Paternitate

Multumesc. Ce spuneti e perfect adevarat si incep sa constat si eu pe propria piele in ce priveste legislatia din draga noastra Romanie (si se pare ca nu numai aici)!
Problema e ca legislatia din diferite tari, printre care si a noastra, a ramas mult in urma progresului medicinei, si da apa la moara unor "doamne" care speculeaza fara jena situatia, in speta se folosesc de darul natural de a da viata si abuzeaza fara scrupule de barbati.
Se pare insa ca situatia e din ce in ce mai revoltatoare pentru barbati (care acum au ca arma simplul test ADN - dar li se interzice sa-l foloseasca!) si pina la urma se va sparge buboiul.
In fond, legile exista pentru a ne satisface si a face dreptate intr-un anumit context: social, moral, etic, tehnic etc.
Cind sint depasite de contextul istoric si produc mai multa revolta decit dreptate, e clar ca trebuie schimbate.
Ca sa fiu CLAR inteles: intr-un proces de paternitate un barbat "ataca" de fapt infidelitatea femeii (indiferent de postura ei: sotie, fosta sotie, amanta) si nu copilul respectiv!

Parerea mea este ca daca aveti dovada concreta ca dvs. nu sunteti tatal copilului ( sa zicem testul ADN), puteti sa formulati o actiune de repunere in termen si sa tagaduiti paternitatea.Iar pentru convingerea instantei, ca proba pentru repunerea in termen puteti prezenta actul doveditor, ulterior putand solicita inca o data administrarea testului ADN si chiar a testuuil serologic iar daca sunt martori pe acest aspect, si mai bine!
Stiti cum se spune, daca incercati aveti cel putin o sansa, daca nu incercati, nu aveti niciuna!
Decat sa traiesti o viata intreaga cu aceasta indoiala! E frustrant!

Instanta pune problema altfel.Invoca din oficiu depasirea termenului legal de 3 ani conform legii.
De aceea, exista riscul iminent sa nu se mai discute de incuviintarea probelor.
Deci, nu se va trece de primul termen de judecata.De principiu, instanta mai poate sa si inchida ochii dar depinde cum este redactata actiunea.Daca ete redactata intr-un mod defectuos nu se trece de primul termen de judecata.
Actiunea trebuie redactata cu atentie de avocat si este recomandabil ca cel care redacteaza actiunea sa vina si la instanta.

avocat Claudiu Lascoschi

Cum arata din perspectiva femeii:
"Sotul meu creste fara sa stie copilul amantului

Niciodata nu mi-am imaginat ca pentru un pas gresit voi plati atat de scump. Dar si mai mult ma sperie gandul ca ceea ce s-a intamplat pana acum nu e decat inceputul a ceea ce va urma.

Sa va spun povestea mea. Ma numesc R. si am 27 de ani. Acum 6 ani l-am cunoscut pe E.D., barbatul visurilor mele. Am fost impreuna un an si apoi m-a cerut in casatorie. Am avut o nunta ca-n vis! Ne potrivim foarte bine. El e grijuliu si haios, ma iubeste foarte mult si imi face toate poftele.

N-a mai durat mult si am vrut sa facem un copil. Lui E.D. ii plac la nebunie copiii, e disperat sa se joace cu ei. Am incercat de mai multe ori si pana la urma am ramas insarcinata. Amandoi eram in culmea fericirii. Dar n-a tinut prea mult bucuria noastra, pentru ca in luna a treia am pierdut sarcina.

Apoi am tot incercat, dar degeaba. Am fost la doctor si am inceput sa iau tratamente de fertilitate, dar fara nici un succes.

In 2005, E.D. a trebuit sa plece din tara. Afacerea noastra (aveam un mic magazin cu haine) incepuse sa nu mai mearga atat de bine. Eu locuiam cu parintii mei - desi ei mergeau mai mult pe la tara - si cu sora mea. Locuisem cu totii impreuna inca de la nunta.

Un an de zile, cat a fost E.D. plecat, ma ajutau fratii lui si prietenii nostri comuni cand aveam de adus marfa si cu restul treburilor ce mai erau de facut. Ca femeie singura, nu ma puteam descurca. Astfel ca am ajuns sa imi petrec tot mai mult timp cu unul dintre acesti prieteni, M.

El nu lucra nicaieri, avea masina si parea ca e oricand dispus sa ma ajute cu mici servicii. Ma facea sa rad si ne purtam familiar unul cu celalalt. Totul parea foarte normal. Pana intr-o zi cand am ajuns sa facem mai mult decat atat. Cu alte cuvinte, mi-am inselat sotul.

Azi asa, maine asa, timpul a trecut si E.D. s-a hotarat sa vina acasa. Am racit relatiile cu M. si ne-am vazut fiecare de treaba lui ca si pana atunci. Mergeam cu totii impreuna la petreceri si ne purtam de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Doar ca, si aici e marea problema, la scurt timp dupa aceea am aflat ca sunt insarcinata. Sigur nu aveam de unde sa stiu al cui este copilul. Putea fi atat al lui M, dar si al sotului meu. Am tot sperat si m-am rugat sa fie al lui E.D.
Sarcina a mers bine, n-am avut nici un fel de probleme de data asta. Doar ca la patru luni, E.D. a trebuit sa plece din nou si am ramas iar singura. Intr-un fel am simtit ca mi s-a luat o piatra de pe inima. Mi-am spus ca daca apare vreo problema, voi putea s-o rezolv fara ca E.D. sa stie nimic. Intre timp plecase si M. din tara si am ramas singura, doar cu familia mea. Lui nu i-am spus nimic legat de banuielile mele.

Asa a aparut pe lume mica mea minune, Andreea. De la inceput a fost o mogaldeata alintata, toata lumea ii face pe plac. Iar E.D. n-a mai rezistat dorului de casa, de mine si mai ales dorea sa-si vada fetita. Asa ca am plecat, impreuna cu Andreea, la el.

Acasa, familia lui, in special soacra-mea, a inceput sa-mi scoata tot felul de vorbe. Umblau deja zvonuri ca am fost cu M., dar mi-era teama sa nu afle si E.D.

Acum Andreea are aproape 3 ani. Si e blonda, cu ochii albastri. Nu seamana deloc nici cu mine, nici cu E.D. Anul trecut am revenit in tara si cand am fost in vizita la rude, neamurile lui iar au inceput criticile. I-au spus ca fetita seamana mai degraba cu vecinul decat cu el. Nici nu stiu daca au glumit sau chiar stiu ceva.

Sunt total panicata. Traiesc intr-o groaza care nu se mai termina. Fetita creste, toata lumea pare ca stie ca nu e copilul sotului meu si pare ca se uita mereu cu subinteles la mine si imi reproseaza.

Pana acum am stat acasa si am avut grija de fetita. Dar de acum cred ca voi incepe sa merg la lucru pentru ca nu mai suport atata stres. Nici nu pot dormi noaptea. Am cosmaruri ca E.D. afla ca nu e fetita lui.

O iubeste ca pe ochii din cap si cred ca si-ar da viata pentru ea. Dar daca ar afla vreodata ca nu e copilul lui, cred ca ar fi in stare de-o nebunie. De fapt, nici nu sunt foarte sigura daca nu cumva stie sau macar banuieste ceva. Daca mama lui i-a bagat niste scorneli? Daca familia lui stie?

Nu stiu ce sa fac. Simt ca innebunesc. Nici macar eu nu sunt sigura. Si totusi, daca e sa ma iau dupa cum arata fetita, e aproape sigur. Chiar nu seamana deloc cu noi. Noi suntem bruneti si cu tenul inchis, eu am fata triunghiulara, E.D. lunguiata, iar fetita o are patrata. E clar ca nu seamana cu nici unul din familia noastra.

Poate un test pe paternitate ar clarifica lucrurile. As putea sa i-l fac fetitei, dar cum sa procedez cu sotul meu? Si chiar daca as reusi, iar rezultatul ar fi pozitiv, ca nu e copilul lui… ce ma fac?! Va repet, o iubeste atat de mult!! Cred ca nimic nu l-ar rani mai mult. Se poate face un test de paternitate fara stirea tatalui?

Sunt disperata. Am pus problema in fel si chip. Eu nu pot sa-i spun. N-as fi in stare in viata mea sa recunosc ca nu e fetita lui. Si e prea tarziu acum. Daca as fi stiut din timpul sarcinii poate as fi facut avort. Dar acum nu stiu ce sa mai fac sa-mi gasesc linistea. Si nici fata de sotul meu nu stiu cum sa procedez."

Sursa:banateanul.ro

Situatia dramatica.
Nu se poate face un test ADN decat daca exista elemente de comparatie.Fara tata nu se poate face testul ADN.
Puteti consulta un medic sau un avocat care are cunostiinte de medicina legala.Trebuie facut si un studiu special de drept.
Nu este imposibil de a se gasi o cale.Nu trebuie decat gasita acea cale.

avocat Claudiu Lascoschi