Avocatnet 2011: Despre copilărie...

eumarian, multumesc :)

Datorita tie am gasit prima carte A MEA:

[ link extern ]

Fratele meu (mai mic), caruia ii trebuiau intotdeauna toate jucariile mele, a vrut si cartea desigur. Din cearta am ajuns in bataie, i-am dat un sut in fund care l-a proiectat in calorifer
iar eu am ramas fara carte inainte de a o citi X-( insa cu o portie zdravana de :fight: de la maica-mea (violenta fizica + violenta verbala, pe vremea aceea nu era Protectia copilului ca o aranjam eu).

Doar dupa 3 zile mi-a dat-o inapoi, insa eu l-am urat pe frate-meu mult mai multe :D

mirela741 a scris:

Sau Carti foarte bune, luate pe sub mana. Imi aduc aminte ca mama a platit dublul pret pe Arta conversatiei.

Noi aveam o ruda "de gradul 2" care tinea o librarie din Librariile Bucuresti si doseau pentru toate cunostintele si relatiile cateva carti mai rasarite. "- Sa vii ca ti-am pus deoparte un Shogun" "- Am primit ceva splendid, am pus deoparte". In general oricine avea un magazin punea lucruri deoparte, era un obicei definitoriu al epocii.

M-am gandit si la alte lucruri nu stiam si am aflat in mod penibil in copilarie:
- cum spuneam, ca Nichita Stanescu e barbat
- ca termenul "guma" e polivalent. Am ros la gradinita 4 ore guma de sters incercand sa vad ce simteau cei care ziceau ca e buna pana cand mi-a explicat educatoarea.
- ca e o diferenta intre "fizica" si "educatie fizica". Eram mandri in clasa a 2a ca suntem considerati destul de destepti sa facem fizica la fel ca cei de a 6a, mandrie care vine, cum se stie, inaintea caderii (in acest caz, caderii de la bara).
- ca Ceausescu/partidul te iubesc:D Mai tin minte sentimentul inaltator ca cineva acolo sus ma iubeste, a disparut repede, dar nu pot spune ca n-a fost.

Din copilarie iti amintesti de multe ori cum nu stiai cum merg lucrurile. Dar e un sentiment placut:)

In general oricine avea un magazin punea lucruri deoparte, era un obicei definitoriu al epocii.

Corect! Vecina mea era vanzatoare la mercerie, dar puteai considera ca e cel putin proprietara de abator, casa de moda si producator de cosmetice:giggle:
Referitor la carti, prima data cand am cumparat "Istoria literaturii romane..." (ca am cumparat-o de doua ori, fiind ca soldatul lui Tepes, "din toti eu sunt cel mai prost...", imprumutul nerestituit costandu-ma niste ani de asteptare pana la o noua procurare), a zis vanzatoarea (care avea 10 clase si scoala de comert): "Iti dai tu seama ce destept esti dupa ce citesti cartea asta?!" :whistle:

- ca e o diferenta intre "fizica" si "educatie fizica"

Noi si acum ii gratulam pe profesorii de sport cu sintagma "oameni cu 3 licente: educatie, fizica si sport" :thumbup:

ca Ceausescu/partidul te iubesc Mai tin minte sentimentul inaltator ca cineva acolo sus ma iubeste, a disparut repede, dar nu pot spune ca n-a fost.

Eu nu intelegeam cum poate sefa sa fie "mama iubitoare" pentru toti copiii, avand in vedere ca mama mea avea doar 2 si... cu greu facea fata :))

la sf trimestrului 3 ne a scos de la scoala sa facem repetitii pt spectacolul de 23 august pe stadionul national

Asta era unul din momentele cele mai asteptate, ne jucam de ne saturam (copii fiind) sau ne intalneam cu elevii de la alte licee si ... idile, una-alta (vreau sa zic suspine, ca pe atunci nu stiam mare lucru despre relatii).
Oricum, din toate postarile reiese o inocenta pe care nu reusesc s-o mai descifrez in multe perechi de ochi. Din pacate, si cei care pareau candva altfel (in sensul bun :), ), acum sunt profund schimbati. Evident, nu-i cunosc eu pe toti, insa cei pe care-i stiu de-o viata, imi sunt in anumite circumstante necunoscuti. :) Poate e chiar bine, la orice varsta experimentam lucruri noi :console:

Pe vremea aceea, istoria se preda sub forma de poveste si copiii o intelegeau mult mai usor. Acum, manualul de istorie al celor mici e greu de inteles. Atunci stiau ca istoria este "povestea unui popor" si acum ca "este stiinta care studiaza...". Ce compuneri frumoase faceau copiii si cat de mult le placea sa scrie tema pe maculator, ca sa-si corecteze greselile (uneori interveneau parintii) si apoi sa "treaca pe curat"! Uneori, tema pentru acasa era un subiect aprins de discutie in familie, mai ales gasirea unei metode aritmetice de rezolvare a problemelor. Comunicarea in familie era mult mai prezenta, parintii isi cunosteau copiii pentru ca discutau mai mult, isi petreceau timpul liber impreuna, se citeau cu voce tare articole din "Cutezatorii" sau "Arici-Pogonici" si apoi se comentau de intreaga familie.

Mi-aduc aminte de o faza haioasa de dinainte de a ma duce la scoala. Imi placea foarte mult sa scriu, pe orice si cu orice. Eu am invatat scrisul si cititul la scoala, in clasa I-a, inainte nu s-a preocupat nimeni sa ma invete nimic, numa' la gradinita, careia eu auzisem ca i se spune "camin" - ma duceam la camin-, am mai invatat cateva cuvinte si scurte propozitii in franceza. Franceza era "engleza" noastra de-atunci. Toti copiii erau "dati" mai mult sau mai putin la franceza....
Da, sa revin deci. Imi placea sa scriu si gasisem eu un creion bont, chimic, in sertarul mesei din bucatarie, creion pe care bunica mea il folosea sa scrie pe bucati de hartie rupte din acele pungi de hartie pe care le primeai la magazin cand cumparai zahar, orez, faina etc,marfuri care nu se gaseau decat "varsate", nicidecum ambalate....aha-ha ambalarea a venit mult mai tarziu, odata cu "autoservirile".... :)), deci scria pe acele bucati de hartie rupte anevoios si neindemanatic lista cu cele cumparate, raport zilnic catre maica-mea care il citea cu multa atentie si pe marginea caruia facea comentarii putin incisive.... patrunjel....50 bani - de ce ai luat doua legaturi, pai draga sa nu ma mai duc si maine....:), dovlecei 2,30 lei, spanac 5 lei - asa de scump? trebuia sa mai asteptam o saptamana sa se ieftineasca.... :))

Bun, gaseam creionul si cautam in draci orice foaie de hartie care putea fi scrisa. Nu stiu cum se facea, dar eu nu-mi aduc aminte in casa la noi de foi de hartie razlete, toate erau prinse, in caiete, in repertoare, in carti, in reviste, dar nu razlete, asa incat ce reviste sau forme agregate de hartie gaseam le "bazgaleam" pe toate, nu scapa nimic fara aportul meu scriitoricesc.
Mult mai tarziu am ajuns sa ma satur de scris, acum iar am luat-o cu scrisul....:)), dovada ca omul traieste un moment de maturitate dupa care se intoarce cu multa placere in mintea copilariei.

Ei si dupa ce ma plictiseam de atata scris, linii in zigzag si rotunduri minunate si inflorate ma murdaream pe degete in locul in care le vazusem pe scolaritele care treceam prin fata portii mele, de la scoala catre casa, murdare de la tocul de scris cu cerneala si le invidiam foarte pentru saculetul in care-si tineau calimara intr-o pozitie a mainii foarte importanta.....
Intotdeauna am invidiat pe cineva pentru ceva.... chiar si acum ;)