Cum (nu) poți evita controalele inspectorilor de muncă

Controalele inspectoratelor teritoriale de muncă ar trebui, în primul rând, să descurajeze încălcarea dispozițiilor legale și să prevină orice situație care ar putea să prejudicieze lucrătorii și statul, în ansamblu.

Scopul normelor legale este, de asemenea, prevenirea oricăror situații care ar putea aduce prejudicii, nu de a sancționa sau de a „strânge bani la bugetul statului”.

Deși auzim de cele mai multe ori că legea-i imperfectă, imprecisă ori mult prea permisivă, aspect cu care putem fi cu toții de acord, ea este perfectibilă și este firesc să se adapteze în funcție de evoluția societății, în general, însă un prim pas ar fi aplicarea ei și, ulterior, identificarea aspectelor care pot fi îmbunătățite.

Într-un caz petrecut în Sibiu, o primă plângere contra angajatorului era făcută în martie anul acesta - în urma sa, angajatorul necooperant era sancționat, dar neregulile față de angajați continuau. În răspunsul transmis de ITM celui care a făcut plângerea, angajații erau îndrumați spre instanța de judecată. Mai multe sesizări au fost însă înregistrate la inspectori, situația angajaților ajungând în presă. Când i-am întrebat personal care e evoluția analizei inspecției, în august anul acesta, au răspuns că plângerile sunt „în curs de soluționare”. 

Având în vedere situația din Sibiu și răspunsul evaziv al inspectoratului teritorial de muncă, ne putem apleca asupra modului în care imperfecta și insuficienta legislație ar putea fi aplicată astfel încât relațiile de muncă să nu se transforme într-un șir de abuzuri și chiar să-i afecteze pe angajatorii de bună-credință.

De ce abuzuri?

Pentru că atunci când lucrătorii nu au suficiente resurse pentru a-și cunoaște și exercita drepturile și atunci când pierderea locului de muncă, fie el și unul toxic, reprezintă chiar pierderea minimului de existență, instituțiile și autoritățile publice sunt obligate (prin lege!) să intervină prompt și conform, având și instrumentele juridice necesare.

De ce îi afectează pe angajatorii de bună-credință?

Pentru că este o formă de concurență neloială, iar cei care respectă întocmai dispozițiile legale au o cheltuială cu 73% mai mare cu salariile, în comparație cu cei care „uită” sau „greșesc” înregistrarea contractelor de muncă.

ITM Sibiu spunea că „reprezentantul legal al societății nu s-a prezentat la control”. Dacă angajatorul este de găsit și inspectorii de muncă se deplasează la sediul principal sau secundar pentru efectuarea controlului, putem presupune că documentele pot fi verificate pe loc, lucrătorii pot fi identificați și pot fi luate declarațiile necesare pentru stabilirea situației de fapt și compararea ei cu ceea ce este declarat. Atunci când angajatorul primește „invitația” de a se prezenta cu documentele necesare, lucrurile se pot complica, fiind în discuție atât răspunderea contravențională, cât și cea penală.

Pentru a identifica în mod corespunzător cele două forme de răspundere, ne raportăm la dispozițiile art. 23 alin (1) lit. c) din Legea 108/1999, cât și la cele ale art. 264 alin (2) din Codul muncii.

Astfel, în Legea 108/1999 avem contravenția, sancționată cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei privind „nerespectarea de către conducătorul unității, reprezentantul legal al acestuia, angajați, prepuși sau alte persoane aflate în locațiile supuse controlului a obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceștia, documentele şi informațiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor”.

Iar în Codul muncii avem infracțiunea pedepsită cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală constând în „refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.”

Cu alte cuvinte, în momentul în care inspectorii solicită, pentru efectuarea verificărilor, documentele care vizează relațiile de muncă, niciun angajator nu s-ar putea opune sau sustrage controlului, acesta putând fi sancționat după expirarea termenului inițial.

Se presupune că, după sancționarea contravențională, inspectorii de muncă vor transmite o a doua solicitare, iar după expirarea celor 15 zile, prevăzute de Codul muncii, ne aflăm chiar în prezența unei infracțiuni.

Concluzia?

Ținând cont de dispozițiile Legii 108/1999, coroborate cu cele ale Codului muncii, dacă ele ar fi aplicate corespunzător, în mod normal nu ar trebui să existe situații în care angajatorul să poată evita sau împiedica efectuarea unui control în privința relațiilor de muncă și astfel să avem sesizări nesoluționate.