Mi se refuzã legalizarea sentinþei pe motiv cã aceasta trebuie publicatã în ziar

themis a scris:

Avem conjuncţia ªI, e adevărat. Dar avem şi continuarea: în cazurile în care preşedintele judecătoriei sau completul de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară.


Zic şi io...

:rofl: normal

e 2-2 si noi plus

Buna dimineata tuturor
Am scris mai sus urmatoarele

Unu. Legea. Oricare cititor atent al art. 85-95 din procedura civila veche (despre dansa discutam acum) va observa cu usurinta ca toate articolele care contin cuvantul "citatie" contin si sintagma "celelalte acte de procedura" ... toate, mai putin unul. Art. 95 nu contine decat cuvantul "citatie" fara nicio referire la actele de procedura dovada clara a faptului ca legiuitorul nu a dorit decat citarea paratului prin publicitate, nu si comunicarea celorlalte acte de procedura.
Doi. Logica. Daca argumentul de mai sus, bazat pe interpretarea logico-gramaticala a textului normei nu a facut o gaura atat de mare in teoria comunicarii hotararilor judecatoresti prin publicitate incat n-a mai ramas nimic din ea putem sa ne intrebam: care ar fi ratiunea pentru care legiuitorul a stabilit procedura citarii prin publicitate si mai ales, in interesul carei parti exista aceasta procedura?
Trei. Stim de prin anul I de facultate ca hotararile judecatoresti au putere de adevar juridic ce nu mai poate fi discutat numai asupra partilor din proces iar fata de tori ceilalti doar o valoare egala cu aceea a oricarui act autentic, adica pana la proba contrara. Paratul citat prin publicitate este parte in proces iar fata de el urmeaza ca ceea ce s-a discutat si stabilit sa nu mai poate fi discutat intr-un alt proces. El poate fi undeva pe mare, poate fi prizonier al piratilor somalezi, poate fi intr-un ashram din Nepal (in cazul acesta l-ar putea avertiza divinitatea ) poate fi mort, poate fi mercenar in Cecenia, afacerist in China, poate fi oriunde iar legiuitorul a voit sa incerce sa-l avertizeze ca exista un proces la instanta X care-l priveste si pe el. Citarea prin publicitate este, asadar, o forma de avertizare a paratului conceputa de legiuitor pentru a proteja drepturile acestuia. Procedura nelegal-bizara a publicarii in ziar a dispozitivului hotararii este EXACT opusul art. 95 fiind conceputa pentru a-l proteja pe reclamantul care s-a judecat cu parati citati prin publicitate deoarece ii ofera acestuia (care poate fi de rea credinta in sensul ca stie ca paratul este plecat pentru doi ani in Uganda si ca are rude cu care tine legatura dar alege sa-l citeze prin publicitate) posibilitatea de a-l lipsi pe paratul pentru care hotararea devine definitiva dupa publkicarea in ziar de calea de atac.

O ultima observatie: In Ardeal Maramures, Crisana sau in Banat n-am prea auzit de o astfel de procedura. iar themis, care e clujean, poate sa ne spuna daca a intalnit asa ceva in ziarele din Cluj. La inceputul discutiei nu-mi aminteam unde am mai auzit asa ceva si doar ceva mai tarziu mi-am amintit ca era vorba despre o judecatorie din vechiul regat. Ciudat, nu-i asa? Ei, bine, nu chiar atat de ciudat. N-am timp acum pentru cercetari istorice insa aceasta cutuma a publicarii dispozitivului hotararii in presa precis isi are originea in vreo norma dinainte de unificarea procedurii civile. Insa e bine de inteles ca aceasta curiozitate istorica nu-i confera temei legal si nici nu-l indreptateste pe judecator sa refuze eliberarea unei copiii cu mentiunea ca hotararea este definitiva sub cuvant ca nu e publicata in ziar.