Partaj- sulta

Dreptul de retenţie nu trebuie constatat, cu atît mai puţin nu trebuie dispus de instanţă. El este invocat de către retentor direct faţă de proprietarul bunului.

În materie imobiliară, dacă dreptul de retenţie este recunoscut moştenitorului obligat la raport împotriva celorlalţi moştenitori, pînă la plata sumelor datorate de aceştia pentru restituirea cheltuielilor făcute pentru sporirea valorii imobilului, nu văd de ce nu ar fi recunoscut copartajantului pînă la plata sultei.

Mai mult, se poate invoca privilegiul instituit de art.1737 alin.3 C.civil în favoarea copărtaşului pentru plata sultei, privilegiu care conferă dreptul de urmărire şi de preferinţă, în condiţiile în care el este înscris, pentru opozabilitate, în cartea funciară.

Liviu S.Bordaş

themis,

citeste I.C.C.J. decizia nr. 6604 din 25 noiembrie 2004

Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului îşi execută obligaţia de a plăti sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles, ci trebuie constatat de instanţă, la cererea părţii interesate.
I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală,
decizia nr. 6604 din 25 noiembrie 2004

Este o speta care i se potriveste perfect.
Putina informare inainte de a oferi o solutie/comentariu nu strica.

Alberto Kurtyan

Daţi-mi voie să citez din Decizia invocată:

Dreptul de retenţie, care conferă deţinătorului unui bun al altuia posibilitatea de a refuza restituirea lui, până când creditorul lucrului îşi execută obligaţia ce o are către el, plătindu-i sumele cheltuite cu lucrul, nu este subînţeles. El se constată de instanţă, la cererea părţii interesate, fiind recunoscut ca o garanţie prin plată a creanţei şi durează până la efectuarea plăţii.

Or, prin hotărârea de partaj, recurentului nu i-a fost recunoscut drept de retenţie, iar în prezenta cauzei acesta s-a apărat susţinând că dreptul de retenţie este subînţeles, fără să formuleze cerere pentru constatarea existenţei dreptului.


Din chiar citatul de mai sus rezultă că cel care invocă dreptul de retenţie avea două posibilităţi:

1. fie să-l solicite prin chiar acţiunea de partaj, fie

2. să-l invoce, pe cale de excepţie, în acţiunea în evacuare, cerînd instanţei să constate existenţa dreptului de retenţie.

În această privinţă, mi se pare excesivă soluţia instanţelor, inclusiv a ICCJ. Odată invocat, pe cale de excepţie, dreptul de retenţie, atît instanţa de fond, cît şi cele din căile de atac, trebuiau să constate că dreptul invocat există.

Nu rezultă de nicăieri că, în cazul acestui topic, ca, de altfel, şi în speţa citată, ar fi fost obligatoriu ca acela care vrea să se prevaleze de dreptul de retenţie să-l ceară instanţei care a pronunţat partajul. Dimpotrivă.

Cu atît mai mult poate fi opus, pe cale de excepţie, celui care cere predarea bunului fără a apela la acţiunea în evacuare.

Deci, domnule Alberto Kurtyan, remarca dumneavoastră cu privire la necesitatea informării, mi se pare nu numai uşor maliţioasă, dar şi uşor deplasată.

Liviu S.Bordaş

Citez din mesajul dvs., themis
"În această privinţă, mi se pare excesivă soluţia instanţelor, inclusiv a ICCJ"

Din pacate, instanta suprema este cea chemata sa solutioneze litigiile, iar deciziile
acesteia au forta obligatorie pentru toate instantele.
Opiniile dvs, pe de alta parte, nu sunt izvor de drept.

Cind oferi o opinie juridica, te bazezi pe lege si jurisprudenta, nu pe opinii personale, oricit de juste si morale ar fi ele.
Oricum, apreciez spiritul de fronda chiar daca este "agressio inutilis".

Alberto Kurtyan

:offtopic: Interventie moderator
www.avocatnet.ro/content/for...

:offtopic:
Nu ne plac remarcile "paternale", adica acele remarci facute de catre utilizatorii obisnuiti care se erijeaza în "conducatori", prin remarci referitoare la cine si cum ar trebui sa posteze. Nu trebuie uitat faptul ca cei desemnati sa faca ordine sunt moderatorii.