avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 727 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Să schimbăm împreună legea Contestarea sau negarea Holocaustului
Discuție deschisă în Să schimbăm împreună legea

Contestarea sau negarea Holocaustului

Trebuie sa incep cu o marturisire: Nu sunt evreu, iar Mordechai Buxbaum e doar una din "roadele" imaginatiei mele care uneori e putin prea zburdalnica. Cu toate ca nu sunt evreu am avut ocazia sa aflu ca apelativul "jidan" poate fi jignitor si ca intr-o tara care a ramas fara evrei mai exista inca antisemiti. Am avut doua astfel de ocazii chiar pe acest forum cand joaca mea de-a "rebba Mordechai" s-a terminat cu apelative de genul "jidanas smecher". Va marturisesc ca, paradoxal, m-am simtit onorat, nu jignit. In fond, mi-am zis, am reusit sa intru in rolul propus iar arta mea "actoriceasca" a primit cea mai sincera apreciere sub forma unor insulte din partea unor antisemiti. Rolul actorului este, intre altele, acela de a fi credibil, nu-i asa?
Astazi mi-a cazut sub ochi un numar dintr-un cotidian in care rabinul sef al comunitatilor evreiesti din Romania, dl. Shlomo Sorin Rosen ( despre care, din acelasi articol, am aflat ca are doar 32 de ani si ca mama domniei sale este romanca de religie crestin-ortodoxa =D> ) spunea ca art. 6 din OUG nr. 31/2002 nu se aplica si gasea in aceasta o vina a justitiei din Romania. Articolul in cauza are urmatorul continut:

Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Poate sa para o problema minora existenta unei astfel de infractiuni intr-o tara care, cum aratam mai sus, aproape ca nu mai are evrei. Mie insa nu-mi pare deloc asa si mi se pare ca sub aspectul ei aparent etic dispozitia in cauza incalca un principiu esential.
Doua precizari prealabile:
a) Nu vreau sa isc discutii despre romani, evrei, tigani, rromi, germani, rase umane (ce naiba ori fi si alea "rase umane" ?) etc. ci o discutie despre libertatea de exprimare si limitele ei.

b) Mordechai Buxbaum nu e chiar o intamplare. Bunicul din partea tatalui, cel caruia ii port atat numele cat si prenumele, a trebuit prin 1940 sa produca dovada ca fusese botezat si ca era "neam-de-neam de crestin pentru a scapa de deportare. Idiotii carora numele Gazdowicz le starnise banuieli ca ar fi evreiesc nu stiau doua lucruri: Ca herbul Gozdawa din care stramosii mei aveau onoarea sa faca parte e atestat de prin 1077 si ca Adalbert e numele celui care, murind in 20 iunie 981, a fost sanctificat cu supranumele de "Apostolul slavilor".
c) Nu am nici cea mai mica indoiala ca intre anii 1933-1945 s-a pus la care si era cat pe ce sa fie executata o uriasa crima de exterminare completa a poporului evreu.
Acestea fiind scrise incep sa-mi exprim mirarea fata de infractiunea de negare a Holocaustului care, puteti sa va mirati sau nu, mai exista si in Franta si in Germania.
Asadar:
- Daca neg sau contest in public cauzele Primul Razboi Mondial, existenta Marii Crize Economice din anii 1929-1933, cauzele ori existenta celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt privit ca un individ ciudat pasionat de istoria "magica" ... poate chiar un tip interesant.
- Daca neg Holocaustul sunt infractor;
- Daca neg Ejovscina - marea epurare facuta in timpul in care Nikolai Ejov era seful Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD) sunt criticat sa sunt comunist, bolsevic, imbecil, etc.
- Insa daca neg existenta Holocaustului sunt infractor;
- Pot sa neg uriasa foamete care a ucis milioane de ucrainieni in anii '20-30, pot sa neg ca Polonia a pierdut o treime din populatie in timpul Potopului suedez
- Nu pot nega Holocaustul.
- Pot sa neg in public ca realitatea este obiectiva insa daca neg in public Holocaustul ar trebui sa am probleme cu justitia.
etc.
Cred ca existenta acestei infractiuni denumita "Negarea sau contestarea Holocaustului" este o exagerare. O exagerarea urata si grosolana. Indeile, chiar profund gresite, se combat nu se condamna la pedeapsa inchisorii. Nu as vrea sa apuc vremurile in care "Negarea sau contestarea evolutionismului/creationismului" "Negarea sau contestarea teoriei relativitatii restranse/generalizate" ori "Negarea sau contestarea crimelor regimului comunist" ar fi incriminate ca infractiuni.
In loc de incheiere
Se povesteste ca, in timp ce-si fuma linistit pipa, tovarasul Iosif Visarionovici ar fi facut descoperirea ca ideile sunt indestructibile. Poti sa distrugi printr-o simpla miscare de mustata facuta catre Ejov sau Beria pe oricare din purtatorii ideii, cugeta tovarasul Stalin, insa ideea in sine nu poate fi distrusa nici macar cu o explozie termonucleara. Hmmm.
Ultima modificare: Marți, 12 Octombrie 2010
Adalbert Gabriel Gazdovici, Avocat
Cel mai recent răspuns: eumarian , utilizator 13:45, 27 Octombrie 2010
Definirea termenului de Holocaust este explicat in chiar cuprinsul Ordonantei , la Art. 2 , lit. d:

d) prin holocaust se intelege persecutia sistematica sprijinita de stat si
anihilarea evreilor europeni de catre Germania nazista, precum si de aliatii si
colaboratorii sai din perioada 1933-1945. De asemenea, in perioada celui deal
Doilea Razboi Mondial, o parte din populatia roma a fost supusa deportarii si anihilarii.
Am recitit acum , partial, prima postare din topic si am retinut faptul ca insusi Rabinul sef al Comunitatii evreiesti din Romania este nemultumit de faptul ca Art. 6 nu se aplica, dand vina pe Justitie.
Ma gandesc la faptul ca aceasta nemultumire provine de undeva, nu? Si ca cei care fac parte din comunitate se confrunta cu probleme gen antisemitism . De vreme ce exista unele norme care ocrotesc diverse valori sociale, de exemplu , sa nu se aduca atingere drepturilor si libertatilor celor care alcatuiesc o comunitate, o minoritate nationala , acestia sunt indreptatiti sa se planga de neaplicarea lor. Ar fi nedrept sa nu existe ceva care sa-i protejeze si sa fie permanent tinta unor jigniri , a unor discriminari.
Se afirma ca au ajuns sa,, conduca lumea", sigur , metaforic vorbind( sunt recunoscute abilitatile lor in materie de comercianti si afaceri)..ei, si? cred ca aceasta este o rasplata pentru cate au indurat .
Daca discriminare inseamna refuzul populatiei de a accepta introducerea in programele optionale ale scolilor disciplina "Istoria Holocaustului", atunci este ceva in neregula...
Consider ca refuzul vine din faptul ca programa de istorie a Romaniei are alocata 1 ora/saptamana - fiind obiect de examen, iar acest optional are tot 1 ora si nu vad la ce foloseste... In plus, problema s-a pus intr-o localitate in care nu exista nici macar un evreu... problema s-a dezbatut in Parlamentul Romaniei, iar profesorii si locuitorii au fost catalogati antisemiti...
Deci avem o problema, dar in directie inversa.
Ultima modificare: Marți, 19 Octombrie 2010
elena138, utilizator
elena138 m-ai lasat :O
Daca pentru asa ceva e nemultumit acest rabin sef e cam prea mult…
Aceasta chiar e o informatie… dar… cum o verific? Nu zic ca nu te cred :"> dar… sa aflu si alte opinii… eventual sa aflu la ce rezultat s-a ajuns, sau se va ajunge. Pe scurt: as vrea sa “urmaresc” subiectul. Multumesc pentru orice indicatii.

Later edit:
Pe de alta parte, a refuza studierea in scoala nu e totuna cu negarea sau contestarea…
Ultima modificare: Marți, 19 Octombrie 2010
trope_doi, utilizator
Este vorba de un articol intr-un cotidian central... Cotidianul parca, din 2007. Iti dau amanunte pe MP.

Am gasit
[ link extern ]
Ultima modificare: Marți, 19 Octombrie 2010
elena138, utilizator
trope_doi a scris:

Dv si toti ceilalti care “stiti”, ce faceti?

Momentan ii lasam pe respectivii sa se manance intre ei, pentru ca daca am interveni automat am deveni inamic public principal.

trope_doi

Aveti dv un caz concret in care “un ala” face ce vrea si nu-l opreste nimeni?

Am foarte multe...dar cu ce ma ajuta ca le am ?
Cand domnului politist constatator de accident de circulatie i se spune ca de acum trecerea de pietoni se sterge si se muta cu 200m ca sa nu fi fost calcat un 'fi-su lu' gigi muschi' o baba pe trecerea de pietoni...credeti-ma ca nu prea are cine ce sa mai faca.

trope_doi

Si, din cate am mai auzit :innocent: exista o “disputa” aprinsa privind acest termen… care are un sens mai larg decat ii este conferit in aceasta ordonanta (si in general, ca sa fim obiectivi)… Asadar, pana nu se “solutioneaza” disputa nici termenul nu poate fi definit in lege…

E bine daca ramane interpretabil, pentru ca asa se poate intoarce problema si pe alta parte decat aia care s-a dorit initial.
Ultima modificare: Luni, 25 Octombrie 2010
BX, utilizator

Alte discuții în legătură

Cerere de deshumare wpww1488 wpww1488 Buna ziua. Am constatat cu stupoare ca in cimitirul evreiesc din Buzau exista un mormant pentru ... o bucata de sapun. Se presupune ca sapunul ar fi de ... (vezi toată discuția)
Tatuaje Buna ziua. Vreau sa imi fac un tatuaj cu o svastica si vulturul german care aparea pe stema nazista? Este impotriva legii, ma refer la vreo lege din codul ... (vezi toată discuția)
Decizie ccr: religia devine materie optionala in scoli Ares-3 Ares-3 In sfarsit, as zice. [quot] Curtea Constituțională a decis, miercuri, că prevederea din Legea educaţiei care obliga părinții să completeze cereri ... (vezi toată discuția)