Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Rondelul contimporanilor
Alexandru Macedonski (1854-1920)

Acesti contimporani ai mei
Fac nencetat acelasi sport:
De treizeci de ani imi tot zic mort
Tot mai pizmasi si mai misei.

Strigoi, adesea-mi zic tot ei –
Batran, in ultimul resort:
Acesti contimporani ai mei
Fac nencetat acelasi sport.

Desi par lei si paralei,
N-au cu talentul vreun raport,
Si n-au nici sfinti, nici dumnezei,
Trantiti in viata de-un avort…
Dar sunt contimporanii mei.

Minciunile
-Adrian Paunescu-

Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni şi mai mici,
Aşa cum amanţii le mint pe amante
ªi ele îi mint pe pământ pe aici.

Dar, hai, să ne spunem cu patos braşoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum şi eu minciunile tale le-ascult.

E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Aşa că, te rog, şi pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.

Concurs de minciuni la echipe şi solo
ªi ies campioni mincinoşii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?

Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.

Ecce homo
-Ion Minulescu-

Eu sunt o-mperechere de straniu
ªi comun,
De aiurări de clopot
ªi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
ªi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
ªi de rău,
De glasuri răzvrătite
ªi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
ªi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
ªi trompete,
De leneşe pavane
ªi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
ªi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
ªi de vers,
De crime
ªi idile,
De artă
ªi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
ªi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!

Nu stiu cine e autorul...


Lacrimã dulce

Cel ce se duce în câmp de luptã
Pentru a lupta cu viata-i rupta
În a lui fatza respectuos ma închin
Si vreau sa-i spun ca e idealul meu plin.
Cel ce de vocile din jur nu asculta,
Si cu pieptu-i dezgolit se arunca,
În fatza sagetii ce spre el ajunge,
Pentru a sti daca-l strapunge,
Exemplu-mi este în viata,
Si tot timpul îmi va sta în fatza.
Cel ce a stat pe bara,
Are o lacrima amara,
Cel ce e tot strapuns in destin,
Are o lacrima de un dulce fin.

Trebuiau să poarte un nume
-Marin Sorescu-

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.