UPDATE: RIL: Noțiunea de "probe noi" în apel, în procesele civile, explicată de ICCJ

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 470, art. 478 alin. (2) şi a art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 254 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în faţa primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât şi acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea", concluzionează ICCJ (Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii) în Decizia nr. 9/2020 (apărută în Monitorul Oficial nr. 548).

ICCJ a mai reținut, în cadrul aceleiași decizii, că „instanța de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în fața primei instanțe, cerința impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiții procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanța de apel să aprecieze că sunt necesare soluționării cauzei”.

Codul de procedură stabilește, în prevederile analizate de Curte, faptul că în apel nu se pot invoca de către părți alte motive de apărare și dovezi decât cele invocate în prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori întâmpinare. Dar judecătorii din apel pot încuviința și administrarea altor probe pe care le consideră necesare în dezbateri. Astfel, judecătorul poate dispune și refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, dar și administrarea de probe noi.

Regula este că reclamanetul sau pârâtul propun probe prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare, iar dovezile care nu au fost propuse nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului. De la această regulă, Codul de procedură civilă prevede următoarele excepții: