Acest caz a ajuns pe masa judecătorilor CEDO în urma unei plângeri depuse de un român în care se reclama faptul că izolarea din timpul stării de urgenţă a constituit o privare de libertate.

În timpul stării de urgenţă decretate în 2020, circulaţia populaţiei a fost permisă doar în anumite condiţii stabilite printr-un decret militar, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere. Curtea a reţinut că pandemia provocată de COVID-19 poate avea consecinţe grave nu doar asupra sănătăţii, dar şi asupra societăţii, economiei şi funcţionării statului şi a vieţii în general, iar această situaţie este calificată drept un „context excepţional imprevizibil”.

„Reclamantul era liber să-şi părăsească locuinţa din diferite motive şi putea merge în locuri diferite, în ce moment al zilei avea nevoie. El nu a fost supus supravegherii individuale de către autorităţi. Nu a pretins că a fost forţat să locuiască într-un loc înghesuit şi nu s-a aflat în imposibilitatea de a avea contacte sociale. Prin urmare, având în vedere gradul de intensitate, măsura atacată nu poate fi asimilată unei măsuri de arest la domiciliu”, au stabilit judecătorii în respingerea plângerii.

Astfel, reclamantul nu poate invoca dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în privinţa „dreptului de libertate”, a mai precizat Curtea în decizia sa, însă judecătorii au precizat că reclamantul putea menţiona, totuşi, prevederile legate de „libera circulaţie”.