Concret, proiectul legislativ depus la Senat propune modificarea art. 30 din Codul muncii, stabilind că, la înscrierea unui candidat la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea unui post într-o instituție sau autoritate publică, instituția respectivă are obligația de a verifica diplomele de studii, documentele de echivalare pentru studiile efectuate în străinătate și orice alte acte care dovedesc nivelul de pregătire al candidatului.
Dacă proiectul va intra în vigoare, autenticitatea acestor documente va fi confirmată exclusiv prin Ministerul Educației.
Potrivit expunerii de motive, aceste modificări sunt propuse pentru a rezolva problemele apărute în ultimii ani, când la angajările din sectorul public au fost depuse diplome false sau acte de studii care nu aveau recunoaștere oficială. Cum există deja un sistem informatic prin care pot fi verificate diplomele eliberate sau echivalate în România, inițiatorii susțin că instituțiile publice ar trebui să îl folosească de fiecare dată când analizează dosarele candidaților. În acest fel, procedurile de recrutare ar deveni mai clare și mai sigure, fără a presupune costuri suplimentare pentru buget.
În termen de 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, Ministerul Educaţiei și Cercetării va trebui să adopte metodologia și modalitățile tehnice privind atestarea autenticităţii actelor de studii.
Atenție! Pentru a se aplica, proiectul legislativ trebuie votat de Parlament, promulgat de președintele statului și publicat în Monitorul Oficial.
avocatnet.ro
Comentarii articol (0)