Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
NU EXISTA LEGAL UN PROGRAM DE LINISTE! In legea 61/1991 programul face referire, exact cum ati remarcat, DOAR la ag. economici care au sediul si/sau isi desfasoara activitatea "în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora".
DAR in temeiul legii 230/2007 Adunarea Generala poate stabili intern un program de liniste (deh... sechelele trecutului) si deasemenea sanctiuni pentru nerespectare.
(2) Preşedintele asociaţiei de proprietari supraveghează şi urmăreşte aplicarea hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului şi acordului de asociere, precum şi aplicarea deciziilor comitetului executiv. Acesta, în funcţie de situaţie, poate propune comitetului executiv sau adunării generale, după caz, măsuri împotriva celor care nu respectă regulile, regulamentele, hotărârile şi deciziile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale şi statutare.
Art. 28 este destul de vag si lasa muuuult loc de interpretare. Pentru a zugravi in casa nu iti trebuie aprobare speciala ci titlul de proprietate iti da acest drept. Insa, pentru a darama un perete ai intr-adevar nevoie de avizul unei comisii specializate(din cadrul Disciplinei in constructii).
Intrebarea dlui. vladk2k era una tehnica nu una morala.
Sigur ca fiecare dintre noi mai renovam , mai reparam dar nu trebuie sa ne terorizam . De aceea in cadrul asociatiilor de proprietari se poate stabili un program de liniste intre ora 13 si 17 pentru a mai adormi copii si nu numai. Adunarea generala poate sa adopte , sa modifice acest interval. Pentru a afla , participati la adunarea generala, la viata asociatiei.
nu aveti nevoie asa e de hotarare judecatoreasca, insa din ce stiu intre 2-5 pm si dupa orele 22 -8 nu aveti voie. Am avut si eu niste conflicte cu politia in sensul ca eu eram victima si mi-au spus ce v-am scris eu mai sus
Intr-un an de zile n-ati reusit sa va fixati galeriile si mobila in pereti? Scuzati-ma, dar vecinii Dv. s-or fi saturat sa tot auda bormasina, omorandu-le creierii. Daca ne spuneati de o perioada de 2-3 saptamani ...mai mergea.
Cred ca nu e nevoie sa va intrebati asupra vreunei legi care sa spuna cand si cum ai voie sa faci zgomot. Tine mai mult de "simtul" omului. Respectati ceea ce va cer vecinii Dv. si nu veti mai avea probleme.
Cand veti termina lucrarea, va veti muta in casa si va veti dori sa traiti linistit si fericit ca aveti o casa frumoasa....din senin se va gasi, poate, cineva sa inceapa sa-si renoveze casa si sa dea cu bormasina si flexul taman cand vreti Dv. sa va uitati la tv sau sa dormiti. Cu siguranta nu va va placea.....dar sa va tina si un an de zile in tensiunea asta cu zgomotul?..... V-ati gandit?
28) tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;
29) tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice situate în imobile cu destinaţia de locuinţe sau în imediata vecinătate a acestora;