avocatnet.ro 
- Geoblocarea include practici discriminatorii ale comercianților din UE față de clienții din alte state membre, fiind interzisă prin Regulamentul UE 2018/302.
- Comercianții români care discriminează clienți din alte state UE riscă amenzi de până la 50.000 lei, conform HG 914/2019, ANPC fiind responsabilă pentru consumatori.
- Aplicarea reglementărilor privind geoblocarea este neuniformă la nivel european, cu sancțiuni foarte diferite și un grad redus de cunoaștere în rândul comercianților.
Regulamentul Uniunii Europene (UE) 2018/302, cunoscut sub numele de Regulamentul privind geoblocarea, a fost conceput pentru a elimina obstacolele nejustificate din calea cumpărăturilor transfrontaliere și a exploatării depline a pieței unice digitale din UE. Obiectivul său principal este de a asigura tuturor clienților din Uniune, inclusiv consumatorilor și întreprinderilor care achiziționează bunuri pentru uz final, un tratament egal, indiferent de cetățenia, naționalitatea, domiciliul sau sediul acestora, atunci când nu există nicio justificare obiectivă pentru o discriminare de acest fel.
Practicile de geoblocare, care includ refuzarea accesului la site-uri, împiedicarea finalizării achiziției sau solicitarea plății cu un card emis într-o anumită țară, afectează deseori clienții. Regulamentul abordează aceste probleme prin dispoziții care se aplică direct în comerțul electronic și nu numai, acoperind în principal vânzările online, dar și pe cele offline.
În ceea ce privește accesul la interfețele online, regulamentul amintit interzice blocarea accesului la site-uri și redirecționarea automată către o altă versiune a site-ului fără consimțământul explicit al clientului. Această măsură crește transparența prețurilor, permițând clienților să acceseze diverse site-uri naționale. Însă, chiar în situația în care un client este de acord să fie redirecționat, versiunea originală pe care dorea să o viziteze trebuie să rămână ușor accesibilă.
Articolul 4 al actului normativ european definește trei situații în care discriminarea privind accesul la bunuri și servicii este interzisă.
Prima situație vizează vânzarea de bunuri care nu sunt livrate în afara zonei de operare a comerciantului, în care clienții din alte state membre au dreptul să comande bunurile și să le fie livrate la o adresă sau la un punct de ridicare din statul membru în care comerciantul efectuează livrarea, la fel ca un client local – un scenariu denumit „fă cumpărături asemenea unui localnic”.
A doua situație se referă la vânzarea de servicii prestate pe cale electronică, cum ar fi servicii de găzduire web sau servicii cloud. Clientul trebuie să poată achiziționa acest serviciu în aceleași condiții ca și clienții locali, inclusiv la aceleași prețuri nete.
Cea de-a treia situație acoperă vânzarea de servicii prestate într-un loc fizic determinat, cum ar fi biletele la concerte, cazarea sau închirierea de mașini, caz în care clientul străin trebuie tratat în aceleași condiții ca localnicii.
Deși Regulamentul nu impune comercianților să livreze bunuri pe întreg teritoriul UE și nu armonizează nivelul prețurilor, acesta interzice discriminarea în ceea ce privește mijloacele de plată acceptate. Articolul 5 interzice tratamentul diferențiat al mijloacelor de plată (precum transferuri de credit, debitări directe sau instrumente de plată pe bază de card) bazat pe cetățenia sau domiciliul clientului, pe locul contului de plăți sau pe sediul prestatorului de servicii de plată, atâta timp cât se utilizează aceeași marcă și categorie de plată, cerințele de autentificare sunt îndeplinite, iar moneda este acceptată de comerciant.
Pentru a asigura respectarea normelor, statele membre sunt obligate să desemneze organisme naționale responsabile, care trebuie să dispună de mijloace adecvate și eficace. Acestea trebuie să stabilească sancțiuni care să fie eficace, proporționale și cu efect de descurajare împotriva comercianților care încalcă regulamentul. Mai mult, dispozițiile contractuale care restricționează așa-numitele „vânzări pasive” (răspunsul la cereri nesolicitate ale clienților) în situațiile vizate de regulament sunt declarate nule de drept.
Ca o consecință a acestor prevederi, în România, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) oferă asistență și aplică sancțiuni în litigiile legate de geoblocare atunci când clientul este un consumator. În cazul în care clientul este o companie, responsabilitatea pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revine Ministerului Transporturilor, Infrastructurii.
În ceea ce privește comercianții români a căror activitate intră sub incidența prevederilor regulamentului menționat, punerea în aplicare a prevederilor europene este făcută prin HG 914/2019. Conform acestui act normativ, comercianții care blochează sau limitează accesul online al clienților din străinătate la produsele și serviciile lor riscă amenzi de până la 50.000 de lei. Aceste sancțiuni se aplică pentru discriminarea clienților pe bază de naționalitate sau domiciliu, inclusiv în ceea ce privește metodele de plată acceptate.
În ultimul raport dedicat acestui subiect, Curtea de Conturi Europeană (CCE) avertiza că Regulamentul UE privind geoblocarea este aplicat neuniform. Conform documentului, organismele naționale au întârzieri în aplicarea acestei reglementări și aplică sancțiuni foarte diferite (de la zeci la milioane de euro), ceea ce, în final, ar avea efectul generării unei concurențe neloiale.
De asemenea, gradul de cunoaștere al acestor reglementări se dovedește a fi redus: 37% dintre comercianți nu știu de existența acestui regulament, iar consumatorii îi înțeleg limitat aplicabilitatea.
În plus, se arată în raportul CCE, domeniul actual de aplicare al acestei măsuri exclude servicii importante, precum transporturile, audiovizualul și conținutul protejat prin drepturi de autor. Prin urmare, CCE recomandă extinderea aplicării regulamentului, campanii de informare, mecanisme unitare de aplicare și o monitorizare mai eficientă.
marsi
Comentarii articol (0)