Povara de a avea un copil energic și supradotat. „La grădiniță a fost plesnit, iar școala ne-a trimis la psihiatru”

Articol scris de Theodora Fintescu

O cititoare Totul Despre Mame ne-a împărtășit experiența ei de mamă de copil energic și supradotat. Deși IQ-ul ridicat al propriului copil ar fi trebuit să fie exclusiv prilej de bucurie, lipsa de înțelegere și de flexibilitate de care s-a lovit atât la grădiniță, cât și la școală a transformat acest dar al copilului în povară. Mama s-a îmbolnăvit de stres, iar copilul a fost supus la investigații medicale inutile, din cauza presiunii venită din partea școlii. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de mama copilului:

„M-am gândit mult până să vă scriu povestea mea. Avem un băiat, venit pe lume acum aproape 12 ani. A venit pe lume fără instrucțiuni, așa că, ne-am educat noi, ca părinți, odată cu el. Am schimbat trei grădinițe și peste tot au existat probleme: era nervos, împinge copiii, plângea. Nu era agresiv, ci nestatornic, energic, rapid, îi trebuia tot timpul o ocupație nouă. La prima grădiniță, deși particulară, a fost plesnit de către educatoare. Semnele lui de plâns le puneam pe seama nedoritului mers dimineața devreme. Următoarea grădinița era cu favoritisme: el era pedepsit mereu, deși din camerele de luat vederi reieșea că alt copil era năzdrăvan. La cea de-a treia, el era pus la teme, iar ceilalți erau pe tablete, telefoane, pe jocuri.

Eram chemată zi de zi la școală

În clasa I, l-am dat la școală la stat. Aici, se foia în bancă, termina exercițiile și nu avea răbdare să termine și ceilalți copii, alerga pe holuri, se împingea cu ceilalți copii și vina cădea mereu pe el. Învățătoarea, și sub presiunea părinților, ne-a sugerat să îl ducem la psihiatru. Eram chemată zi de zi la școală (ca o paranteză, de la atâta stres m-am și îmbolnăvit și am fost nevoită să-mi scot fierea). L-am dus la psihiatru și am aflat că el nu avea nimic, din contră, putea să facă puzzle, să facă scăderi și adunări, toate în același timp.

Doamna doctor psihiatru ne-a sugerat să îi testăm nivelul de inteligență. Am făcut și acest lucru la o școală de prestigiu, și a reieșit că are un IQ foarte ridicat pentru vârsta lui. I-am oferit învățătoarei actele și am crezut că va fi mândră că are un copil de genul acesta în clasă. Din contră, ne-a sugerat să îi facem un RMN, că poate are un scurt circuit. Am făcut si acest lucru, deși este crunt să faci așa ceva unui copil de 7 ani. Surpriză: nu avea copilul nimic. Am rugat-o pe doamna învățătoare ca, dacă el termină exercițiile în 10 minute, să îl lase să deseneze, pentru a nu se foi în bancă așteptând să termine ceilalți copii.

Psihiatrul ne-a prescris un medicament, dar ne-a recomandat să nu îl dam copilului

A început iarași presiunea părinților. Astfel, doamna învățătoare, ne-a sugerat să îl ducem din nou la psihiatru, să îi dea tratament, în ideea că ar avea ADHD. Brusc, doamna învățătoare era și medic. Nu aș fi fost de acord în ruptul capului cu medicație de genul, dar, spre norocul nostru, și îi mulțumim lui Dumnezeu sincer, doamna psihiatru ne-a prescris o rețetă, care îl încetinea din toate punctele de vedere, dar ne-a rugat insistent să nu îi dăm copilului. Cu atât mai mult cu cât el era atunci și campion național la karate, cu multe medalii.

Am arătat la școală rețeta, asigurând-o pe doamna învățătoare că vom începe din weekend, pentru a-l supraveghea. I-am luat vitamine, fiind convinși că va fi întrebat la școală dacă a început tratamentul. Surpriză: am fost chemată la școală să mi se spună că este diferență de la cer la pământ, că este foarte cuminte, că nu se mai foiește în bancă, că nu mai aleargă pe holurile școlii. Între timp, noi am avut grijă să îi deschidem apetitul pentru citit în pauze, pentru desenat ca un arhitect etc.

Pentru IQ nu l-am mai testat. A crescut acum. Continuăm cu cititul și alte activități, lucrăm intens pe alegerea așa zișilor prieteni și evităm conflicte. Îi dăm posibilitatea să aleagă, controlat. Nu am mai schimbat școala. Acum are dirigintă, tare blândă și foarte bună pe partea de comunicare. Părinții s-au resemnat, cred și sper. Vă mulțumesc că ați citit și să știți că, chiar dacă nu vin pe lume cu instrucțiuni, copiii noștri sunt speciali! Băiatul meu este acum un foarte bun portar, înscris la federație. Cu siguranță există mulți copii de acest fel, de care sistemul de învățământ nu se poate ocupa așa cum merită.”

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.