Poti iubi, romantic vorbind, doua persoane in acelasi timp?

@Magda Staicu: Va rog sa-mi permiteti sa nu va impartasesc opinia, desi va pretuiesc in mod deosebit.

Magda Staicu a scris:

Iubirea ... de fapt ,ce este iubirea ? (...)
Cu alte cuvinte , ce am incercat sa spun : ca sunt etape in viata omului ( si cand am spus om - am in vedere si femeile !) cand este posibil sa fie doua iubiri in acelasi timp dar nu pot fi de aceeasi intensitate ambele ...si mai devreme sau mai tirziu , una o elimina pe cealalta.
Si mai cred ca de dragul primei iubiri ,trebuie sa evoluam alaturi de ea : nu consider ca e corecta intrebarea : ce s-a intimplat cu tine ? De ce te-ai schimbat si nu ma mai iubesti ca la inceput ? Pentru simplul fapt ca nu mai este posibil!

Eu nu cred ca iubirii ii poate gasi cineva o definitie. Si nici nu cred ca putem iubi doua persoane in acelasi timp. Desi, cum spunea @elga50 mai sus, unii sunt deosebit de... generosi.

Daca sunt doua "iubiri" in acelasi timp, de fapt una dintre ele a murit de mult. Si de dragul ei, al primei iubiri, ar trebui s-o lasam asa. Evolutia nu mai este posibila, dupa cum nu cred ca poti sa iubesti ca la inceput, la mijloc, la trei sferturi din timpul petrecut impreuna cu o alta persoana. Iubesti sau nu mai iubesti. Cred ca obisnuinta nu poate fi ridicata la rang de evolutie iar sentimente moarte de mult nu mai pot fi numite "iubire", de dragul a ceea ce a fost candva.


In alta ordine de idei, iubirea... poate o poti taia tu de pe lista, cum scria @legally mai sus, dar, daca ai noroc, nu te taie ea de pe lista ei. Iubirea inseamna si pentru mine totul sau nimic, cum inseamna si pentru Diana (trope_doi).

Nu stiu de ce am scris acest mesaj, pentru ca nu am nimic original de spus, ati spus voi totul. Ceva m-a impins, insa, sa-l scriu. Poate totul, poate nimic...

nici nu stiu ce sa mai zic... sacul cu replici inteligente mi s-a terminat si am ramas total in pana de idei fata de argumentele voastre. se pare ca ideea mea este pana la urma, putin nereusita. eu imi inspir fictiunea din viata, la mine fictiunea este de fapt, in sinea sa,viata, personajele mele sunt construite din parti ale unor oameni reali, deci raspunzandu-i celui care a scris ca fiind vorba de fictiune este posibil, pot spune ca nu vreau ca o ideea a mea, oricare ar fi ea, sa fie posibila doar in fictiune. vreau ca oricine citeste ce am scris eu, chiar daca nu vor fi multi, sa se poata regasi macar intr-o mica parte din subiect. nu fac diferenta intre fictiune si viata pentru ca viata mi-a demonstrat de multe ori ca poate fi cu mult mai buna dar si cu mult mai rea decat fictiunea.

Nu sunt “adeptul” ideii ca ceea ce mie nu mi s-a intamplat nu poate fi adevarat! Tot ceea ce am scris se refera strict la ceea ce cred despre o asemenea chestiune… in functie de ceea ce cred ca pot… Dar, cine se cunoaste pe sine atat de bine incat sa stie… ce poate si ce nu poate, cu adevarat? Totusi, nu cred ca s-ar putea intampla sa iubesc doua persoane la fel de intens – ceea ce pot oferi ofer numai unei persoane (discutand despre “iubirea romantica” ) – altfel as avea senzatia tradarii… Ca si cum cel care “este” in sufletul meu e pe cale de a fi inlocuit cu… altul… iar pana sa se intample ii iubesc pe amnadoi “la fel” – doar un timp, un timp de calvar…

Cine a scris ca o asemenea iubire ar fi doar… fictiune? Iluzie, poate; dar fictiune? Iluzia ca eroina iubeste “la fel de intens” doi barbati… Pentru ca poate fi o iluzie… “Diferenta” poate fi facuta – diferenta poate avea greutatea unui fulg, dar exista in asemenea cazuri – si in scurt timp oricine realizeaza aceasta.

Cand este in discutie fiinta umana orice este posibil! Chiar si iulzia unei “duble iubiri - la fel de intense ambele”. Cum e posibil asa ceva? Cum “razbeste” un om sfasiat, practic, intre doua asemenea iubiri? Pentru ca nu poate fi altfel! Cum… “materializezi” o asemenea iubire? Ca subiect de “disecat” – ca subiect de nuvela, studiu de caz in psihologie… este un subiect interesant si incitant…
Sigur ca viata “bate” adesea fictiunea! Iar un conflict interior izvorand dintr-o iubire… dubla… e cumplit… Iadul dezlantuit?

@u.b.i.k. (sau Mordechai? ) a scris:
Daca sufletul acela ar fi destul de puternic si ar avea destula dragoste Raiul si Iadul ar putea sa se faca nimic ... pentru ca cele doua tari ciudate s-ar face una.

Pana la urma, de ce nu? Sa unesti prin Iubire aceste doua extreme… Da, dar intr-o “iubire romantica”…? Sau printr-o “dubla iubire” romantica (dubla in sensul discutiei)?

@Flavyta a scris:
se pare ca ideea mea este pana la urma, putin nereusita.

Nu-i adevarat! Si cred ca e aici destul “material” doar ca… n-as vrea sa citesc finalul… Nu cred ca nuvela ar putea avea un “final fericit”…

Mai spun ceva si p-orma tac :)

Cred ca iubirea trecuta prin ciurul gandirii, nu mai e chiar iubire, e deja altceva - e poate o nevoie, legitima de altfel, de stabilitate materiala, emotionala, casnica etc - obisnuinta, deh!

Iubirea inhibata de cutume sociale si culturale - vezi zicerile poetilor sau scriitorilor adaptata de mintea noastra in mod artificial pe sufletul nostru ca sa dea bine in propriul nostru interior si sa nu ne fie rusine cu noi sau sa ne inaltam pe piedestaluri de nisip - nu e chiar iubire!

Iubirea unica si iubirea cea mai mare din viata noastra nu exista. Cand auzeam asemenea poveste spusa la ureche, deja mi se sterpezea mintea si dadeam fuga si nu ma mai uitam inapoi (invatatura primita din frageda adolescenta de la tatal meu care stia el ce stia .....:)

Dar tot de la oameni pe care nu am incetat sa-i pretuiesc pentru intelepciunea izvorata dintr-o viata inteleasa.... stiu ca iubesti cand iti falfaie stomacul, dar nu te dai dus nici de langa cel cu care iti place sa te duci la piata si cu care seara corespunzi la amoare!

Vine o vreme cand toate acestea pier, cand emotia se toceste, cand nu mai esti capabil de falfairea stomacului, iar placerea de a te duce la piata cu fiinta de langa tine devine o povara din cauza de reumatisme...:) Din aceasta ipostaza imi permit sa spun ca e recomandabil in viata sa iubesti cate persoane poti in acelasi timp , astfel incat sa nu jignesti, sa nu injosesti, sa nu dovedesti marlanie sau autocratie fata de ceilalti...sa iubesti cu toata pasiunea de care esti capabil, sa te daruiesti, sa primesti....pentru ca Dumnezeu ti-a pus mana-n cap dac-o poti face!

Adica Iubirea din noi e Dumnezeul din noi, nu noi am fi dumnezeul altora...
Ma scuzati de divagatie, dar zau ca stiu ce spun. Parol! :)

Doar doua ? Cred ca romantic si paltonic "free hugs" am evoluat !

A iubi, iubire

Cand Dumnezeu a impartit acele daruri minunate pe care noi oamenii le numim calitati si defecte, am avut nesansa sa nu se fi rasturmat din caruta aceea meditatia, cumpatarea, respectul de sine.
Am primit insa in exces iubire, maleabilitate, idealism …indeajuns incat sa pot oferi aceea floare plapanda numita iubire, intr-un mod cu totul dezinteresat. Am oferit-o goala de substanta, nevinovata, chiar speriata, insotita doar de altruism, impreuna cu cei 3 lei pe care-i primeam pentru masa din pauzele de liceu.
Am primit-o inapoi ciobita, fara frunze, dar insotita de un Dar Divin, un copil. Am avut rabdarea sa o cresc mai departe pentru ca facuse radacini puternice in mine si stiam ca nu-mi apartine.Frunzele ei promiteau mult !
Inzestrata de acum cu cunoasterea de sine, am oferit-o din logica ( o logica care nu implica egoismul ). De aceasta data am insotit-o de speranta .Speranta ca acel dulce-amar care a pierit atunci…demult se dovedea a nu mai fi doar clasicul “Zburator”,deschizator de drumuri….
O logica motivata de ideea ca daca persoana careia ii oferi iubirea ti-a cerut acest lucru, inseamna ca, la randul ei, iti va oferi acelasi lucru, familie.
Ei, dragii mei carcotasi…logica e una…dar sufletul nu are-a face cu logica... iubirea mea, platonica e adevarat, era pentru o cu totul alta persoana, innaccesibila mie la acel moment. De fapt m-am aciuit de omul care urma sa-mi daruiasca cea de-a Doua Minune, sub masca iubirii...stiam ca-l iubesc dar nu la fel ca pe cel pe care-l iubeam platonic ! Eram in stare sa rabd acest sentiment si sa nu-l fac cunoscut ! Poate aici as putea vorbi despre iubirea aceea …doua iubiri cu totul diferite.Doua trairi diferite !
S-a instaurat o liniste apasatoare in sufletul meu . Facusem un targ cu Diavolul ?
Cert este ca Dumnezeu, in marea sa marinimie mi-a dat nesansa sa pot afla ca toate iubirile se termina intr-un mod stupid ...la fel de stupid! Va spun asta pentru ca dupa ce m-am separat de a doua asa zisa iubire si am apucat sa traiesc din plin aceea singura iubire pe care o pot numi dragoste...pentru care eram in stare sa-mi dau sufletul….s-a intamplat o tragedie. Copilul lui (intr-un accident)si ulterior sotia acestuia (de cancer, poate provocat de tragedie) au decedat.
Spun “stupid” fara nici o rezerva ! Am iubit iubirea !M-am abandonat cu totul ! Dar cine are nevoie de un om care se abandoneza pe el ?!
Pot spune sincer, cu mana pe suflet ca l-am iubit pe acel care nu-mi putea oferi decat simpla lui prezenta, dar nu-i puteam oferi nimic in schimb…nimic din ceea ce ar fi avut nevoie ! M-am abandonat cu totul in bratele lui…l-am consolat …dar ce mai contam eu. A pierdut prea mult ca sa mai poata iubi !
Acum iubesc “cu grija”. Grija lui !
Daca vorbesc de iubire ma feresc sa o asociez cu dragoste.
Am ajuns sa iubesc din egoism. Am nevoie de iubire ! Asa cum si voi, la randul vostru, sunt sigura ca aveti !I love you ! So let's go fuck it!