectia persoanelor de prelucrarea automata a datelor cu caracter personal din 28 ianuarie 1981 (supra, pct. 41).
70. Legea nr. 677/2001 descrie si procedura ce trebuie urmata de orice persoana interesata pentru a avea acces la datele cu caracter personal prelucrate, iar accesul la justitie este prevazut de art. 18 din aceasta lege (supra, pct. 39). Nimic nu indica faptul ca controlul exercitat de instanta este limitat in vreun fel, pentru a se putea indoi imediat de eficacitatea unei asemenea cai de atac. In aceste circumstante, Curtea considera ca nimic nu permite sa se creada ca dispozitiile Legii nr. 677/2001 nu ar oferi reclamantului posibilitatea de a solutiona capatul de cerere sau ca nu prezinta nicio perspectiva rezonabila de succes.
71. In ceea ce priveste sustinerile reclamantului cu privire la respingerea unei astfel de actiuni pentru autoritatea de lucru judecat, Curtea noteaza ca, potrivit art. 1.201 din Codul civil, exista autoritate de lucru judecat daca o a doua cerere priveste acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti. Or, fara sa se speculeze asupra situatiei unei noi actiuni intemeiate pe dispozitiile Legii nr. 677/2001, Curtea nu poate decat sa constate ca cele doua actiuni au cauze diferite. Cat priveste sustinerile persoanei in cauza cu privire la lipsa rolului activ al judecatorilor in recalificarea temeiului juridic al actiunii, Curtea constata ca reclamantul, care are pregatire juridica, a stabilit el insusi cadrul actiunii sale. De altfel, chiar daca, pentru sustinerea admisibilitatii actiunii sale, a facut referire, in recurs, la complementaritatea legilor nr. 677/2001 si 544/2001, persoana in cauza nu a inteles sa completeze sau sa modifice temeiul juridic al actiunii sale, acest lucru fiindu-i permis in temeiul art. 132 din Codul de procedura civila.
72. Subliniind din nou rolul sau subsidiar in raport cu sistemele nationale de garantare a drepturilor omului (Handyside impotriva Marii Britanii, 7 decembrie 1976, pct. 48, serie A nr. 24), Curtea considera ca reclamantul avea la dispozitie un temei legal care ii permitea sa ofere ocazia instantelor sa repare la nivel national pretinsa incalcare a art. 8 din Conventie. De altfel, nu a fost dezvaluita nicio circumstanta exceptionala care sa poata dispensa reclamantul de obligatia de epuizare a caii de atac respective. Reiese ca acest capat de cerere trebuie respins pentru neepuizarea cailor de atac interne, in temeiul art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
73. In ceea ce priveste capatul de cerere al reclamantului intemeiat pe art. 13 coroborat cu art. 8 din Conventie, Curtea considera ca, din motivele prevazute supra la pct. 69-70, reclamantul nu poate pretinde ca nu beneficiaza in fata autoritatilor nationale de o cale de atac efectiva pentru a sustine pretinsa incalcare a Conventiei. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 a) si 4 din Conventie.

decide sa conexeze cererile;
declara cererile inadmisibile.

Josep Casadevall, presedinte
Santiago Quesada, grefier