avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 413 soluții astăzi
Forum Activitate roddi

Activitate roddi

In anul 2009 ,spitalul acorda prima de stabilitate si apoi o retine in urma deciziei Curtii de Conturi in luna martie 2010, doar pe baza concluziilor misiunii de audit şi fără a exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă în acest sens dată de Tribunalul/ Curtea de Apel. Sindicatul a acţionat în instanţă instituţia atacând reţinerea abuzivă şi obţinând astfel recuperarea sumelor reţinute ilegal prin decizii definitive şi irevocabile în favoarea membrilor săi. Fiind o sentinţă cu titlu executoriu, recuperarea sumelor a fost supusă eşalonării, o parte dintre angajaţi intrând în posesia primei rate de eşalonare.
In 2013 reclamantul ,Spitalul solicită instanţei să dispună obligarea pârâţilor - angajaţi ai instituţiei , la plata unor sume DEJA REŢINUTE acestora. . Mai mult decât atât, doua instanţe judecătoreşti au decis că reţinerile s-au făcut fără respectarea prevederilor legale şi s-au pronunţat în favoarea recuperării lor de către salariaţi.Intrebarea este,poate acum sindicatul in intampinare sa invoce autoritatea lucrului judecat?
Se poate introduce o contestatie in anulare speciala, invocandu-se ca greseala materiala ,omisiunea instantei de recurs de a lua in considerare o decizie a CSJ ,in momentul pronuntarii?
Răspuns la discuția sindicat- drepturi salariale
aceste prevederi sunt inserate intr-un ccm.asta a fost principalul temei legal cand am deschis actiunea, lipsa resurselor financiare pt acordarea tichetelor fiind unul dintre motivele invocate de angajator.
Răspuns la discuția sindicat- drepturi salariale
imi puteti spune daca exista vreo baza legala de a forta extinderea asupra tuturor membrilor de sindicat prin precedentul creat de situatia in care angajatorul a acordat drepturi castigate de noi in recurs,prin alte actiuni ( privind alte sporuri),asupra tuturor angajatilor,inclusiv asupra celor care nu fac parte de sindicat?
Răspuns la discuția sindicat- drepturi salariale
va multumesc!
Răspuns la discuția sindicat- drepturi salariale
dar nu este normal k in aceleasi conditii si cu aceeasi motivare unii membri sa beneficieze de aceasta hotarare iar ceilalti nu ,mai ales ca cei din prima hotarare reprezinta majoritatea. care ar fi procedura legala pt a obtine aceste drepturi pt toti membrii?
in ce baza se poate face extinderea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile? mentionez ca sindicatul din care fac parte a introdus o actiune pentru obtinerea tichetelor de masa ,actiune care a fost respinsa in recurs. ulterior am introdus o alta actiune in numele altor membri de sindicat care nu au fost parte in prima actiune si am castigat in recurs.cum trebuie sa procedez pentru a obtine tichetele de masa si pentru ceilalti membri de sindicat care au fost parte in prima actiune?
Mentionez ca lucrez in Spitalul municipal Tecuci si as vrea sa stiu in ce masura acordarea primei de stabilitate si apoi retinerea ei este o masura legala.
In cadrul spitalului nostru,s-a acordat prima de stabilitate in data de 15 noiembrie,la 3 zile dupa abrogarea vechii legi .Prima trebuia acordata pana la 15 octombrie,insa putea fi data si din 15 octombrie pana la intrarea in vigoare a legii 330/2009.
În martie, Curtea de Conturi a efectuat un control la spital si a decis ca banii primiti ca prima de stabilitate trebuie returnati.Spitalul, pentru a putea recupera acesti bani,ne acorda al13-lea salariu din care retine prima de stabilitate,iar ulterior si dobanda la aceasta.

Intrebarea este in ce masura decizia restituirii primei de stabilitate si a dobanzii aferente sunt legale,tinand cont ca nu angajatii sunt vinovati pentru acordarea sa cu intarziere? Sindicatul doreste introducerea unei actiuni in instanta in scopul recuperarii acestor bani. Care este temeiul legal in care poate sa faca asta?
Este vorba despre acordarea primei de stabilitate in 2 transe,asa cum rezulta din lege:prima transa care se acorda pana la sfarsitul semestrului I ,adica pana pe 30 iunie si a doua transa pana la sfarsitul semestrului II,respectiv 31 decembrie.
Legea care dadea dreptul la prima de stabilitate a fost abrogata de legea aparuta in M.O in 9 noiembrie si intrata in vigoare pe 12 noiembrie, respectiv legea 330/2009 -legea unica a salarizarii ( art.48 ,5). Art. 21 şi 412 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personaluluicontractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar,publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din2 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prinLegea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare).