Sindromul impostorului în corporații: Cum să depășești sentimentul că nu meriți succesul profesional

Citeam undeva că doar „oamenii buni fac depresie". O idee interesantă, nu știu cât de valabilă este, dar conține un sâmbure de adevăr. Cei cu o moralitate ridicată au această vulnerabilitate, își fac destul de des procese de conștiință: „nu am făcut ce trebuia", „nu sunt suficient de bun", „nu am fost corect cu ceilalți", „am senzația că nu-mi fac bine treaba și că păcălesc cumva firma", „că iau salariul degeaba". De ce am pornit de la această idee? Pentru că cei care manifestă o nepăsare evidentă, cărora nu prea le pasă de ceilalți și care au o educație discutabilă, nu sunt afectați de sindromul impostorului. În schimb, cei care își impun standarde extrem de ridicate și cer prea mult de la ei înșiși, chiar dacă obțin rezultate remarcabile, trăiesc constant cu acest sentiment.

Un aspect important pentru cei care sunt la început de drum într-o profesie este să înțeleagă că acest sentiment de impostură este comun pentru o perioadă. Competența se câștigă în timp, prin realizări obiective, prin validări din partea celorlalți, prin însușirea unor abilități noi. Este util să reții această legătură între orice început și sentimentul de impostură.

Hai să descoperim împreună de ce apare acest sindrom, cum se manifestă și ce putem face pentru a-l depăși.

Semnele care îți arată că te confrunți cu sindromul impostorului

• Ai o imagine de sine deficitară – Ai o percepție distorsionată asupra propriei valori și îți minimizezi constant realizările, crezând că nu ești la fel de capabil ca ceilalți.
• Te îndoiești constant de tine – Indiferent de realizările obținute, continui să crezi că succesul tău este accidental, că ține de noroc sau că este rezultatul unor factori externi, nu al propriilor competențe și eforturi.
• Te temi constant că vei fi „descoperit" – Trăiești cu anxietatea că, mai devreme sau mai târziu, cineva își va da seama că nu ești atât de competent pe cât pari.
• Te critici excesiv – Ești extrem de dur cu tine, te compari constant cu alții și îți subestimezi abilitățile și realizările.
• Cauți mereu validare – Nu ești sigur de abilitățile sau deciziile tale și cauți mereu aprobarea celorlalți, în special a celor în poziții de autoritate. Dacă ceilalți nu îți confirmă valoarea, simți că nu ai făcut nimic cu adevărat important.
• Tinzi spre perfecționism – Îți impui standarde extrem de înalte și, chiar și atunci când le atingi, simți că nu e suficient.
• Te compari constant cu ceilalți – Te uiți în jur și ai impresia că toți ceilalți știu mai mult, sunt mai pregătiți, mai încrezători, mai competenți.
• Îți este frică de eșec – Percepi orice greșeală ca un semn clar că nu ești suficient de bun. Eviți să accepți noi provocări sau responsabilități, temându-te că un posibil eșec ți-ar reconfirma ideea că nu ești suficient de bun.

Cauze posibile ale sindromului impostorului

Sindromul impostorului poate avea mai multe cauze, atât individuale, cât și legate de mediul în care ne dezvoltăm:

• Mediul familial și educația timpurie – Creșterea într-un mediu unde succesul este supraevaluat sau unde greșelile sunt puternic sancționate poate duce la o nevoie constantă de validare externă și teamă de eșec.
• Relații de atașament disfuncționale – O relație problematică cu o figură autoritară din copilărie (părinți, bunici) poate determina copilul să dezvolte un comportament de supracompensare. Din teama de a nu fi criticat sau pedepsit, acesta încearcă să fie „cuminte", să nu greșească și să facă totul cât mai bine posibil, un tipar inconștient care poate persista și la vârsta adultă.
• Perfecționismul – Perfecționismul are legătură cu nevoia de afecțiune și validare. Un copil poate încerca să obțină doar note maxime pentru a primi atenția sau afecțiunea unui părinte. De multe ori, părintele nu a fost capabil să obțină propriile realizări și proiectează asupra copilului așteptările sale neîmplinite. În acest fel, copilul învață să își condiționeze valoarea personală de succesul absolut, ceea ce creează un standard imposibil de menținut.
• Comparația socială – Mediile competitive, precum școala sau locul de muncă, pot amplifica senzația că alții sunt mereu mai buni sau mai competenți. La baza acestei tendințe se află adesea un părinte critic, care și-a comparat constant copilul cu alții, lăudându-i pe ceilalți și minimalizând realizările propriului copil.
• O imagine de sine slabă – Aceasta apare atunci când un copil nu primește suficiente validări și nu se simte apreciat, fiind lăsat pradă îndoielilor și nesiguranței. Lipsa unei confirmări externe a valorii sale poate duce la convingerea că succesul său este întâmplător sau nemeritat.
• Mecanism de supracompensare – Acest mecanism apare la persoanele care au simțit rușine în copilărie din cauza faptului că au fost ridiculizate sau umilite. Pentru a evita din nou acest sentiment dureros, acești oameni ajung să supracompenseze prin perfecționism și o autocritică excesivă.

Factori care accentuează sindromul impostorului

• Mediul competitiv excesiv – Organizațiile sau comunitățile unde accentul este pus exclusiv pe performanță și comparație pot amplifica sentimentul de insuficiență.
• Lipsa de feedback pozitiv – Dacă o persoană nu primește confirmări ale progresului său, poate începe să creadă că succesul său este doar noroc.
• Critici excesive – Evaluările dure, fără o componentă constructivă, pot alimenta nesiguranța și îndoiala de sine.
• Cultura muncii bazată pe suprasolicitare – Dacă mediul de lucru promovează ideea că doar prin eforturi extreme se poate obține succesul, oamenii pot simți că nu fac niciodată suficient.

Factori care ajută la diminuarea sindromului impostorului

• Un mediu de lucru suportiv – O cultură organizațională care promovează sprijinul reciproc și feedback-ul constructiv poate reduce sentimentele de nesiguranță.
• Validarea și recunoașterea progresului – Recunoașterea eforturilor și realizărilor poate ajuta la consolidarea încrederii în sine.
• Normalizarea greșelilor – Persoanele care învață să vadă greșelile ca oportunități de creștere, nu ca dovezi ale incompetenței, sunt mai puțin predispuse să dezvolte sindromul impostorului.

Strategii pentru a depăși sindromul impostorului

Primul pas pentru a depăși sindromul impostorului este să înțelegi mecanismele inconștiente care îl alimentează. Întreabă-te: de cine îți este teamă cu adevărat? Standardele cărei persoane nu le îndeplinești? De la cine cauți confirmarea în mod inconștient? De multe ori, este vorba despre o figură de atașament din copilărie, un părinte sau o altă persoană semnificativă, care ți-a influențat percepția despre propria valoare.

Iată câteva metode care te pot ajuta:

• Expunerea graduală la situații de risc – Este util să intri în contexte sau relații în care să îți permiți să faci mici greșeli. Acest lucru te ajută să „rupi" mecanismul format în copilărie conform căruia orice greșeală atrăgea consecințe negative. Poți începe prin a accepta sarcini unde știi că există riscul de a greși, dar într-un mediu sigur. De exemplu, dacă ai tendința de a revizui obsesiv un e-mail înainte de a-l trimite, setează-ți un timp-limită și trimite-l fără să-l verifici de zece ori.
• Dezvoltarea relațiilor sănătoase – O relație echilibrată, bazată pe validare, afecțiune și sprijin emoțional, poate ajuta la reducerea nevoii de a căuta validare excesivă din partea altora și la consolidarea încrederii în sine.
• Conștientizarea gândurilor automate – Observă momentele în care îți minimizezi reușitele și încearcă să înlocuiești aceste gânduri cu fapte concrete despre realizările tale.
• Ținerea unui jurnal al succeselor – Notează fiecare realizare, feedback pozitiv sau obstacol depășit. Acest obicei te va ajuta să vezi clar progresul tău și să îți recunoști meritele.
• Acceptarea imperfecțiunii – Învață să vezi greșelile ca oportunități de învățare, nu ca dovezi ale incompetenței.
• Împărtășirea experiențelor – Vorbind despre îndoielile tale cu un prieten sau terapeut, vei descoperi că nu ești singur în această experiență. Exprimarea gândurilor și emoțiilor te ajută să eliberezi frustrările și temerile acumulate, și să conștientizezi tiparele de comportament care pot fi apoi schimbate mai ușor.
• Focalizarea pe progres personal – Concentrează-te pe propria ta evoluție în loc să îți măsori succesul în raport cu alții.
• Stabilirea unor obiective realiste – Împărțirea obiectivelor mari în pași mai mici și realizabili poate reduce presiunea și sentimentul că „nu faci suficient".

Importanța unui mediu de lucru care susține încrederea de sine

Uneori, sindromul impostorului este amplificat de mediul corporatist. Dacă lucrezi într-un loc unde competiția este extremă, unde feedback-ul pozitiv lipsește sau unde greșelile sunt sancționate aspru, este normal să simți că nu ești suficient.

Dacă ești lider sau manager, gândește-te la importanța creării unui mediu de lucru sigur din punct de vedere emoțional. Un loc unde oamenii primesc feedback constructiv, unde sunt încurajați să crească, unde eșecurile sunt văzute ca oportunități de învățare.

Sindromul impostorului nu definește cine ești. E doar o poveste pe care mintea ta o spune, o distorsiune care te face să îți minimizezi meritele. Adevărul este că ai ajuns unde ești prin muncă, dedicare și perseverență. Învață să îți accepți reușitele și să ai încredere că ești exact acolo unde trebuie să fii.

---
Avocatnet.ro, în colaborare cu psihologul Vicențiu Maftei (www.psihologvicentiumaftei.ro),prezintă o serie de articole care explorează în profunzime provocările vieții profesionale moderne. Fiecare material abordează aspecte esențiale ale experienței la locul de muncă, ajutându-te să înțelegi mai bine factorii de stres și presiune. Printr-o abordare clară și practică, vrem să te sprijinim în găsirea echilibrului și împlinirii în carieră.