Sănătatea la locul de muncă, între indemnizații de medical reduse și drepturi ignorate

• Reducerea indemnizațiilor pentru concedii medicale poate determina angajații să lucreze bolnavi, punând în pericol propria sănătate, colegii și calitatea serviciilor oferite.
• Prevenția bolilor profesionale este neglijată în România, deși există un cadru legal clar (HG 355/2007) care obligă angajatorii să asigure supravegherea medicală a angajaților.
• Angajatorul trebuie să suporte integral costurile serviciilor medicale profilactice, iar angajații au dreptul la diverse tipuri de controale medicale fără niciun cost personal.
• Sistemul actual tratează efectele (bolile) și nu cauzele, creând un cerc vicios în care angajații se îmbolnăvesc repetat din cauza condițiilor de muncă necorespunzătoare.

Probabil că de prea multe ori, prinși în vârtejul sarcinilor zilnice, ignorăm un aspect fundamental, condițiile în care ne desfășurăm activitatea și riscurile profesionale la care suntem expuși. Sistemul de sănătate, subfinanțat și suprasolicitat, se concentrează pe tratarea bolilor, în timp ce prevenția, mai ales cea legată de mediul de muncă, rămâne un domeniu „cenușiu” pentru mulți angajați.

Ne aflăm într-un cerc vicios: un lucrător se îmbolnăvește, primește tratament, se reîntoarce la același loc de muncă, în aceleași condiții care, posibil, i-au declanșat sau agravat afecțiunea, iar ciclul se reia din nou și din nou. Până acum, miza era strict medicală și, parțial, financiară. Acum, când componenta financiară devine și mai presantă, s-ar putea să fim forțați să facem alegeri... periculoase. 

Context: De la 1 august, indemnizațiile brute pentru concedii medicale de boli obișnuite se vor calcula diferențiat, în funcție de episodul de boală, reprezentând 55%, 65% sau 75% din baza de calcul.

Scenariul riscant: Când a munci bolnav devine o opțiune

Să ne imaginăm un scenariu deloc improbabil în contextul actual, al modificărilor legislative operate prin Legea 141/2025 în Ordonanța concediilor medicale, de la 1 august. Un lucrător, fie că este șofer, muncitor în construcții, medic, casier sau funcționar public, se simte rău. Medicul de familie sau cel specialist constată o afecțiune reală și îi recomandă concediu medical. Confruntat cu o indemnizație semnificativ redusă, care nu-i acoperă cheltuielile esențiale, lucrătorul ia o decizie dramatică - refuză concediul medical și continuă să meargă la serviciu.

Consecințele acestei decizii se propagă în lanț, depășind cu mult sfera personală:

1. Pentru lucrătorul însuși, riscul de agravare a bolii este iminent. O afecțiune tratată necorespunzător sau ignorată se poate croniciza sau poate genera complicații severe. Mai mult, capacitatea de concentrare și reacție fiind diminuate, riscul de a suferi un accident de muncă crește exponențial.
2. Pentru colegi, dacă afecțiunea este contagioasă, riscul de transmitere este evident.
3. Pentru public și clienți, calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate de un om bolnav ar putea avea de suferit. Un act medical realizat fără precizie, un produs asamblat greșit sau un serviciu public oferit cu întârziere și cu erori sunt doar câteva exemple.
4. Pentru angajator, pe termen scurt, poate părea un câștig că nu are un om în minus la locul de muncă și că nu va fi nevoit să achite indemnizația pe care o va recupera cu mare întârziere. Pe termen lung, însă, se confruntă cu o productivitate scăzută, o calitate slabă a muncii, un risc crescut de accidente și, implicit, cu potențiale costuri legale și de imagine uriașe.

Fără a nega existența unor situații de fraudă în acordarea concediilor medicale, nu putem generaliza și penaliza întreaga masă a lucrătorilor corecți. Incapacitatea unor instituții de a stopa abuzurile nu trebuie să se transforme într-o măsură care sacrifică sănătatea publică și siguranța la locul de muncă. Soluția nu este să muncim bolnavi, ci să ne asigurăm că nu ne îmbolnăvim din cauza muncii.

Scutul legal al lucrătorului - HG 355/2007

Orice discuție despre sănătatea la locul de muncă în România trebuie să pornească de la HG nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor. Acest act normativ, deși în vigoare de peste 15 ani, rămâne însă un mister pentru mulți angajați, care nici n-au auzit vreodată de el. 

Supravegherea sănătății, conform legii, este un ansamblu de servicii medicale menite să prevadă, să depisteze și să prevină bolile profesionale și cele legate de profesie. 

Angajatorul este obligat legal să asigure și să suporte integral costurile pentru toate serviciile medicale profilactice necesare. Lucrătorul nu trebuie să plătească nimic pentru aceste examinări. Mai mult, angajatorul trebuie să dețină o evaluare a riscurilor pentru fiecare loc de muncă, document pe care trebuie să-l actualizeze constant.

Tipuri de controale medicale, scopul lor și un ghid pentru angajați

Medicina muncii nu înseamnă doar o adeverință la angajare, ci este un proces continuu, care începe și se derulează astfel:

1. Examenul la angajare: e cel care stabilește dacă un angajat e apt pentru postul respectiv și dacă nu prezintă un risc pentru angajatul însuși, pentru ceilalți sau pentru siguranța produselor/serviciilor.
2. Examenul de adaptare: se face la recomandarea medicului de medicina muncii, în prima lună de la angajare pentru a vedea cum se acomodează angajatul la noile condiții și pentru a depista eventuale probleme de adaptare.
3. Examenul periodic: este controlul regulat, esențial pentru a depista din timp orice afecțiune cauzată de factorii de risc de la locul de muncă (zgomot, noxe, stres, postură etc.). Frecvența sa este stabilită de medicul de medicina muncii în funcție de riscuri.
4. Examenul la reluarea activității: Se efectuează după o absență mai lungă (de regulă, peste 90 de zile medical sau 6 luni din alte motive) pentru a confirma că angajatul revenit la locul de muncă e apt să-și reia sarcinile în siguranță.

Fiecare examen se finalizează cu o fișă de aptitudine, eliberată de medicul de medicina muncii în două exemplare (unul pentru angajat, unul pentru angajator). Rezultatul poate fi:

• apt - se poate lucra fără restricții.
• apt condiționat - angajatul poate lucra, dar cu respectarea unor condiții (ex: adaptarea postului, purtarea unui anumit echipament, program redus), pe care angajatorul este obligat să le respecte.
• inapt temporar - angajatul nu poate desfășura activitatea respectivă până la reevaluarea stării de sănătate.
• inapt permanent - angajatul nu mai poate lucra pe acel post din motive medicale.

La momentul angajării și în timpul controalelor periodice, este esențial ca lucrătorul să solicite informații despre factorii de risc specifici postului ocupat. Acesta are dreptul să cunoască conținutul Fișei de identificare a factorilor de risc profesional – document ce ar trebui să-i fi fost prezentat odată cu semnarea contractului individual de muncă.

Controalele medicale trebuie tratate cu seriozitate de angajați, întrucât ele nu sunt niște simple formalități. Lucrătorul trebuie să fie sincer cu medicul de medicina muncii și să descrie orice simptom, chiar și aparent minor cu care se confruntă sau s-a confruntat. Medicul este principalul său aliat în prevenirea afecțiunilor profesionale. 

Potrivit art. 40 din HG nr 355/2007, „orice lucrător are dreptul să consulte medicul specialist de medicina muncii, pentru orice simptome pe care le atribuie condițiilor de muncă și activității desfășurate”. Dacă se constată că munca afectează sănătatea, consultația este un drept, iar costurile sunt suportate de angajator.

După vizita la medicul de medicina muncii, lucrătorul are dreptul să primească un exemplar al Fișei de aptitudine - aceasta nu trebuie arhivată automat. Dacă avizul medical este „apt condiționat”, angajatorul are obligația legală de a implementa recomandările primite.

În cazul în care lucrătorul nu este de acord cu avizul medicului de medicina muncii – spre exemplu, dacă este declarat inapt deși se consideră apt (sau invers) –, acesta are dreptul să conteste rezultatul în termen de șapte zile lucrătoare, adresându-se direcției de sănătate publică.

Dosarul medical este confidențial. La schimbarea locului de muncă, lucrătorul are dreptul de a solicita o copie a acestuia pentru a o preda noului serviciu de medicina muncii.

Mai departe, orice medic (de familie, specialist sau de medicina muncii) trebuie informat despre condițiile de lucru, în special în cazul unor afecțiuni recurente. Este important de știut că, în cazul în care medicul suspectează o boală profesională sau legată de profesie, acesta are obligația legală de a evalua legătura cu mediul de muncă. Dacă suspiciunea se confirmă, trebuie completată fișa de semnalare, care declanșează procedura oficială de cercetare pentru stabilirea legăturii cauzale între boală și factorii de risc.

Recunoașterea unei boli ca fiind profesională are efecte semnificative, nu doar în ceea ce privește protecția lucrătorului și responsabilitatea angajatorului, ci și din punct de vedere financiar, indemnizația acordată fiind de 100%.

De la responsabilitate individuală la o cultură a prevenției

Măsurile de austeritate, precum reducerea indemnizațiilor de concediu medical, deși dureroase, pot avea un efect secundar neașteptat, ne pot forța să devenim mai conștienți de drepturile noastre fundamentale. 

Dreptul la sănătate și la condiții de muncă sigure nu este un lux, ci o piatră de temelie a unei societăți funcționale, fiind consacrat de Constituția României, de Directivele Europene în materie de securitate și sănătate în muncă și de Convențiile Organizației Internaționale a Muncii.

În loc să acceptăm un compromis periculos între sănătate și venit, este momentul să cerem aplicarea fermă a legislației de prevenție. Un dialog onest și bazat pe buna-credință între lucrător, angajator și medicul de medicina muncii este singura cale pentru a construi un mediu de lucru care nu produce pacienți, ci susține și protejează oamenii. 

Sănătatea la locul de muncă nu este doar responsabilitatea angajatorului, ci și un drept pe care fiecare lucrător are datoria să și-l cunoască și să și-l exercite.