avocatnet.ro 
Augustin Zegrean — presedinte
Valer Dorneanu — judecator
Petre Lazaroiu — judecator
Mircea Stefan Minea — judecator
Daniel-Marius Morar — judecator
Mona-Maria Pivniceru — judecator
Puskás Valentin Zoltán — judecator
Simona-Maya Teodoroiu — judecator
Tudorel Toader — judecator
Patricia Marilena Ionea — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
1. Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, exceptie ridicata de Dorina Marioara Vese si Marilena Taut in Dosarul nr. 1.824/111/2014 al Tribunalului Bihor — Sectia I civila si care constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.418D/2014.
2. La apelul nominal lipsesc autorii exceptiei si partea Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
3. Cauza fiind in stare de judecata, presedintele acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata. In acest sens arata ca suspendarea contractului individual de munca in urma formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu are semnificatia unei sanctiuni. De asemenea considera ca nu este incalcat dreptul la munca, de vreme ce salariatul poate desfasura o alta munca la un alt angajator sau chiar la cel care i-a suspendat contractul de munca, dar pe un post cu care nu este incompatibil.
C U R T E A,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
4. Prin Incheierea din 16 octombrie 2014, pronuntata in Dosarul nr. 1.824/111/2014, Tribunalul Bihor — Sectia I civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii. Exceptia a fost ridicata de Dorina Marioara Vese si Marilena Taut cu prilejul solutionarii contestatiei formulate impotriva deciziilor de suspendare a raporturilor de munca, ca urmare a plangerilor penale formulate impotriva celor doua de catre Agentia de Plati Pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit.
5. In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin, in esenta, ca dispozitiile criticate, care prevad posibilitatea suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului ca urmare a formularii de catre acesta a unei plangeri penale impotriva salariatului, sunt contrare prevederilor constitutionale care consacra prezumtia de nevinovatie. Astfel, considera ca masura suspendarii reprezinta o sanctiune accesorie sanctiunii principale ce se stabileste prin hotararea de condamnare definitiva si nu poate fi anterioara acesteia din urma. Despagubirile care se acorda sunt identice cu cele care se datoreaza in cazul erorii judiciare si nu compenseaza suferinta reala, materiala si morala a angajatului in situatia in care se constata lipsa raspunderii penale.
6. De asemenea, autorii exceptiei considera ca dispozitiile de lege criticate aduc atingere dreptului la munca, dreptului la un nivel de trai decent, prevederilor constitutionale referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, precum si celor privind interzicerea discriminarii. Cu privire la acest ultim aspect arata ca exista categorii sociale, asa cum sunt parlamentarii, marii demnitari ori magistratii, care beneficiaza de stabilitate in exercitiul functiei pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, respectiv pana la punerea in miscare a actiunii penale.
7. In finalul criticii de neconstitutionalitate, autorii acesteia sustin ca textul art. 52 alin. (1) lit. b) din Codul muncii cuprinde un viciu de redactare, intrucat nu prevede termenul pana la care opereaza sau inceteaza masura suspendarii contractului individual de munca in situatia depunerii plangerii penale de catre angajator impotriva angajatului.
8. Tribunalul Bihor — Sectia I civila considera ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata, sens in care invoca jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale.
9. In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
10. Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
C U R T E A,
examinand incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
11. Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
12. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispozitii potrivit carora „(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii: [...] b) in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.”
13. Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca dispozitiile de lege criticate contravin urmatoarelor prevederi constitutionale: art. 23 alin. (11) privind prezumtia de nevinovatie, art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la munca, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati si art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea in drepturi a cetatenilor.
14. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 au mai constituit obiect al controlului de constitutionalitate prin prisma unor critici asemanatoare celor invocate in prezenta cauza. Astfel, atat cu prilejul controlului de constitutionalitate a priori efectuat asupra Legii nr. 53/2003, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cat si cu prilejul solutionarii unor exceptii de neconstitutionalitate, prin Decizia nr. 520 din 11 octombrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 985 din 7 noiembrie 2005, Decizia nr. 926 din 18 octombrie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 773 din 14 noiembrie 2007, ori Decizia nr. 86 din 27 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Curtea Constitutionala a constatat constitutionalitatea dispozitiilor de lege criticate in raport cu prevederile Legii fundamentale referitoare la prezumtia de nevinovatie, dreptul la munca si egalitatea in drepturi. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, Curtea a apreciat ca sunt neintemeiate criticile vizand incalcarea prezumtiei de nevinovatie, intrucat, „luand masura suspendarii contractului individual de munca, angajatorul nu se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei angajatului si nici asupra raspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni a caror solutionare intra in sfera de activitate a organelor judiciare”, iar masura suspendarii are un caracter provizoriu. Cu acelasi prilej, Curtea a amintit ca si in situatia in care fapta pentru care s-a formulat plangere penala ori s-a dispus trimiterea in judecata nu va atrage raspunderea penala, aceasta poate constitui abatere disciplinara care poate oferi temeiul desfacerii contractului de munca.
15. Prin deciziile mai sus mentionate, Curtea a statuat ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 nu contravin nici dreptului la munca, „salariatul nefiind impiedicat sa se incadreze in perioada suspendarii contractului de munca la alta unitate sau in alta functie decat cea cu care este incompatibila fapta ce constituie obiectul acuzarii.”
16. De asemenea, prin Decizia nr. 520 din 11 octombrie 2005, Curtea a retinut ca dispozitiile de lege criticate se aplica in mod egal fata de toti salariatii care se afla in situatii identice, fara privilegii si fara discriminari.
17. Referitor la ratiunile care justifica suspendarea contractului de munca in cazul formularii unei plangeri penale de catre angajator sau in cazul trimiterii in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 354 din 19 decembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 14 ianuarie 2002, cand, analizand dispozitiile art. 16 si 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile socialiste de stat, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, a statuat ca „suspendarea din functie a salariatilor este o masura legala care protejeaza unitatea (societate comerciala, regie autonoma etc.) fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale unei fapte penale”.
18. Curtea constata ca prin considerentele deciziilor mai sus amintite a raspuns criticilor referitoare la masura suspendarii contractului individual de munca prevazuta de dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003, fara a face o distinctie intre cele doua teze ale acestui text de lege, respectiv teza intai, referitoare la suspendarea contractului ca urmare a formularii plangerii prealabile de catre angajator impotriva salariatului, si teza a doua, privind suspendarea contractului individual de munca in situatia in care salariatul este trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta.
19. Analiza ansamblului reglementarilor referitoare la suspendarea raporturilor de munca, a raporturilor de serviciu, la suspendarea din functie ori din calitatea detinuta releva, ca regula generala, ca aceasta masura este impusa de situatii cu caracter temporar, ce fac imposibila desfasurarea activitatii ori a exercitarii functiei. Desi dispozitiile art. 50, art. 51 si art. 52 din Legea nr. 53/2003 enumera o serie de temeiuri ale suspendarii contractului individual de munca — de drept ori la initiativa partilor raportului de munca —, reglementarile cu caracter special aplicabile diverselor categorii socioprofesionale contin prevederi specifice referitoare la suspendarea raporturilor de munca, a raporturilor de serviciu ori a exercitarii unei functii, adecvate specificului activitatii avute in vedere. Astfel, cu titlu de exemplu, pot fi amintite temeiurile suspendarii din functie ca urmare a situatiei de incompatibilitate in care se gaseste o persoana in raport cu functia detinuta [spre exemplu: art. 36 lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011], ca urmare a aplicarii unei sanctiuni disciplinare [spre exemplu: art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si al personalului care functioneaza in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, sau art. 36 lit. f) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006], in cazul neindeplinirii unor obligatii profesionale, asa cum este plata unor taxe si contributii [art. 36 lit. c) si e) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006] si in alte situatii asemanatoare.
20. Unele dintre reglementarile cu caracter special nu fac decat sa nuanteze cauzele de suspendare prevazute de Codul muncii, intr-un context adaptat categoriei socioprofesionale vizate. O astfel de situatie o constituie si acele reglementari care vizeaza protejarea prestigiului profesiei ori a functiei exercitate, dispozitii care nuanteaza prevederile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003, care tind la protejarea intereselor angajatorului si a unitatii ori a institutiei in care isi desfasoara activitatea salariatul. In aceasta situatie se incadreaza ipoteza punerii in miscare a actiunii penale impotriva persoanei pentru savarsirea unor infractiuni ce aduc atingere prestigiului profesiei — asa cum este situatia practicienilor in insolventa sau a membrilor Corpului diplomatic si consular [art. 36 lit. h) teza intai din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 si art. 60 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic si consular al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, cu modificarile ulterioare] — ori a trimiterii in judecata pentru astfel de infractiuni — asa cum este cazul functionarilor publici, al magistratilor ori al practicienilor in insolventa [art. 86 alin. (2) si art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 si art. 36 lit. h) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006].
21. Din examinarea acestor texte de lege, Curtea constata ca, spre deosebire de reglementarile speciale aplicabile functionarilor publici, magistratilor, practicienilor in insolventa MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 431/17.VI.2015 3 ori membrilor Corpului diplomatic si consular al Romaniei, art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 dispune, alaturi de ipoteza suspendarii contractului individual de munca ca urmare a trimiterii in judecata a salariatului pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta (teza a doua a textului de lege criticat), si o situatie unica in ansamblul reglementarilor privind masura suspendarii, respectiv cea a suspendarii ca urmare a formularii unei plangeri prealabile de catre angajator impotriva salariatului (teza intai a textului de lege criticat), situatie in care se afla si autorii prezentei exceptii de neconstitutionalitate.
22. Avand in vedere cele mai sus aratate, Curtea constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 impun o analiza distincta a celor doua teze continute, cauzele suspendarii contractului individual de munca prevazute de acest text de lege fiind, in mod evident, diferite. Aceasta examinare distincta a fost retinuta si prin Decizia nr. 81 din 26 februarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 23 aprilie 2015, prin care Curtea a constatat constitutionalitatea art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, intrucat numai aceasta teza avea aplicabilitate in litigiul in cadrul caruia fusese invocata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003.
23. De altfel, o noua analiza a textului de lege criticat se impune cu atat mai mult cu cat Curtea constata ca, prin modificari legislative recente, legiuitorul are tendinta de a spori garantiile ce insotesc suspendarea raporturilor de munca ori suspendarea din functie, pentru a asigura nu numai caracterul obiectiv al acestei masuri cu ample consecinte pentru cel caruia i se aplica, dar si faptul ca intervine in cazuri bine fundamentate, cat mai putin supuse incertitudinilor. In mod concret, Curtea are in vedere modificarile operate de art. 71 pct. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, asupra dispozitiilor art. 62 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, modificari care au avut ca efect deplasarea momentului cand este dispusa suspendarea din functie a magistratului de la punerea in miscare a actiunii penale — potrivit reglementarii anterioare — la trimiterea in judecata a acestuia — potrivit reglementarii actuale.
24. Nu mai putin relevant este si faptul ca, in contextul modificarilor legislative amintite, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 270 din 23 aprilie 2015, neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 48 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea si al personalului care functioneaza in cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice, retinand, in esenta, ca acest text de lege, prin care se reglementa suspendarea din functie a personalului auxiliar din justitie la momentul punerii in miscare a actiunii penale impotriva acestuia, este neconstitutional, urmand ca in acest caz suspendarea sa aiba loc la momentul trimiterii in judecata.
25. In consecinta, trecand la examinarea dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003, Curtea observa ca initiativa suspendarii contractului individual de munca este lasata in aceasta ipoteza legala in totalitate la dispozitia angajatorului, cel care formuleaza plangerea prealabila si dispune, in acelasi timp, suspendarea raportului de munca. Desigur, asa cum s-a retinut in jurisprudenta constitutionala, suspendarea raportului de munca nu are semnificatia incalcarii prezumtiei de nevinovatie. Chiar daca in jurisprudenta sa Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 6 paragraful 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu se limiteaza la o simpla garantie procedurala in materie penala, sfera acestuia de aplicare fiind mai vasta si impunand ca niciun reprezentant al statului sau al unei autoritati publice sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost stabilita de o „instanta” (Hotararea din 4 iunie 2013, pronuntata in Cauza Teodor impotriva Romaniei, paragraful 36), Curtea Constitutionala apreciaza in continuare, in acord cu cele retinute prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, ca, dispunand suspendarea contractului de munca, angajatorul nu se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei angajatului si nici asupra raspunderii sale penale, acestea fiind chestiuni a caror solutionare intra in sfera de activitate a organelor judiciare. De asemenea, nici nu se poate sustine ca aceasta masura ar putea fi echivalata cu ceea ce instanta europeana intelege prin acuzatie de vinovatie penala formulata de un „reprezentant al statului sau al unei autoritati publice”, inainte de pronuntarea instantei. In sfarsit, Curtea aminteste ca suspendarea contractului individual de munca in ipoteza legala analizata nu imbraca forma unei sanctiuni penale si nici chiar cea a unei sanctiuni disciplinare.
26. Deopotriva, Curtea, amintind jurisprudenta sa, in care a statuat ca principiul constitutional al egalitatii in drepturi nu presupune uniformitate, astfel ca situatii diferite justifica si uneori chiar impun un tratament juridic (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), apreciaza ca nu pot fi retinute nici criticile referitoare la incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat legiuitorul este liber sa stabileasca conditii diferite referitoare la suspendarea raporturilor de munca, a raporturilor de serviciu, a functiei ori a activitatii, atat timp cat are in vedere categorii socioprofesionale diferite, care nu se afla in situatii comparabile.
27. In sfarsit, Curtea apreciaza ca fiind lipsite de temei si criticile referitoare la incalcarea prevederilor constitutionale privind nivelul de trai, de vreme ce salariatul suspendat nu este impiedicat sa munceasca pe durata suspendarii intr-un alt loc de munca, asigurandu-si astfel venitul necesar traiului.
28. Cat priveste problema conformitatii dispozitiilor de lege analizate cu prevederile constitutionale privind dreptul la munca, Curtea retine ca art. 41 alin. (1) din Constitutie se refera la dreptul la munca, prevazand ca acesta „nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera.” Art. 6 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale prevede totodata ca „statele parti la prezentul Pact recunosc dreptul la munca ce cuprinde dreptul pe care il are orice persoana de a obtine posibilitatea sa-si castige existenta printr-o munca liber aleasa sau acceptata si vor lua masuri potrivite pentru garantarea acestui drept.” Deopotriva, art. 23 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului stabileste ca „orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului”, in timp ce art. 15 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclama ca „orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupatie aleasa sau acceptata in mod liber.”
29. Avand in vedere toate aceste reglementari, precum si cele statuate prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, in sensul ca prevederile constitutionale referitoare la dreptul la munca asigura oricarei persoane posibilitatea de a exercita profesia sau meseria pe care o doreste, in anumite conditii stabilite de legiuitor, dar nu vizeaza obligatia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile, Curtea Constitutionala a retinut in mod corect in jurisprudenta sa ca 4 MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 431/17.VI.2015 art. 52 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 nu impiedica salariatul sa se incadreze in perioada suspendarii contractului de munca la alta unitate sau in alta functie decat cea cu care este incompatibila fapta ce constituie obiectul acuzarii.
30. Cu toate acestea, Curtea observa ca dreptul la munca este un drept complex, ce implica diferite aspecte, dintre care libertatea alegerii profesiei si a locului de munca reprezinta numai una dintre componentele acestui drept. Astfel, odata dobandit un loc de munca, acesta trebuie sa se bucure de o serie de garantii care sa-i asigure stabilitatea, neputand fi de conceput ca prevederile constitutionale ar asigura libertatea de a obtine un loc de munca, dar nu si garantarea pastrarii acestuia, cu respectarea, evidenta, a conditiilor si limitelor constitutionale. In acest sens sunt cele statuate de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, in care s-a aratat ca cea mai importanta garantie pentru exercitarea dreptului la munca o constituie stabilirea limitativa prin lege a cazurilor in care si a motivelor pentru care incetarea raporturilor juridice de munca poate avea loc din initiativa si din vointa unilaterala a angajatorului. Prin aceeasi decizie, Curtea a precizat ca „persoana care accede la o activitate economica pe baza liberei sale initiative si utilizeaza forta de munca salariata are obligatia sa respecte reglementarile legale referitoare la incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca.”
31. Ca atare, Curtea apreciaza ca, desi nu se poate vorbi de o negare a dreptului la munca, in sensul impiedicarii persoanei de a alege liber o profesie ori un alt loc de munca, in egala masura nu se poate omite ca masura suspendarii contractului individual de munca reprezinta o restrangere a exercitiului dreptului la munca, lasata de dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 la dispozitia angajatorului, astfel ca se impune a fi analizat daca sunt indeplinite conditiile constitutionale referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, prin efectuarea unui test de proportionalitate (asa cum prevad dispozitiile art. 53 din Constitutie, dezvoltate in jurisprudenta Curtii Constitutionale prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, ori Decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 175 din 13 martie 2015), pentru a verifica daca aceasta restrangere este rezonabila, proportionala cu obiectivul urmarit si nu transforma acest drept intr-unul iluzoriu/teoretic.
32. Asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 si Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 30, conform principiului proportionalitatii, „orice masura luata trebuie sa fie adecvata — capabila in mod obiectiv sa duca la indeplinirea scopului, necesara — indispensabila pentru indeplinirea scopului si proportionala — justul echilibru intre interesele concrete pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit. Astfel, in vederea realizarii testului de proportionalitate, Curtea trebuie, mai intai, sa stabileasca scopul urmarit de legiuitor prin masura criticata si daca acesta este unul legitim, intrucat testul de proportionalitate se va putea raporta doar la un scop legitim.” De asemenea, Curtea a precizat prin Decizia nr. 266 din 21 mai 2013 ca pentru corecta aplicare a testului este necesara examinarea fiecaruia dintre cele 3 elemente in ordinea respectiva.
33. Urmand reperele mai sus aratate, Curtea va analiza in continuare daca masura suspendarii contractului individual de munca in ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 este justificata de un scop legitim, daca este adecvata acestui scop, necesara si daca se pastreaza un just echilibru intre drepturile si interesele in concurs pentru a fi corespunzatoare scopului urmarit. Astfel, raportandu-se la cele retinute prin Decizia nr. 354 din 19 decembrie 2001, Curtea retine ca suspendarea din functie a salariatilor este o masura legala care tinde sa protejeze interesele angajatorului fata de pericolul continuarii activitatii ilicite si al extinderii consecintelor periculoase ale unei fapte penale. Prin urmare, restrangerea exercitiului dreptului la munca este justificata, in aceasta situatie, de apararea drepturilor si intereselor angajatorului, care pot imbraca atat o forma patrimoniala, cat si una nepatrimoniala si pot avea natura unor drepturi fundamentale, asa cum este dreptul de proprietate, dar si de necesitatea protejarii libertatii economice, consacrate de art. 45 din Constitutie, care presupune, intre altele, si dreptul angajatorului de lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice. Astfel, masura suspendarii contractului individual de munca in ipoteza legala analizata se circumscrie conditiilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentala, potrivit carora „exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea [...] drepturilor si a libertatilor cetatenilor [...].”
34. Referitor la caracterul adecvat si necesar al restrangerii exercitiului dreptului la munca in raport cu scopul urmarit, Curtea apreciaza ca suspendarea contractului individual de munca reprezinta o masura adaptata scopului urmarit si este capabila, in abstract, sa indeplineasca exigentele acestuia. Desi protejarea drepturilor salariatului, aflat in raporturi de subordonare fata de angajator, reprezinta o forma de a asigura insasi protectia dreptului la munca, ca drept fundamental, legiuitorul este tinut, in egala masura, sa asigure protectia drepturilor angajatorului, prin instituirea unor masuri apte sa realizeze in mod concret scopul propus. Prin urmare, protectia dreptului la munca nu poate fi absolutizata cu consecinta afectarii dreptului angajatorului de a-si exercita libertatea economica, asa cum de altfel a statuat Curtea si prin Decizia nr. 1.459 din 8 noiembrie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, iar suspendarea contractului individual de munca apare ca o masura adecvata in imprejurarile in care mentinerea in activitate a salariatului ar fi de natura sa atraga consecinte negative asupra activitatii economice, afectand drepturile si interesele angajatorului. Curtea apreciaza, deopotriva, ca reglementarea posibilitatii angajatorului de a suspenda contractul individual de munca in situatia in care considera ca interesele sale ar fi afectate prin mentinerea in activitate a salariatului, ca urmare a activitatii prezumat ilicite a acestuia, este un instrument necesar pentru a asigura protectia efectiva a drepturilor si intereselor sale.
35. Cat priveste caracterul proportional al masurii reglementate de art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003, respectiv al realizarii unui echilibru just intre drepturile in concurs, anume dreptul la munca si dreptul angajatorului de lua masurile necesare bunei desfasurari a activitatii economice, Curtea retine ca suspendarea contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, atunci cand exista temeiuri pentru a aprecia ca activitatea ilicita a salariatului ar periclita interesele angajatorului, trebuie sa se supuna unor conditii care sa asigure ca aceasta masura nu are un caracter arbitrar. Altfel spus, Curtea considera ca, in masura in care legea asigura angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea contractului individual de munca in vederea protejarii intereselor sale economice, ca o expresie a art. 45 din Constitutie, o astfel de masura, cu consecinte ample asupra drepturilor salariatului, trebuie insotita de garantia unei decizii obiective si temeinic fundamentate din partea angajatorului. In acest sens, Curtea retine ca masura suspendarii determina incetarea temporara a obligatiilor partilor ce izvorasc din MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 431/17.VI.2015 5 contractul individual de munca, iar, in ipoteza textului de lege analizat, cauza suspendarii nu opereaza de drept si nici nu este o exprimare a vointei salariatului, ci a angajatorului. Mai mult, Curtea retine ca, spre deosebire de situatia altor categorii socioprofesionale, cand suspendarea opereaza ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale si/sau a trimiterii in judecata, acte dispuse de magistrati, avand un caracter obiectiv, extrinsec raporturilor dintre cel care desfasoara activitatea profesionala si institutia, autoritatea ori corpul profesional din care face parte, suspendarea contractului de munca in ipoteza art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 se poate dispune de catre angajator ca urmare a plangerii penale pe care tot el o formuleaza impotriva salariatului, de vointa acestuia depinzand, deopotriva, cauza suspendarii contractului de munca si instituirea acestei masuri. In aceste conditii, Curtea considera ca respectarea garantiilor de obiectivitate si de temeinicie ale deciziei de suspendare dispuse de angajator poate fi in mod facil pusa sub semnul indoielii, de vreme ce art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 lasa aprecierea temeiului de suspendare, in intregime, la dispozitia angajatorului ale carui decizii sunt susceptibile a fi calificate drept subiective si, uneori, chiar abuzive, mai ales in contextul raporturilor contractuale de munca care, prin natura lor, presupun o semnificativa interactiune umana. Astfel, nu trebuie omis ca aceste raporturi presupun o subordonare a salariatului fata de angajator, caracterizata prin executarea unei munci sub autoritatea angajatorului, care are indrituirea de a da ordine si directive, de a controla prestarea muncii si de a sanctiona incalcarile savarsite de catre angajat.
36. Desigur, Curtea retine ca art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, instituind o masura de protectie pentru drepturile salariatului suspendat a carui nevinovatie a fost constatata, prevede posibilitatea reluarii de catre acesta a activitatii anterioare si plata, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. De asemenea, salariatul suspendat ar putea ocupa un alt loc de munca pe perioada suspendarii, asa cum a retinut chiar Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa. Garantiile mai sus aratate se refera la pastrarea locului de munca si la asigurarea dreptului la salariu dupa incetarea suspendarii, precum si la dreptul salariatului de a alege in mod liber un alt loc de munca pe durata suspendarii. Chiar si in aceste conditii, Curtea apreciaza ca reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lasa deschisa posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru ca protectia dreptului la munca presupune, intre altele, ca restrangerea exercitiului acestui drept sa respecte cerintele constitutionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proportionalitate, si nu doar asigurarea unor masuri cu caracter reparator ori a unor solutii alternative.
37. Asa fiind, Curtea constata ca, in urma efectuarii testului de proportionalitate vizand masura restrangerii exercitiului dreptului la munca, suspendarea contractului individual de munca ca efect al formularii unei plangeri penale de catre angajator impotriva salariatului nu intruneste conditia caracterului proportional, masura fiind excesiva in raport cu obiectivul ce trebuie atins, astfel ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 sunt neconstitutionale.
38. In ceea ce priveste dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003, Curtea constata ca acestea nu sunt aplicabile in litigiul in cadrul caruia a fost invocata exceptia de neconstitutionalitate, neindeplinind conditia prevazuta de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit careia obiectul exceptiei de neconstitutionalitate trebuie sa aiba legatura cu solutionarea cauzei in care a fost ridicata exceptia. Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 urmeaza a fi respinsa ca inadmisibila.
39. Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Dorina Marioara Vese si Marilena Taut in Dosarul nr. 1.824/111/2014 al Tribunalului Bihor — Sectia I civila si constata ca dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza intai din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii sunt neconstitutionale.
2. Respinge, ca inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza a doua din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, exceptie ridicata de aceiasi autori in acelasi dosar al Tribunalului Bihor — Sectia I civila. Definitiva si general obligatorie. Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Tribunalului Bihor — Sectia I civila si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Pronuntata in sedinta din data de 23 aprilie 2015.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE , AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
cautatorul
Comentarii articol (0)