avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 414 soluții astăzi
Forum Activitate Claudia Gaban

Activitate Claudia Gaban

Buna ziua. Conform art. 26 din Legea 153/2017, (1) Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelenţă pentru personalul care a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiilor sau autorităţilor publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile şi soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, sub condiţia încadrării în fondurile aprobate prin buget.
Pot fi acordate astfel de premii intr-o unitate sanitara in anul 2018, dacă în BVC sunt prevăzute sume cu această destinație, sau se aplică prevederile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, conform cărora (1) În anul 2018, instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu acordă personalului din cadrul acestora tichete cadou, premii şi nici indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 ?
Despre sector bugetar - sănătate.
Bună ziua!
O salariată,din sector bugetar, sănătate, care a fost în concediu medical în perioada 05.07.2013 - 16.02.2015, beneficiază de concediul de odihnă neefectuat aferent anului 2013 şi 2014. Dacă da, vă rog să-mi spuneţi baza legală.
Mulţumesc mult.
Putem cere forurilor superioare (ordonatorul principal de credite, respectiv DSP) sa numeasca membrii comisiei de disciplina ?
Buna ziua!
Va rog foarte mult sa ma ajutati cu un raspuns pentru rezolvarea urmatoarei spete:
In cadrul sedintei de dimineata, cand managerul i-a solicitat consilierului juridic corectarea unor date referitoare la niste facturi trecute eronat intr-o intampinare acesta a ripostat violent atat verbal cat si fizic. La iesirea violenta a acestuia au asistet toti membrii comitetului director si alte doua persoane convocate la sedinta.Drept urmare, managerul a intocmit un referat adresat comisiei de disciplina.
Problema este urmatoarea: toti cei 3 membri ai comitetului director, dar si consilierul juridic constituie comisia de disciplina (+ seful biroului personal care nu afost prezent la sedinta).
In acest caz cu cine mai constitui comisia de disciplina, fiind evident ca toti membrii comisiei de disciplina sunt implicati in acest caz (unii ca parti, altii ca martori) si s-au autosuspendat din comisie?
Va multumesc mult si sper sa primesc un raspuns cat mai urgent deoarece luni dimineata cel mai tarziu trebuie sa am o solutie pentru aceasta problema.
Multumesc.
Buna ziua. Va rog sa ma indrumati in vederea rezolvarii urmatoarelor probleme:
1. Am primit o hotarare judecatoreasca prin care s-a anulat decizia de concediere a unui salariat si repunerea in situatia anterioara emiterii deciziei.
Decizia de concediere a fost emisa in septembrie 2010 si comunicata la vremea aceea in Revisal si transmisa la ITM, ca urmare contractul a incetat. Acum acel contract nu mai apare in Revisalul nou. Cum procedez?
2. In statul de functii acel post nu mai exista de la data cand salariatul a fot concediat, dar avand in vedere sentinta prin care suntem pusi in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere, il vom reinfiinta (sper ca este corect asa). Salariatul doreste reactivarea contractului si apoi intentioneaza sa se pensioneze de boala. La intocmirea dosarului de pensionare cum vom proceda cu perioada cuprinsa intre data incetarii contractului si data reactivarii lui?
3. Avand in vedere faptul ca suntem obligati prin sentinta la plata salariilor incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective, cum vom proceda cu contributiile la buget? Vom face declaratii rectificative pentru fiecare luna?
Pe durata cercetarii disciplinare pentru absente nemotivate sa-i suspend cim-ul pentru absente nemotivate sau sa fac un proces verbal prin care sa constat absenta de la locul de munca si ca urmare a acestui proces verbal sa declansez ancheta administrativa cu tot tacamul?
Da. Contractul a fost suspendat. Inca nu i-am facut reluare de activitate in revisal. In opinia mea contractul sau este acum suspendat pentru absente nemotivate. Ar trebui sa-i fac reluare de activitate si apoi suspendare pentru absente nemotivate, aceasta fiind o alta cauza de suspendare a cim decat cea initiala? Chiar nu stiu cum sa procedez.
Buna ziua! Va rog sa ma indrumati pentru rezolvarea urmatoarei spete:
Un angajat aflat in concediu fara plata, nu revine la munca dupa expirarea termenului pentru care i-a fost aprobat concediul, fara sa ne informeze ce doreste sa faca mai departe. Au trecut deja 15 zile. Stim ca este plecat in strainatate cu familia si munceste acolo, dar, desi am incercat sa-l contactam telefonic, nu raspunde la telefon. Alta metoda de contact nu avem. Practic ne-a lasat in aer. Cum putem face sa-i incetam contractul de munca?