Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
rashid a scris:
Inca nu trebuie sa ma feliciti pentru ca n-am primit nimic si stau ca pe ace. Notificarea catre ei am structurat-o, in mare, si astept sa vad care e, practic, a doua oferta. Personal, nu cred ca va fi o diminuare mai mare de 0.25 puncte si asta doar ca sa-mi inchida gura. Din discutia de aseara mi-am dat seama ca a fost totusi surprins de faptul ca am facut un astfel de calcul si, in final, m-a luat si pe mine cu abureli de genul celor scrise de Bubulanu. Cea mai tare a fost ca la banca lor dobinda nu a fost calculata in functie de indicii monetari si acum nu ma ajuta cu nimic, iar eu l-am intrebat sagalnic daca-mi sugereaza, printre rinduri, sa-mi fac finantare de la alta banca, unde marja e maxim 5-6? Eu mizez si pe concurenta dintre banci si am in vedere o refinantare in cazul in care la ei nu gasesc intelegere, dar ceva mai incolo. Va doresc SUCCES si credite cu dobanzi f mici!
rashid nici tu nu ai trecuta in contract marja fixa? cum ai calculat-o?
Astazi pe la orele 16 am primit si eu o copie a actului aditional nestampilat, impreuna cu instiintarea care trebuia trimisa prin posta cu data de 02.09.2010 (care mi-a imprimat-o atunci) si un grafic de rambursare, pe care le-am luat acasa sa le studiez.maine ne fiind o zi lucratoare trebuie sa astept pana luni, dar din cate am inteles este cam tarziu. acum doua zile am facut o instiintare catre banca ca nu am primit actul aditional si am obtinut si un numar de inregistrare. credeti ca mai pot face ceva ca sa refuz actul aditional, nu am semnat nimic la banca ca am primit actul aditional si mai am si hartia cu numar de inregistrare cu care pot demonstra ca nu am primit nimic pana pe 15.09.2010. Din cate am inteles din OUG 50/2010 am 15 zile de ragaz pentru "consultari familiale", mai sunt valabile si-n cazul meu?