avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 722 soluții astăzi
Forum Activitate Alina Contabila

Activitate Alina Contabila

Am aceasta indoiala asupra cursului, din cauza exemplelor din norme de la art 290 cod fiscal:
"35. (1) În sensul art. 290 alin. (2) din Codul fiscal, prin ultimul curs de schimb comunicat de Banca Națională a României se înțelege cursul de schimb comunicat de respectiva bancă în ziua anterioară și care este valabil pentru operațiunile care se vor desfășura în ziua următoare.

(2) În sensul art. 290 alin. (2) din Codul fiscal, în cazul emiterii de facturi înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ori de încasarea unui avans, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data emiterii acestor facturi va rămâne neschimbat la data definitivării operațiunii, respectiv la data regularizării operațiunii, inclusiv în cazul operațiunilor pentru care se aplică sistemul TVA la încasare. În cazul încasării de avansuri pentru care factura este emisă ulterior încasării avansului, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operațiunii, respectiv atunci când se fac regularizările avansurilor încasate.

Exemplul nr. 1: În luna ianuarie 2016, o persoană impozabilă A înregistrată în scopuri de TVA potrivit art. 316 din Codul fiscal încasează 1.000 euro drept avans pentru livrarea în interiorul țării a unui automobil de la o altă societate B; A va emite o factură către B la cursul de 4,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

Baza de impozitare a TVA: 1.000 euro x 4,5 lei/euro = 4.500 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului: 4.500 lei x 20% = 900 lei.

După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 euro. Cursul din data livrării bunului este de 4,4 lei/euro. La data livrării se vor storna avansul și taxa pe valoarea adăugată aferentă acestuia, respectiv 4.500 lei și 900 lei, cu semnul minus.

Baza de impozitare a TVA pentru livrare se determină astfel:

[(1.000 euro x 4,5 lei/euro) + (4.000 euro x 4,4 lei/euro)] = 22.100 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării se determină astfel:

22.100 lei x 20% = 4.420 lei.

Exemplul nr. 2: Compania A încasează în luna decembrie 2015 un avans de 2.000 euro pentru livrarea în interiorul țării a unui utilaj către clientul său B. Livrarea utilajului are loc în cursul lunii ianuarie la prețul de 6.000 euro.

A va emite o factură pentru avansul de 2.000 euro către B la cursul de 4,45 lei/euro, valabil la data încasării avansului în luna decembrie.

Baza de impozitare a TVA pentru avans: 2.000 euro x 4,45 lei/euro = 8.900 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului: 8.900 lei x 24% = 2.136 lei.

În ianuarie 2016, la livrarea utilajului se regularizează avansul facturat, inclusiv cota de taxă pe valoarea adăugată ca urmare a modificării cotei standard la 1 ianuarie 2016. Cursul din data livrării bunului este de 4,5 lei/euro. Regularizările efectuate, inclusiv regularizarea cotei de TVA:

Stornarea avansului, inclusiv a taxei pe valoarea adăugată aferente acestuia, respectiv 8.900 lei și 2.136 lei, cu semnul minus.

Baza de impozitare a livrării: [(2.000 euro x 4,45 lei/euro) + (4.000 euro x 4,5 lei/euro)] = 8.900 lei + 18.000 lei = 26.900 lei.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării: 26.900 lei x 20% = 5.380 lei.

Exemplul nr. 3: Compania A livrează bunuri în valoare de 7.000 euro către compania B, la data de 20 februarie 2016. Compania A aplică sistemul TVA la încasare, iar factura este emisă la data de 10 martie 2016. Cursul de schimb valutar valabil în data de 20 februarie 2016 este de 4,5 lei/euro. Societatea A încasează contravaloarea integrală a facturii în data de 15 mai 2016, la cursul de 4,4 lei/euro. Societatea A va înregistra ca taxă neexigibilă aferentă livrării suma de 6.300 lei, calculată astfel:

- baza impozabilă: 7.000 euro x 4,5 lei/euro = 31.500 lei;

- TVA neexigibilă aferentă livrării: 31.500 lei x 20% = 6.300 lei.

Exigibilitatea TVA aferente livrării intervine la data încasării, respectiv 15 mai 2016, dată la care societatea A trebuie să colecteze TVA în sumă de 6.300 lei.

(3) Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în interiorul țării, contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plății, diferențele de curs dintre cursul de schimb menționat în factura întocmită conform alin. (1) și cursul de schimb utilizat la data încasării nu sunt considerate diferențe de preț și nu se emite o factură în acest sens.

(4) În cazul achizițiilor intracomunitare de bunuri, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilității taxei, astfel cum este stabilită la art. 284 din Codul fiscal, indiferent de data la care sunt sau vor fi recepționate bunurile."

Ce parere aveti?

Multumesc!
Care este cursul de schimb la care se inregistreaza o factura de achizitie intracomunitara in situatia in care pt aceasta achizitie s-a platit si un avans? Este cursul de schimb de la data facturii sau cursul de schimb de la data facturii de avans pt partea care este acoperita de avans?
Multumesc!
Va rog sa imi spuneti unde gasesc scris mentiunea referitoare la obligativitatea detinerii in original a contractelor incheiate cu diversi furnizori. Ma aflu in situatia in care am doar in copie o parte din aceste contracte si in eventualitatea unui control nu cred ca este in regula. Multumesc!
Din practica contabila stiu ca facturile emise de furnizori trebuiesc arhivate in original, cele care sunt emise pe hartie, cele emise in format electronic sunt considerate originale. Dar nu am gasit in codul fiscal o mentiune referitoare la aceasta cerinta. Va rog sa-mi spuneti cf carui articol avem obligatia detinerii facturilor in original si nu in copie?
Cui si cum ar trebui sa ma adresez pt mutarea semnului de circulatie de intrarea in localitate? Doresc acest lucru, pt ca locuiesc intr-o casa care este construita ca multe altele in continuarea vechiului sat. astfel in zona in care locuiesc masinile circula cu viteza din afara localitatii, ceea ce este periculos. Multumesc!
Am o factura cu 5 licente(pe perioada nelimitata) de accesare a unui program informativ pt 5 utilizatori noi. Va rog sa-mi suneti in ce cont se inregistreaza si pe ce perioada se amortizeaza. Programul informatic, la care se refera aceste licente are o durata ramasa de amortizare de 2 ani si 6 luni.
Pt achizitiile de servicii intracomunitare si din afara ue, beneficiarul este obligat la plata taxei si face taxare inversa atata timp cat furnizorul este persoana impozabila. Care este dovada ca furnizorul este persoana impozabila? Pt partenerii din ue se verifica pe VIES, dar pt cei din afara ue? Ce se intampla daca partenerul nu este persoana impozabila? Multumesc!
Răspuns la discuția Ridicare și depunere numerar
Poate lua maxim 5.000 lei si poate depune maxim 5.0o0 lei.
Răspuns la discuția Tva la livrari intracomunitare
Multumesc pt raspuns! Voiam sa inteleg cum functioneaza acest impozit.
TVA este un impozit indirect suportat de consumatorul final al bunurilor si serviciilor. In cazul livrarilor intracomunitare, care sunt operatiuni scutite cu drept de deducere, cum recupereaza statul acest impozit, avand in vedere ca daca ar fi fost achizitionate intern, ar fi fost taxabile iar taxa datorata la bugetul de stat?
Multumesc