Concret, calendarul liberelor legale din 2026 arată astfel:
- 1 și 2 ianuarie/ joi și vineri;
- 6 ianuarie - Botezul Domnului - Boboteaza/ marți;
- 7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul/ miercuri;
- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române/ sâmbătă;
- 10 aprilie - Vinerea Mare la ortodocși, ultima zi de vineri înaintea Paștelui / 3 aprilie - Vinerea Mare la catolici;
- 12 aprilie / duminică - 13 aprilie / luni - Paștele ortodox // 5 aprilie / duminică și 6 aprilie / luni - Paștele catolic;
- 1 mai - Ziua Muncii/ vineri;
- 31 mai și 1 iunie - prima și a doua zi de Rusalii/ duminică și luni // 24 și 25 mai - Rusaliile catolice;
- 1 iunie - Ziua Copilului/ luni;
- 15 august - Adormirea Maicii Domnului/ sâmbătă;
- 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei/ luni;
- 1 decembrie - Ziua națională a României/ marți;
- 25 și 26 decembrie - prima și a doua zi de Crăciun/ vineri și sâmbătă.
Suplimentar, salariații de alte religii decât cele creștine beneficiază de două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale.
În schimb, sunt și categorii de angajați a căror muncă nu poate fi întreruptă în zilele declarate nelucrătoare, aceștia urmând a fi compensați prin zile libere în perioada imediat următoare. Este vorba despre cei care lucrează în unități sanitare sau de alimentație publică, dar și de cei a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificul activității.
După cum prevede Codul muncii, angajații care nu pot beneficia de liberele legale trebuie să primească compensații în zile libere acordate în următoarele 30 de zile de către angajator. Dacă nu se pot acorda zile libere, angajații trebuie să primească un spor salarial ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
Dacă nu acordă liberele legale sau nu-i recompensează pe cei care lucrează în zilele declarate libere, angajatorii riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

Comentarii articol (0)