De aparentia

Cu multe mii de ani în urmă, budiștii au decretat viața ca pe o sumă de aparențe, înșelător întrețesute întru bulversarea minții; ceva mai târziu, Shakespeare a comparat viața cu o scenă – și nu vită-vercea, cum ai putea crede – niciunii dintre ei nefiind departe de adevăr.

La standul de carte la care nu se-nghesuie mai nimeni, vânzătorul mă întreabă a patra oară dacă mă poate ajuta cu ceva. Cedez și îl întreb experimental dacă, în afara titlului pe care deja îl țin în mâna, mai au și alte cărți ale aceluiași autor. Răspunsul vine prompt “Nu, dar vă pot recomanda un alt autor, la fel de bun (?!?)”, exact în clipa în care eu găsisem deja încă un titlu din cele căutate.

Situația nu e necunoscută celor ce sapă prin rafturi în librării, așa că nu o să mă lansez în vreo analiză comparativă de genul – unde sunt cei mai inutili librari, sau care sunt cele mai tâmpite lucruri pe care le pot scoate aceștia pe gură.

Ceea ce vreau să discut este faptul că în țărișoara noastră veselă nimic nu este ceea ce pare. Adică librarul nu e librar, ci un student (cazul optim) la fizică, geologie, politehnică, un proaspăt șomer sau chiar un fost profesor de educație fizică. Și, inevitabil, asta e prima lui zi de muncă, așa că nu îl asupriți cu răspunsuri sincere la întrebarea aia cu ajutatul…

Adică taximetristul nu e taximetrist, sau Doamne-ferește șofer profesionist, ci un profesor, un student la teologie, un mic antreprenor ratat, orice altceva decât pare el, așa așezat cum e la volanul unei mășini galbene, decorate cu nu mai puțîn de opt inscripții cu “taxi” cam prin toate unghiurile exploatabile. Discursul prezumtivului taximetrist se va focaliza în mod previzibil, dar implacabil pe soarta care numai temporar l-a adus aici, pe locul din față-stânga al mașinii cu care tu, ca un fraier, speri să ajungi la servici în siguranță și, de ce nu, în liniște.

Adică profesorul nu e profesor, ci un suplinitor, care mâna doar temporar – până la sfârșitul ciclului gimnazial – clasa lu’ fie-ta. Domnu profesor original blend e în Italia la baby-sitting cu nevasta cu tot, nu știm dacă se mai întoarce.

Adică domnul chelner nu e tocmai un chelner, ci mai degrabă fostul coleg de facultate al aparent-taximetristului de mai devreme, și ai face bine să nu îl freci cu întrebări despre meniu, că nu se face.

Ai putea crede că măcar manicurista e mai la locul ei și fără de imaginație, dar și aici te poți arde binișor, riscând a ofensa sufletul de artist al vreunei proaspăt studente la belle-arte. Și, cu toate că nici aspectul și nici starea de sănătate ulterioară procesului de manicurizare nu o justifică, ai face bine să lași un bacșiș mai gras, măcar de-un album de artă contemporană.