Userul @micael108, ne-a povestit despre faptul ca a instrainat un imobil-constructie, in anul 1998, printr-un proces-verbal (prefer sa il numesc conventie-avand in vedere intentia comuna a partilor si disp. art.1295 c.civ.).
Pentru @Codul si spre stiinta @micael108:
Argumentare juridica privind instrainarea unui imobil-constructie in baza unei conventii (inscris sub semnatura privata ce poarta denumirea de proces-verbal), in anul 1998-prezumtie de legalitate
Amintesc faptul ca, in anul 1998, imobilele constructie se puteau instraina doar printr-o simpla "conventie"-printr-un inscris sub semnatura privata, fara a fi necesara autentificarea acelei conventii "la notar" deoarece, pana la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 210/2008 care a modificat Legea nr. 114/1996, numai vanzarea-cumpararea terenurilor se realiza prin contract de vanzare-cumpare în forma autentifica, situatie care, în prezent, este reglementata in Legea nr. 247/2005, titlul X, art. 2 : “(1) Terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de întinderea lor, pot fi înstrainate si dobandite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute..."
Totodata disp. art. 101 din Legea nr. 114/1996, astfel cum a fost modificat prin aceasta ordonanta de urgenta, subliniez-in anul 2008 prevede: ”Locuintele si unitatile individuale pot fi înstrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute."
@Codul nu o sa mai intru in polemici cu dvs. referitoare la ipotetice solutii- intr-o incerta speta, pentru ca nu se merita...zic eu, astfel ca, eu inchei aici, discutia.
OBS:Va rog, atunci cand postati, in acest forum sa respectati si Regulamentul de postare, argumentand-in primul rand- din punct de vedere juridic (si nu pe baza de empatii/afinitati etc.) afirmatiile dvs.
Multumesc frumos pentru intelegere.