AVLIL a scris:
Discutia a degenerat in sensul ca oricat i-am explicat ca are libertatea de a merge la 10 medici si de a nu urma recomandarea niciunuia, ca el ca parinte decide in final... argumentul meu nu avea logica in fata fugii lui de raspundere. Nu, el nu trebuia sa decida, caci nu trebuia sa raspunda.
În legătură cu acest aspect, am o mică observație.
Părintele e primul care trebuie să răspundă, dar nu pot să fiu de acord cu „semnătura” care i se cere părintelui care (de regulă) nu are nici o legătură cu medicina, pentru orice vaccin sau procedură medicală ce trebuie administrat/aplicată copiilor de la naștere și până la adolescență.
Adică, de ce să-și asume responsabilitatea un părinte strungar, de exemplu, pentru efectele viitoare pe care s-ar putea să le aibă un vaccin administrat copilului său?
Pe vremea mea, exista un program național conform căruia, periodic, la o anumită vârstă, toți copiii primeau o anumită doză dintr-un anumit vaccin (de exemplu), fără ca părinții să aibă drept de opțiune.
Și cu toate astea (culmea !) nu apăreau efecte secundare/adverse (chiar dacă nu exista tehnologia de acum, și mai ales nu existau nici „drepturile omului” de acum)...
Adică „rezultatele finale” erau mai bune decât cele de azi.
Cred că totul ține de asumarea răspunderii și în acest domeniu ca și în altele. E mult mai ușor să nu faci nimic dacă nu ai o „semnătură” cu care să fii acoperit, decât să faci ceva asumându-ți.
În afară de această mică paranteză (pentru care îmi cer scuze dacă o veți considera „pe lângă” tema dezbătută), subiectul e interesant.
Totuși, capacitatea de exercițiu ar trebui evaluată și din perspectiva asumării unei răspunderi în ceea ce privește „exercitarea capacității” respective.
Părerea mea.