Nu mi-e frică de moarte. Nici de viață

Din când în când, însă, viața scoate din sac și câte-o bomboană genială. Și așa s-a întâmplat și în ziua aceea când am fost invitat să particip la o întâlnire diferită.

"Ce faci când oamenii mor?". "Îmi repet că nu e vina mea. Și că eu am făcut tot ce am putut. Și-mi mai spun că oamenii pot face uneori doar cât pot face, și nu mai mult. Și când mă suna apoi părinții unui copil care s-a dus, în ciuda ajutorului nostru, și-mi spun că, datorită noua ei simt că au făcut tot ce au putut să facă, și-mi mulțumesc pentru asta, încep să înțeleg că telefonul acelor oameni înseamnă mai mult decât orice ai putea primi pe lume". Ea e Alina. Și probabil că o să râdâ că-i zic înger. În mintea ei, e orice altceva.

"Nu-mi e frica nici de viață, nici de moarte. Asta îmi repet într-una când e greu. Cuvintele lui Ciprian. Dacă el a avut atâta putere, eu cum să n-o am?". Ea e Monica. Un om obișnuit care și-a câștigat dreptul să poarte aripi de înger. Bineînțeles, n-o să-i placă ideea că o zugrăvește cineva așa.

Ascult de ceva vreme poveștile acestor oameni. Sfioase, diferite, dar legate într-un mănunchi de câteva lucruri comune. "Eu nu fac nimic special", aud spunându-se constant. Și, dacă am fi într-o lume de tabloid, probabil că ar avea dreptate.

Ce-i o viață în zilele noastre? Jumătate de rând, în subsolul paginii, sub sânii și fundul bombat al unei domnișoare emancipate. Și totuși, parcă nu-i așa. Toți acești oameni, cu poveștile și motivațiile lor, sunt dătătorii de speranță pentru alți mii de oameni. Publicitari, economiști, militari de carierț, traducători, avocați, și multe-multe alte profesii se adună laolaltă și-și pun aripile în slujba unui singur bine: viața. Mă uit, ascult, și parcă nu-mi vine să cred că-i real. 

Atunci când te bati pentru propria ta ființă, poți fi egoist. Poți alege să faci un lucru sau altul, după cum te taie capul. Când te bati pentru alții, însă, e mult mai greu. E ca și cum te-ai lupta cu mai mulți oameni deodata. Pentru că ai propriile tale îndoieli, apoi ai angoasele celui pe care îl ajuți și, deloc de neglijat, ai "băgătorii de seama" sau "atotștiutorii" ale căror bune intenții sunt adesea doar o complicație în plus. Când te bati pentru alții, trebuie să fii tare.

"Da, ești tu nebuna aia care crede că poate salva lumea de una singura. Așa simt câteodată că se uita lumea din jur la mine. Și mă bucur că le pot întoarce privirea, să le spun că da, eu schimb lumea". Ea e Codrina, proaspătă mămică a unor gemeni, voluntar în ciuda zilelor încărcate pe care le are. Un înger și ea. Înger cu trei copii.

Și-mi vine în minte cât de frumos ar fi să curgă din tavan poze cu toți oamenii pe care i-au ajutat, într-un fel sau altul, voluntarii de la masă. Să curgă și să le mângâie obrazul ori de cate ori le e greu. Să-i ferească de suferință și să le dea încredere și tihnă. Să le dea somn și viață lungă. Și aripi de otel să poată zbura oriunde e nevoie de ei. Îi privesc în ochi și le văd cearcănele și le simt oftatul ce s-a cuibărit în gât de ani buni. Iar apoi înțeleg totul, clar că lumina zilei, uimit poate că nu m-am gândit mai devreme la asta. În fața mea, îmbracați în straiele unor oameni obișnuiți, stau altfel de ființe. Și îmi vine să rad că un prost care-și vede pentru prima data chipul în oglinda, gândindu-mă că tot ce-am învățat eu până acum e greșit. Raiul nu e în ceruri, tot așa cum iadul nu-i sub pământ. Nu. Ambele sunt aici, în jurul nostru, iar noi decidem în ce straie să ne îmbracăm viața.

Și, când ești înger, ești fericit. Pur și simplu. N-am inventat eu asta, am aflat-o de la un înger adevărat. Cu ale cărui cuvinte aș vrea să închei textul meu închinat unor oameni cu mult mai mari decât s-au obișnuit să creadă.

"...Pe mine nu ma interesează, nu mă gândesc niciodată la viitor, ci la prezent. Și, dacă ar fi să știu vreodată momentul morții, acum sau la bătrânețe, dacă suferința nu ar fi prea mare, aș vrea să primesc moartea cu zâmbetul pe buze - onoare mai mare ca asta nu există. Fiindcă știu că acolo e mai bine.

Nu mi-e frică de moarte. Nici de viață.

Dacă nu aș lăsa în urma mea atâta tristețe, nu mi-ar părea rău de nimic, dacă ar fi să se întâmple ceva.

Nu mi-e frică de nimic."

Ciprian
4 august 1997 - 13 decembrie 2011