Poti iubi, romantic vorbind, doua persoane in acelasi timp?

Flavyta a scris:

Am o pasiune pentru scris, si in ultima vreme, mi s-a conturat o ideea destul de buna, dupa parerea mea, dar care poate fi extrem de discutabila: poti iubi doua persoane in acelasi timp? m-ar interesa cateva pareri, iar dat fiind faptul ca tatal meu lauda constant acest forum pentru inteligenta si originalitatea utilizatorilor, mi-am zis sa-mi incerc norocul. sper ca am nimerit bine...

si eu am pasiune pentru scris...insa ideea ta e conflictuala in propria opinie..
cred ca vrei doar sex fara a urmari ....dragostea...

sau esti norocos...ai parte de multa iubire si acum te plangi

Ilika a scris:

Flavyta a scris:

Am o pasiune pentru scris, si in ultima vreme, mi s-a conturat o ideea destul de buna, dupa parerea mea, dar care poate fi extrem de discutabila: poti iubi doua persoane in acelasi timp? m-ar interesa cateva pareri, iar dat fiind faptul ca tatal meu lauda constant acest forum pentru inteligenta si originalitatea utilizatorilor, mi-am zis sa-mi incerc norocul. sper ca am nimerit bine...

si eu am pasiune pentru scris...insa ideea ta e conflictuala in propria opinie..
cred ca vrei doar sex fara a urmari ....dragostea...

:stunned: wow! cata intuitie!
:fight: Ar trebui insa evitate astfel de raspunsuri care par atacuri la persoana. Nota bene: Ideile se combat, nu persoanele!

Flavyta a scris:

Si de aceea, cred ca unul poate ocupa o parte din tine pe care nimeni altcineva nu poate si la fel si cu celalalt. Asa ca, daruind fiecaruia o parte din sufletul tau pe care nu o poti darui altcuiva, ii poti iubi pe amandoi in acelasi timp, la fel de intens.

iar elenaerdei a pus problema indivizibilitatii dragostei
sigur ca dragostea este indivizibila insa nu asta era esenta problemei ridicate ci aceea daca dragostea se poate distribui catre mai multi in felul aratat, adica fiecaruia cate o parte care i se potriveste. Ufff, complicata problema!

ahh, si aici am fost intelesa gresit. nu e ceva ce vreau personal pentru mine. e o idee pentru o povestire care mi s-a conturat in minte. nu sunt eu persoana in cauza, ci e eroina mea.

si, inca un lucru. in cautarile mele am resusit sa gasesc ceva destul de interesant si relevant pentru subiectul meu : mai exact melodia lui Mary McGregor "Torn between two lovers", in care se pune exact aceiasi problema. versurile sunt, in opinia mea destul de reusite, si exemplifica destul de clar una din problemele care pot aparea intr-o situatie de genul acesta.

Din punctul meu de vedere nu e posibil.
In iubire se presupune ca… mizam: “totul sau nimic”. Evident, exista compromisul… cu eternitatea – cand ne-am putea minti nu doar ca iubim doua persoane, ci ne putem minti ca iubim o singura persoana.

Nu cred ca e posibil – nu poate fi posibil… Ar fi o nenorcire pentru persoana in cauza… Ar trebui sa aleaga ca partener de viata o a treia persoana daca doreste sa nu ramana “impartita”… Altfel una dintre persoanele iubite va spera toata viata (probabil) si va astepta la… cotitura, iar cealalta – cea “aleasa” – ar trai sub semnul “amenintarii”. Dar, asa cum cunoastem - cu totii - oamenii, oricare dintre acestia trei ar putea… rupe ritmul… Cata putere de a iubi trebuie sa aiba persoana care ar deveni - probabil - “a cincea roata la caruta”?

Iubire romantica… dar cum se impartaseste din punct de vedere fizic…? Pe rand? Suna aiurea… Deodata? Suna si mai aiurea! Cum s-ar putea … desavarsi in plan fizic o asemenea iubire?

E… total improbabil sa iubim “la fel” doua persoane… Altfel spus: daca se intampla o chestiune de gen e clar ca una dintre persoane e iubita mai mult. Cum ne-am da seama pe care o iubim mai mult…? Hm… De unde sa stiu eu?

Din punctul meu de vedere, trupul accepta compromisuri, dar sufletul nu…

@Flavyta a scris:
unul poate ocupa o parte din tine pe care nimeni altcineva nu poate si la fel si cu celalalt. Asa ca, daruind fiecaruia o parte din sufletul tau pe care nu o poti darui altcuiva, ii poti iubi pe amandoi in acelasi timp, la fel de intens.

“O parte” ( c-o fi jumatate, c-o fi un sfert nu conteaza) nu inseamna intreg… O persoana ocupa o “parte” si alta persoana “cealalta parte”… Iar daca e vorba despre doua parti “distincte” cum stim daca cele doua persoane iubite “ocupa” jumatati egale? Sufletul este "un tot" fara... parti... E un tot indivizibil… Cand suntem bucurosi suntem bucurosi cu tot sufletul - in caz contrar... nu suntem bucurosi; la fel si cu tristetea si toate celelalte sentimente... Asadar, cum scria @elenaerdei: iubirea e indivizibila.
De-ar avea sufletul “parti” am putea foarte bine spune ca… o parte din suflet poate ajunge in Rai si alta parte in Iad… Nu e posibil: ceea ce “afecteaza” sufletul o face… total, nu pe parti…

Alta interpretare pentru: ocupa o parte din tine pe care nimeni altcineva nu poate si la fel si cu celalalt…
Acceptand ideea de “parte” a sufletului, imaginandu-mi ca e vorba despre acea parte “destinata” partenerului de viata, nu parintilor etc (sa zicem ca fiecare dintre oamenii ce trec prin viata noastra au o “parte destinata” ). In acest caz… tot nu e posibil: ar trebui ca eroina sa intalneasca pe cei doi… simultan si sa ii indrageasca pe loc, simultan… Altfel, la momentul in care “soseste” al doilea in acea parte a sufletului nu mai e loc… Iar daca mai e loc… inseamna ca acea parte a fost impartita in alte parti, mai mici…
Dar sufletul nu e impartit… In contextul acestei discutii dragoste = suflet (cu sufletul se presupune ca iubim)… Daca sufletul nu se poate distribui fara a se imparti nici dragostea nu poate…

Intrebarea nu era cand apar cele doua iubiri. Fireste, pe rand.

Intrebarea era daca e posibil, nu cat % una si cat % alta.
Deci nu se pune problema cand si cat cu fiecare iubire, ci mai degraba cum.

Si pentru ca veni vorba, cele mai multe femei se intreaba atunci cand descopera ca au fost inselate de soti (concubini, prieteni) de ce acestia si-au ales o alta mai urata, mai proasta, mai putin instruita etc. (?).
Explicatia sofisticata este printre altele ca barbatii nu au aceleasi criterii pentru o femeie asa cum vad femeile alte femei.

Explicatia simpla, populara, inexplicabila, inexorabila si palpabila....pentru ca este alta.

Venim, noi oamenii, din timpuri imemoriale cand poligamia era o stare fireasca, cand in firea lucrurilor era procrearea si consolidarea speciei (ca la orice fiinta vie de pe pamant si de cand exista viata pe pamant).

Dezvoltarea fizica, psihica a omului a dus la dezvoltarea comunitatii si la stabilirea unor cutume, transformate peste sute de mii de ani in legi. Ideea de monogamie si-a impus-o omul siesi din considerente tot de oportunitate. Dar este un artificiu fata de natura lui ancestrala.
Un artificiu cu care nu se impaca nici acum in plan personal, asa cum nu i-a pierit simtul mirosului cu totul, dar il suporta in plan colectiv intelegandu-i rostul social, asa cum mirosul transpiratiei partenerului pare a fi mai dezagreabil decat parfumul lui.

Sa nu ne facem iluzii! Avem calitati apreciate de cineva la un moment dat, dar nu suficiente pentru a fi unica persoana.... , dar ar trebui sa apreciem daca suntem permanenta persoana...