Măgarul democrației sau ce aleg, de fapt, cei care nu votează

Și totuși, unii oameni consideră că e mai bine să nu meargă la voi, pentru că în acest fel transmit viitorilor aleși părerea lor despre sistemul politic. Doar că ei, viitorii aleși, nu vor înțelege asta. Nu vor înțelege nici dacă sunt votați de doar 10% din populația unei țări. Nu văd prezența la vot ca pe un număr. Nu îi interesează decât în alte privințe. Altfel, tot ce vor vedea va fi procentul pe care l-au ”scos” în urma alegerilor. Și, cu cât sunt votați de mai mulți oameni, cu atât vor folosi această cifră pentru a-și defini misiunea de viitor. Așa se naște măgarul democrației. Și povestea lui e interesantă.

Atunci când aleșii sunt găunoși, chiar crede cineva ca le pasa de finețuri precum semnalul transmis de absenteismul de la urne?

 

Am avut multă vreme parlamentari, primari sau alți aleși care au fost votați de un număr suficient de mic de oameni încât să nu fie reprezentativi. Și, totuși, n-au avut nicio problemă în a se bate cu pumnul în piept că au câștigat. Sunt comune în care primarii au iesit cu sub 20% din voturi, dar n-a contat. Au devenit stăpâni.

 

Dacă acestor oameni nu le pasă că-i vedem dormind în Parlament, că știm că lucreaza cel mult o zi sau două pe săptămână acolo, că în Senat, cel puțin, majoritatea actelor normative trec prin adoptare tacită, dacă primăriilor și consiliilor locale nu le pasă de problemele reale ale oamenilor decât din perspectiva unor favoruri pe care, ulterior, le vor cere returnate pe persoană fizică, de ce am crede că le pasa de mesajul nostru, prea subtil prin absenteismul său?

Dimpotrivă, mulți aleși consideră că oamenii care nu merg la vot aleg să fie conduși de oricare dintre cei de pe liste. Și nu greșesc.

 

Dacă ar vedea înaintașii noștri această stare a lucrurilor, s-ar răsuci în mormânt. Oameni care, în timpul grele, s-au bătut pentru ca semenii lor să aibă drept de vot. Oameni care au tras ca femeile să fie egalele bărbaților, atunci când e vorba despre acest drept fundamental în democrație.

 

Atunci când mase mari de oameni nu votează, se creează un soi de profeție care se auto-îndeplinește. Când majoritatea nu votează, alegerile sunt decise de minorități. Minoritățile au, de multe ori, păcatul de-a susține populiști, oameni axați pe idei extremiste și multe altfel de inițiative. Majoritatea spune, apoi, ”vezi, am zis eu, nu merită să votăm!”. Deși, dacă ar fi făcut un efort minim, ar fi putut influența, poate, rezultatul alegerilor și direcția pe care se așeaza lucrurile în viitor.

 

Oamenii buni fug de alegeri tocmai pentru că semenii lor sunt foarte pretențioși, atunci când e vorba să voteze. Mulți caută sfinți, deși puțini dintre noi suntem, cu adevărat sfinți (cu siguranță că niciunul nu suntem). Mulți caută oameni fără trecut sau cu unul imaculat, deși unele lucruri banale n-ar trebui să aibă nicio legătură cu capacitatea de-a schimba în bine o comunitate. Mulți caută știrile, fără să le pese de ce e în spatele lor.

Noi votăm astăzi împotrivă, nu pentru. Și oamenii buni nu pot accepta acest lucru. E ca și cum ți-ai pune sufletul pe-o tavă, iar cei din fața ta să-ți explice, cinic, că sufletul tău e irelevant. Câtă vreme ești de la partidul X, te vor vota oricum.

 

Am crezut întotdeauna că mersul la vot e singura variantă prin care putem spune, cu adevărat, că am facut tot ce puteam noi să ne fie mai bine. Mersul la vot, alegerea unui candidat care sa fie apropiat de ce credem noi că ar trebui să fie. Altfel, vom călări mereu măgarul ce va decide, îndărătnic, să meargă doar încotro are el nevoie.

--

Notă
Pentru o altă perspectivă asupra acestui subiect, te invit să citești editorialul Simonei, publicat tot astăzi. Am convenit ca, de acum înainte, în unele week-end-uri, să dezbatem, prin intermediul unor dialoguri editoriale, subiecte ce au atras atenția publicului în ultima vreme.

--