Provocările adolescenţei. Ce se întâmplă cu creierul copiilor după 10 ani

Articol scris de psihologul Corina Dobre

„Până acum profesorii aveau numai cuvinte de laudă pentru el. Până acum. Semestrul trecut însă, chiar înainte să se încheie mediile, diriginta a făcut o ședință de urgență pentru că jumătate din clasă a chiulit de la ora de matematică. S-au dus la nu stiu ce film la mall, și spre stupoare mea, și fiul meu. Fără să mă anunțe, doar că așa făceau ceilalți. Păi dacă așa începem din clasa a șaptea, ce o să ne facem?”

Momentul în care încep transformările

Ce se întâmplă cu copiii noștri, cam după clasa a patra, de sunt momente în care aproape că par de nerecunoscut? Pubertatea și schimbările ei sunt deja legendare și ușor temute de fiecare părinte. Lăsând la o parte mitul hormonilor, ca părinți, este important să știm, că după 9-10 ani, se produc schimbări importante cu creierul copiilor noștri, schimbări ce vor afecta comportamentul lor, relațiile cu noi, părinții și cu prietenii, îi vor expune la riscuri. Aceste schimbări însă, dificile și pentru noi, adulții, dar mai ales pentru ei, copiii, reprezintă o șansă extraordinară de dezvoltare.

Creierul se „reorganizează”

Și vorbind despre schimbări, este util să știm că creierul crește până atinge mărimea sa maximă la care vom funcționa întreaga viață adultă până la vârsta de 10 ani. După această vârsta, în ceea ce privește dezvoltarea creierului, cuvântul care va defini anii ce urmează, practic întreaga adolescență, este “reorganizare”. Două părți importante ale creierului sunt acum starurile reorganizării și remodelării, cortexul prefrontal și sistemul limbic. Cortexul prefrontal este o parte a creierului extrem de importantă, ce participă la conectarea diferitelor regiuni neuronale și este implicată în procese mentale complexe, cum sunt gândirea si luarea deciziilor, și în procese sociale ca empatia și comportamentul moral. 

Sistemul limbic, cea de-a doua parte pe care am amintit-o, printre alte funcții, este centrul emoțional al creierului, responsabil cu reacțiile și impulsurile emoționale, uneori instinctive, al amintirilor și senzațiilor asociate acestora. Dacă, de exemplu, mă plimb seara, pe o stradă destul de pustie, este o liniște pe care o simt destul de apăsătoare, și deodată aud un zgomot, ce mi se pare dubios, prima reacție, de neliniște, este generată din sistemul limbic. Îmi vine să măresc pasul, să mă pun în siguranță. Mă uit însă cu atenție și văd că este o pisică ce a răsturnat o cutie. Nici un pericol, deci. Neliniștea scade, cortexul prefrontal a reglat situația.

Copilul se desprinde de căldura căminului

Sistemul limbic implicat în procesarea emoțională se maturează înaintea regiunilor prefrontale care reglează luarea deciziilor, planificarea și controlul impulsului. Este modul sănătos în care organismul se pregătește de desprinderea de căldura căminului părinților. Dacă ar avea o minte clară și rațională, care să cântărească cu precizie avantaje și dezavantaje, să poată lua decizii înțelepte, raționale de ce și-ar dori copiii noștri, acum adolescenți, să plece de acasă, unde nevoile lor sunt atât de bine împlinite, și să caute, să se zbată, să cadă și să le fie greu pentru a-și afla rostul? Căutarea de nou, dorința de a trăi și de a face lucruri mărețe, atât de caracteristică acestor ani, vine și din această diferență de creștere. Acest decalaj de dezvoltare însă, între controlul comportamental și cel de reactivitate emoțională contribuie la modificările comportamentale care apar la instalarea pubertății și în timpul tranziției spre adolescență: emoționalitate crescută și fluctuații ale dispoziției, comportamente cu risc crescut, impulsul de căutare a satisfacției.

Ce spun adolescenții când merg la psiholog

La multe din discuțiile pe care le am cu adolescenții, una din problemele pe care le este greu să o gestioneze, este tocmai tumultul emoțional. Simt mult și intens și fără să învețe abilități de autoreglare au momente grele ei cu ei înșiși. „Am avut o zi proastă la școală, sunt absolut întors și nimic din ce fac nu mă linișteste. Toată lumea este supărată pe mine și este din rău în mai rău”; „M-am înfuriat peste măsură, am țipat și nu am mai vrut să am de-a face cu nimeni. Când m-am liniștit, mi-a fost rușine cu mine și cu reacțiile mele. Nici nu știam ce să le mai spun părinților.”

Gândiți-vă la anii voștri nebuni

Dacă ne-am lua un timp să ne aducem aminte experiențele trăite de noi adulții în toți acești ani nebuni, am putea aduce cu multă ușurință în prezent emoțiile de atunci: neliniștea primului dans cu băiatul pe care în secret îl iubeam, bucuria de a pleca în excursie cu prietenii, satisfacția unui rezultat bun la un examen, tristețea intensă a unei despărțiri. Puține experiențe trăite în viața adultă se pot compara cu intensitatea emoțională din acei ani. Așa încât, este important să învățaţi, dragi părinți, cum să vă reglați disconfortul dumneavoastră emoțional, ca adulți, să învățați ce vă provoacă și cum răspundeți, pentru a fi mentori buni în ceea ce privește autoreglarea emoțională pentru copiii adolescenți.

Explicația pentru atracția față de aventură și senzațional

Nu sunt de neglijat nici schimbările esențiale ce au loc și în ceea ce privește neurotransmițătorii. Creierul este o colecție de celule care comunică folosindu-se de anumite substanțe chimice numite neurotransmițători. Începând din adolescența timpurie și atingând apogeul la mijlocul adolescenței, secreția crescută de dopamină în contextul unor exepriențe provocatoare îi determină pe adolescenți să fie atrași de aventură și de senzațional. Studiile sugerează că, de fapt, nivelul de bază al dopaminei este mai scăzut decât în cazul adulților, dar secreția acesteia ca răspuns la diverse experiențe este mai crescută, ceea ce explică de ce adolescenții susțin că sunt plictisiți dacă nu sunt implicați în activități noi și stimulatoare. Secreția crescută de dopamină oferă adolescenților un sentiment puternic de vitalitate atunci când sunt implicați în viața lor.

Nu văd riscurile

De asemenea, îi determină să acorde atenție exclusiv urmărilor pozitive pe care sunt siguri că le vor obține. Prin urmare, neglijează sau chiar minimizează potențialele riscuri și dezavantaje.

Este, așadar, greu de oprit tăvălugul emoțiilor și acțiunilor unui adolescent. Acesta poate însă să își canalizeze dorința de acțiune, nevoia de a împinge limitele spre acțiuni, comportamente pozitive, care să îl ajute să se dezvolte, să îl ajute să crească. Structura și funcționarea creierului sunt caracterizate de adaptabilitate și flexibilitate, iar procesul de maturare este influențat de structura genetică, dar și de factorii de mediu.

Oportunitate și vulnerabilitate

Studiile arată că diferențele dintre indivizi în dezvoltarea creierului sunt influențate în mare măsură de experiențele trăite. Și tocmai din această cauză, această perioadă de plasticitate a creierului, în care dezvoltarea sa poate fi în mare măsură influențată de mediu, se poate constitui într-o oportunitate importantă pentru fiecare adolescent, dar în același timp poate fi o perioada de vulnerabilitate extremă la factorii negativi. Prevenția și intervenția pot susține o dezvoltare sănătoasă a creierului adolescenților. Este sarcina noastră, a adulților, să înțelegem și apoi să le oferim contexte și modele sănătoase de creștere.