Legat de pensia militara de urmas, am o intrebare: daca ma inscriu la o scoala de arte ( de 3 ani), mai pot beneficia de pensie, dupa ce am absolvit o facultate ?Sau studiile urmate trebuie sa fie superioare, adica o facultate/universitate.
Am primit un raspuns pe e-mail, de la Casa de Pensii Sectoriala, in urma cererilor mele de a mi se motiva legal suspendarea pensiei, trimise in luna decembrie. Mi s-a comunicat ca cererile mele au fost inregistrate si ca in urma prezentarii adeverintei au intervenit la Casa Nationala de Pensii Publice si au solicitat un punct de vedere, respectiv daca pot beneficia de pensie de urmas pentru anul şcolar 2011-2012. Dupa ce vor primi raspuns, vor lua măsurile care se impun şi ma vor instiinta.
Credeti ca mai este nevoie sa mai trimit si scrisoarea pe care v-am prezentat-o ieri?
Buna ziua,
Am primit raspunsul in scris, in urma scrisorii trimise catre Casa de Pensii:
In vederea recunoasterii studiilor, trebuie ca programul da studii/ specializarea urmata ( implicand forma de invatamant, locatia si durata) sa fie acreditata sau autorizata sa functioneze provizoriu conform actului normativ ce reglementeaza specializarile si programele de studii.
In conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale nr 1/2011 si a celorlalte reglementari legale in vigoare, Centrul Cultural Judetean Constanta "Theodor T. Burada". nu a fost si nu este o institutie de invatamant superior autorizata sa functioneze provizoriu sau acreditata, nu a avut si nu are nici un program de studii universitare autorizat sa functioneze provizoriu sau acreditat.
Avand in vedere cele mai sus mentionate nu exista baza legala pentru continuarea platii pensiei de urmas in anul scolar 2011/2012.
Intr-adevar, Centrul Cultural Judetean Constanta "Theodor T. Burada" nu este constituit ca o institutie de invatamant superior acreditata ... acesta s-a constituit prin reorganizarea a trei institutii publice din Constanta.
In speta, Casa Judeteana de Pensii Constanta are dreptate.
Pensie de urmas
Catalin1991
As vrea sa stiu daca pensia de urmas se acorda si in situatia continuarii studiilor universitare la o facultate la forma de invatamant ID. Conform mentiunilor ... (vezi toată discuția)