ACCES GRATUIT
            
     
      
            
       
      		            De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie ar putea interzice accesul cetățenilor UE condamnați penal 
      		      
                          
          
                          
          
      
                  
      
      
      
              
      
      
        
        
            
        
      
    
      
            
      
      
      
          
      
      
        Odată cu încheierea, la sfârșitul acestui an, a perioadei de tranziție ce a fost stabilită pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), autoritățile britanice anunță că ar putea fi impuse restricții la intrarea în țară a cetățenilor europeni care au condamnări la închisoare.          
      
      
                     
      
                                        
        Articolul continuă mai jos
                
        
                             
              
            
        
        
        Mai exact, așa cum apare 
într-un anunț recent al Guvernului britanic, de anul viitor, autoritățile din această țară vor să aplice reguli mai restrictive la granițe și 
să interzică intrarea tuturor persoanelor care:
- au primit o condamnare de cel puțin un an de închisoare;
- au primit o condamnare mai mică de un an de închisoare - Ministerul de Interne își va da acordul în fiecare caz în parte, în urma verificării trecutului infracțional și a eventualelor legături cu Marea Britanie a persoanei (inclusiv de familie);
- nu au primit o condamnare la închisoare, dar au comis, de exemplu, acte de hărțuire sexuală sau dacă au orice fel de condamnare în ultimul an și vor să intre, pentru prima oară, pe teritoriul britanic.
De asemenea, autoritățile britanice anunță că 
nu vor ține seama de țara în care a avut loc încălcarea legii, astfel că intrarea în Marea Britanie va fi refuzată chiar dacă persoana a fost condamnată în România, de exemplu.
Actualele reguli europene, care se vor mai aplica doar până la sfârșitul anului, impun Ministerului de Interne britanic, pentru a refuza intrarea în țară a unui cetățean UE condamnat penal, să demonstreze că acesta prezintă un pericol important pentru societate. Astfel, autoritățile britanice nu pot refuza acum intrarea în țară a unor persoane, chiar dacă știu că ele au fost condamnate pentru crimă sau viol.
Oficial, 
Marea Britanie a ieșit din UE la sfârșitul lunii ianuarie 2020, dar a fost stabilită o 
perioadă de tranziție, până la sfârșitul acestui an, în care se aplică aceleași reguli folosite înainte de Brexit, inclusiv cele legate de libertatea de mișcare a tuturor cetățenilor UE.                
            
                
      
 
      
                  
      
     
                  
          
                      
              
                    
                                 
          
          
Context articol:
                                  
            Articol recomandat pentru departamentele
            
Juridic & Conformitate, 
Resurse Umane (HR), 
Managementul Riscului & Control Intern        
             
            
          
                                  
            Articolul face referire la următoarele acte normative
            
LEGE nr 286 / 2009, 
LEGE nr 135 / 2010, 
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 102 / 2005        
             
            
          
                                   
            Citește mai mult despre
            
brexit, 
marea britanie, 
retragere din uniunea europeana, 
condamnare penala, 
pedeapsa cu inchisoarea, 
uniunea europeana, 
ue        
             
            
          
                              
                              
          
       
            
      --
      Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
      
           
    
    
                
            
              
      
Comentarii articol (1)