Va multumesc pentru raspuns! Sala de evenimente nu are autorizatiile necesare (primarie + ISU + IPJ). Ce specializare ar trebui sa aiba avocatul? Multumesc!
Focuri de artificii frecvente lângă locuință – plângeri ignorate, reacție pasivă din partea poliției. Ce putem face?
În apropierea locuinței noastre funcționează o sală de evenimente care, în mod repetat, organizează focuri de artificii la ore foarte târzii (în jur de 23:30–24:00), provocând zgomote extrem de puternice și tulburând liniștea cartierului.
Am efectuat mai multe demersuri:
1. Sesizări prin 112 în momentul incidentelor.
2. Plângeri oficiale depuse la secția de poliție, în care am invocat Legea 61/1991 privind liniștea publică și Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, solicitând verificarea avizelor necesare (primărie, ISU, poliție).
Menționăm că problema persistă de câteva luni, iar o plângere anterioară depusă nu a primit nici până azi un răspuns oficial.
Deși suntem locatari afectați direct, senzația noastră este că autoritățile (politia) nu tratează problema cu seriozitate, ba chiar par să ne descurajeze să mai facem sesizări. Tonul și atitudinea poliției au fost percepute de noi ca fiind intimidante, ca și cum noi, cetățenii deranjați, am fi cauza problemei, nu evenimentele ilegale din zonă.
Cum putem continua legal demersurile în fața unei poliții care pare să ignore problema?
Mulțumim mult pentru orice răspuns sau recomandare!
Buna ziua,
O intrebare referitoare la o reparatie din service: clientul a trimis produsul, l-am reparat, dar nu plateste reparatia iar produsul a ramas la sediul nostru. In ce moment putem vinde altui client produsul, daca persoana respectiva nu plateste reparatia?
Multumesc!
Buna ziua,
As dori sa ma ajutati cu clarificari pentru urmatoarea situatie:
Firma noastra vinde prin SICAP, iar in 15.12.2021 o autoritate a finalizat procesul de achizitie pentru niste produse realizate la comanda de catre noi, termenul de livrare produse fiind de 60 de zile.
Dupa finalizarea achizitiei in SICAP, firma noastra a trimis catre autoritate draftul de contract pentru discutie si semnare. Problema este ca au trecut mai mult de 30 de zile de la achizitie, autoritatea nu da semne ca ar vrea sa finalizeze cu semnarea contractului.
Ce riscuri sunt pentru noi, din punct de vedere al termenului care se scurge in defavoarea noastra?
Multumesc!
Multumesc mult pentru raspuns!
Buna ziua,
Am urmatoarea situatie:
- eu scot bani pe dividende din firma
- sotul meu nu este angajat si este co-asigurat la sanatate prin mine
La Casa de Sanatate a semnat o declaratie ca nu are alte venituri.
Avand eu venituri din dividende, iar el fiind co-asigurat, se poate considera implicit ca are si el venituri?
Intreb pentru ca sa nu fie o contradictie cu acea declaratie pe care a dat-o la Casa de Sanatate.
Multumesc anticipat!
Multumesc pentru raspuns, este exact ceea ce cautam.
Buna ziua,
Firma pe care o reprezint are contracte cu firme din Italia.
In Romania avem anumite instrumente pentru a verifica bonitatea firmelor (ex: risco.ro); In Italia exista vreun serviciu (gratuit sau contra-cost) similar celor de la risco? Am dori sa verificam in prealabil partenerii cu care incheiem contracte.
Multumesc!
Smaranda Iordache
Buna ziua,
La PFA cu urmatoarele CAEN:
6201 - caen principal
6202
Se poate opta la norma pe venit cu caen 6202, desi nu este principal, dar apare in certificatul constatator ca activitate alaturi de 6201?
Multumesc!
Buna ziua,
Sunt administrator si unic asociat al unei firme. Sunt angajat cu un sfert de norma (2 ore pe zi). Anul acesta se va pune problema sa scot bani pe dividende. Am inteles ca pe langa cei 16% imp dividende, mai trebuie sa platesc si 5,5% CASS deoarece in anul in curs contributia mea la sanatate a fost mai mica decat contributia alocata pentru 12 salarii minime pe economie.
Intrebare:
1. mai am o luna la dispozitie (decembrie) in care pot sa trec la 8 ore cu salariul astfel incat sa compensez diferenta pana la 12 salarii minime pe economie.
Daca 11 luni am fost pe aproximativ 300 RON / luna salariu, si in decembrie o sa am un salariu de 4000-5000 RON (sau cat ca rezulta in urma calculelor), si o sa cotizez la CASS proportional cu salariul din decembrie, mai este cazul impozitarii suplimentare cu 5,5% a dividendelor alocate acest an?
2. daca in ianuarie revin la o norma de 8 ore cu un salariu minim pentru studii superioare si raman asa pe tot anul urmator, este ok? va fi practic o micsorare de salariu.
Multumesc!