Scrisoare catre guvernul României
-Adrian Paunescu-
Ce sorcova si târguri ai în steag
Si ce posirca îti balteste-n sânge,
Guvern al inanitiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-ntelegi cosmarul vietii lor,
Ca sunt abuzuri cu nemiluita
Si ca n-au cui sa-i ceara ajutor
Românii din Covasna si Harghita?
De propria ta tara te feresti
Si imposibil s-o conduci îti este,
Ca ai ajuns sa fii, la Bucuresti,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasa, altii sunt stapâni,
Bati temenele la Înalta Poarta,
Persecutati, doar fiindca sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iarta.
Guvern de indigo si din mancurti,
Te blestema, descoperindu-ti vina,
Ceilalti români, vânduti la alte Curti,
În Basarabia si Bucovina.
Guvern al României, surdomut,
Esti plin de pacaleli si plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au batut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.
Ca-ntr-un cosmar, te caut si te strig,
Sa nu mai tot sucesti cutitu-n rana,
Prin lanturi si prin foame si prin frig,
Însângerând conditia umana.
Tu esti în stare sa ne-ntorci pe toti
La cea dintâi Comuna Primitiva,
Sa fim un neam de criminali si hoti,
Ce-si jefuieste propria coliva.
Guvern fara de tara, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde,
Si-ngroapa idealul tau defunct
În groapa României suferinde.
Si lasa-ne! Dispari în mod brutal,
Elibereaza, cu grabire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria tradare!
Vagabonzi pe plaiul mioritic
-Adrian Paunescu-
Pierdem vremea în minciuni savante şi în explicaţii de doi bani,
Nu a mai venit normalizarea de atâţia şi atâţia ani!
Mama ei de viaţă păcălită, tatăl ei de obicei prostesc ,
Ne-am pierdut treptat năravul muncii, nici nepoţii nu-l mai regăsesc .
Libertatea ne-a plăcut ca drogul, dar am câştigat, în loc de frâu,
Libertatea de-a muri de foame, într-o ţară cu potop de grâu.
Ronţăim concepte generale, laşităţii noastre-i spunem tact,
Am ajuns să facem totul invers, râdem tragic şi iubim abstract.
Numai ierarhia mai contează, meritul nu are niciun preţ,
Oştie, ocupaţie sunt banii,
Laşii-l fac de râs pe îndrăzneţ.
A ieşit mulţimea pe şosele, cu pancarde, după port sărac,
România - ţară de vânzare sau măcar de închiriat pe un veac.
În maternităţi ni se nasc genii, care, în decor oligofren,
N-or să se-mplinească niciodată, că ratarea e pe-aici refren.
Muzica, pictura, poezia, ni se adresează indigest,
ªi, narcotizaţi de atâta moarte, suntem cel mai trist popor din est!
Vagabonzi pe plaiul mioritic, am aflat un paradox infect,
Că pe aici, prin Dacia ferice, calitatea însăşi e-un defect.
Ne tot plângem de atâta vreme că deloc nu ne putem uni,
ªi-ntre timp producem dezunire,
Fiecare, în fiecare zi.
Demnitatea a ajuns o cârpă între sutiene şi chiloţi,
ªi e frig şi cald, ca niciodată, răstigniţi între extreme toţi.
Regresăm cu maximă viteză, şi de viitor n-avem habar,
În comuna noastră primitivă, o gorilă ne va fi primar!
S-au născut, şi zi de zi prosperă, rozătorii ţării din strămoşi,
Hoţii dobândesc în viaţă ranguri,
Zboară vulturi, surzi, cu ochii scoşi.
Asta n-i porecla potrivită, o purtăm la bine şi la rău,
Vagabonzi pe plaiul mioritic,
Cei mai trişti orfani de Dumnezeu.
Pareto
de George Bălan
Suntem fericiti prea puţin
fiindcă visăm cu ochii deschişi,
iar atunci când dormim uităm să visăm.
Suntem prea laşi ca să recunoaştem că
dacă am fi mai leneşi ne-ar merge mai bine,
fiindcă am fi forţaţi să gândim mai mult.
Ne ascundem în spatele egalităţilor dintr-o prostie,
în loc să facem ceea ce ne-ar plăcea cu adevărat.
Iubim pe furate, doar câte-o secundă, de frică să nu fim furaţi cu totul chiar de cei pe care-i iubim.
Ne împiedicăm, chipurile, de morală, dar suntem oricând dispuşi să ne schimbăm setul fundamental de valori.
Ne convine aritmetica până când aflăm că există soluţii duble, iar dintre semne iubim mai mult, şi nu-mi explic de ce, plusul.
Ne simţim în siguranţă când viaţa noastră este predictibilă, deşi, cele mai mari revoluţii în ştiinţă sau chiar în viaţa noastră a fiecăruia nu ţin de continuitate.
Apreciem mai mult necunoscutul pentru că doar el ne taxează cu adevărat.
Ne este frică de moarte doar fiindcă nu credem că putem muri de mai multe ori.
Deşteaptă-te, române!
Andrei Mureşanu
(Un răsunet, 1842)
-text complet-
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adînciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman
ªi că-n a' noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian.
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stîne,
Bătrîni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din cîmpii.
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, ªtefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
ªi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfînta libertate,
Jurăm că vom da mîna, să fim pururea fraţi.
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii şi-azi mînă d-ajutori,
ªi blastămă, cu lacrămi în ochi, pe orişicare
În astfel de pericul s-ar face vînzători.
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cînd patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.
N-ajunge iataganul barbarei semilune,
A' cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vîră cnuta* în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.
N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă*, viclene uneltiri.
Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfînt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decît să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pămînt.
de Dan Norica
Inspirate de epigrama lui Petru-Ioan Gârda "Guvernanţii, bugetul şi pensionarii"
Despre pensionari
Se-adună-n plen tot Cabinetul
ªi fiecare dintre ei
Gândeşte, calculând bugetul:
"Ãştia trăiesc pe banii mei!"
Soluţie în mapa guvernului, pentru problema pensionarilor
De-atâtea ori, la figurat,
Să-i ţepuiască a-ncercat;
Acuma văd că vrea să-nceapă
La propriu să îi tragă-n ţeapă.
Principiul contributivităţii
Constată guvernanţii, supăraţi,
Că sacii (personali) nu-s încă full
ªi-atunci ne ceartă: "Sunteţi vinovaţi
Pentru că n-aţi contribuit destul!"
Legea pentru creşterea vârstei de pensionare
Articole legiferate
Din normele de aplicare
Obligă firmele private
Să aibă case mortuare.
avocatnet.ro explicăm legislația
Gabriela Pintea, Consilier juridic
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu