Legea 141/2025 a extins și pentru 2026 aplicarea măsurii care permite studenților înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate să beneficieze de tarif redus cu 90% atât pentru transportul intern auto și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, dar doar pe distanța/ rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, cât și pe mijloacele de transport local în comun și transportul cu metroul, în localitatea în care își are sediul universitatea la care studentul este înmatriculat.
Acum, Executivul a stabilit, prin proiectul de HG aprobat joi, modificarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți, cuprinse în HG 811/2023, astfel încât să pună în acord prevederile normelor cu prelungirea stabilită în vară.
În plus, viitoarea hotărâre stabilește modul în care se va verifica localitatea de domiciliu în cazul studenților care se legitimează cu o carte electronică de identitate, deoarece pe acest act de identitate nu este tipărită localitatea de domiciliu. Mai exact, în cazul în care operatorul de transport nu dispune de o metodă digitală de verificare a CEI, pentru a putea beneficia de reducerile la transport, studenții vor trebui să prezinte, pentru a demonstra domiciliul, unul dintre următoarele documente: un certificat emis de structurile specializate de evidență a populației (tipărit), un certificat emis prin intermediul HUB-ului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în format electronic, sau documentul generat cu acordul utilizatorului de CEI prin intermediul aplicaţiei RO CEI Reader a MAI, în format electronic.
Totodată, prin proiectul de față se stabilește și cum vor verifica operatorii de transport feroviar respectarea condițiilor pentru ca studenții români din străinătate să poată beneficia de facilitățile la transport, adică să se verifice cetățenia, vârsta acestora (trebuie să aibă până în 30 de ani) și dacă studentul este înscris la o unitate de învățământ cu frecvență.
Astfel, verificarea condițiilor nu se va face în baza unui carnet/ card de student, care, de regulă, conține doar numele studentului și denumirea universității/ facultății, ci a unui document care să ateste calitatea de student la forma de învățământ cu frecvență, în cursul anului universitar respectiv, și a actului de identitate.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de HG trebuie publicat în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Financiar și Contabilitate, Vânzări (Sales) , IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Managementul Calității (QA/QC) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Asigurări și Reclamații , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 811/2023
Citește mai mult despre bilete de tren, tren, reducere transport studenti, studenti, metrou
Proiect de HG
UPDATE: Normele transportului intern feroviar pentru studenți vor fi modificate, a stabilit Guvernul
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În vară s-a stabilit, prin primul pachet de măsuri fiscal-bugetare, că studenții vor beneficia, și în 2026, de tarif redus la transportul cu trenul doar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și cea în care se află universitatea la care studiază. Pentru a adapta legislația secundară cu această decizie, dar și pentru a stabili alte detalii legate de transportul studenților, Guvernul a stabilit, printr-un proiect de hotărâre aprobat joi, modificarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru studenți.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Financiar și Contabilitate, Vânzări (Sales) , IT și Securitatea Datelor , Management Risc și Control Intern , Managementul Calității (QA/QC) , Comunicare și Relații Publice (PR) , Asigurări și Reclamații , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 811/2023
Citește mai mult despre bilete de tren, tren, reducere transport studenti, studenti, metrou
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (3)