Au dreptate și vă pot obliga chiar să faceți și reabilitarea termică a apartamentului conform:
Legea 230/2008 - Legea asociațiilor de proprietari
Art. 16. - (1) Proprietarii sunt obligaţi să ia măsuri pentru consolidarea sau modernizarea clădirii, pentru reabilitarea termică şi eficienţa energetică, potrivit prevederilor legale. Indiferent de natura intervenţiilor se va avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri.
Legea 372/2005 - Legea privind eficiența energetică a clădirilor
Art. 11. - La clădirile existente, cu o suprafaţă utilă de peste 1.000 m2, la care se execută lucrări de renovare, performanţa energetică a acestora trebuie îmbunătăţită pentru a satisface cerinţele stabilite în metodologie, în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional şi economic.
Peretele exterior al blocului este parte comună, nu este proprietatea dvs! Asociația poate hotărî reabilitarea termică a intregului imobil, așa cum este normal și legal (vedeți mai sus) și să vă includă cheltuiala pe listele de plată.
Nu aș vrea să fiu răutăcios dar îmi vine să vă spun, așa cum i-am spus unui vecin care nu voia să înțeleagă (motivând lipsa banilor) să participe la reparația acoperișului, după ce i-am explicat frumos că știu că sunt 2 pensionari, să încerce să dea câte 20-30 de lei pe lună: „Domnule, dacă nu ai bani să stai la bloc mută-te la cort!”. Cortul, când se rupe, îl cârpești, nu trebuie tencuit, vopsit, șamd.