avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 555 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Aplicarea OUGnr.10/2013
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Aplicarea OUGnr.10/2013

“ Curtea Constitutionala a Romaniei a declarat neconstitutionale doua prevederi prin care statul putea sa restituie in 10 ani despagubirile pentru proprietarii care au detinut terenuri si proprietati in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, si care, din cauza starii de razboi, atat din Primul Razboi Mondial, cat si din cel de-al doilea Razboi Mondial, au fost evacuati. Astfel, s-a revenit la vechiul termen care este de maximum 2 ani.
Aceste despagubiri se acorda in urma unor procese cu Statul Roman, care ar trebui sa fie instrumentate de birouri de avocatura specializate pe despagubiri ANRP, Legea nr. 290/2003 si Legea 9/1998", se subliniaza in comunicatul de presa al M.L. Lungu.
Avand in vedere modificarea termenelor de plata a despagubirilor, precum si suma insuficienta alocata de ANRP pentru indeplinirea obligatiilor, este esential ca romanii sa apeleze la instrumentele legale pe care le au la dispozitie, pentru a putea intra in posesia banilor cat mai rapid, se subliniaza in comunicatul de presa al cabinetului de avocatura MLL. “

Intrebare: fiind un drept recunoscut, de ce trebuie apelat la instantă ?
Cel mai recent răspuns: themis , utilizator 21:51, 14 Decembrie 2013
Pentru ca firma de avocatură a domnului ML Lungu să obţină nişte venituri.

Vă daţi seama că ANRP nu va avea de unde să achite sumele rezultate din sutele de executări silite. Nu are buget pentru aşa ceva.

Mai mult, plata cu prioritate a sumelor rezultate din hotărîri judecătoreşti va conduce la un blocaj total al plăţilor.

Nu ştiu care sunt argumentele CCR, dar eşalonarea plăţilor este singura soluţie rezonabilă. Poate că 10 ani era prea mult. Se putea în cinci, aşa cum e prevăzut şi în Legea 165/2013, acceptată şi de CEDO.

Va ieşi un balamuc din toată această legislaţie şi din procedura prevăzută de ea. Vor curge din nou acţiunile la CEDO, statul va plăti despăgubiri, oamenii care nu au cunoştinţele necesare sau care nu-şi permit un avocat vor rămîne păgubaşi.

CCR a reuşit ceea ce nu au reuşit guvernele anterioare: să provoace haos.

Repet, nu cunosc motivarea Deciziei Curţii. Dar am vaga bănuială că va fi una năstruşnică, de natură să dea peste cap toată jurisprudenţa de pînă acum a Curţii, sesizată cu sute de excepţii de neconstituţionalitate referitoare la legislaţia privind restituirile, respinse pe bandă rulantă, cu toate că cererile adresate CEDO în urma litigiilor în care au fost ridicate excepţiile au fost suspendate tocmai pentru faptul că Decizia pilot a CEDO constata încălcarea vădită a dreptului de proprietate din cauza legislaţiei neclare, ambigue, lipsite de eficienţă.
opinia dvs este exceptionala:)
D-le. themis. Tot respectul pentru puterea dvs. de exprimare in dreptul legislatiei romane. Aceasta ordonanta nu este respectata de institutii ale statului.Cine se face raspunzator ? Tot cetateanul roman platitor de taxe si impozite ? Cine-i "trage de urechi" pe cei ce incalca legile tarii si nu respecta Constitutia , ce masuri represive se iau impotriva lor ? In SUA se invoca Amendamentul nr. si este litera de lege respectarea lui. Pentru ce am optat pentru democratie, sa fiu la cheremul Statului si al acolitilor politici ? Unde este dreptul meu cetatean, unde este dreptul la proprietate ? Cine executa silit acest Stat Roman ? CEDO ? Nu-mi place sa-mi denigrez tara si Guvernul dar sunt obligat de situatie. Am sa postez pe internet, am sa apelez la prieteni din diaspora si publicatii din strainatate si-i voi informa ce inseamna Lege si Justitie in Romania. Si sa-i traga de urechi strainii pentru ca merita.
Halal Stat, halal legiuitori, halal Justitie, halal clasa politica!!! Hoti, banditi si haite de hiene.
Brend de Romania.
Nici vechea lege, nici ordonanţa declarată neconstituţională, nu aveau nevoie de hotărîri judecătoreşti pentru punerea în aplicare. Numai că vechea lege (care prevedea un termen de doi ani pentru restituire, aşa cum prevedea şi Legea nr.247(2005 (titlul VII), nu erau realiste, fapt care a condus la decizia pilot a CEDO si la necesitatea adoptării unor norme privind plata eşalonată a despăgubirilor.

Este limpede că statul nu va putea plăti în doi ani. Pentru asta trebuie prevăzute sume în buget, iar ca să prinzi în buget astfel de cheltuieli trebuie să ai veniturile corespunzătoare.

Bugetul de stat de 2014 se bazează pe venituri de aprox.100 miliarde de lei (22 miliarde de euro). Valoarea despăgubirilor care trebuie plătite este estimată la 7 miliarde de euro. Adică, undeva la peste 30% din buget.

Va putea statul să plătească aceste sume în doi ani? Greu de crezut. Eu spun imposibil.

ªi atunci, odată cu revenirea la vechea formă a legii, nu se va reinstaura haosul? La fel se va întîmpla şi cu Legea 165/2013? Încă nu ştiu, necunoscînd nici motivele invocate în excepţia de neconstituţionalitate proaspăt admisă, nici motivele Curţii. Vom afla în curînd.

Nu contest nimănui dreptul la despăgubiri. Sunt unul dintre cei care au obţinut, printre primii, titluri de valoare nominală prin instanţă (primăria refuzînd cu obstinaţie soluţionarea dosarelor). Sunt unul dintre cei care s-au văzut în situaţia de a se adresa CEDO în urma neîndeplinirii de către stat a obligaţiei de restituire în termenul de 2 ani prevăzut de L.247/2005, judecarea cererii fiind suspendată odată cu decizia pilot. Termenul de 5 ani prevăzut de L.165/2013 mi s-a părut rezonabil şi posibil de respectat. O revenire la vechiul termen de 2 ani prevăzut de L.247 nu ar face decît să dea timpul înapoi.

Repet, nu cunosc motivarea Curţii, nu ştiu ce articol din Constituţie va fi fost încălcat. ªtiu doar că aceeaşi Curte (într-o vreme în care procesul de restituire era cu adevărat blocat şi imposibil de realizat) a constatat, şi nu o singură dată, că legislaţia (al cărei unic efect a fost blocajul total al plăţii despăgubirilor, fapt sancţionat de CEDO prin hotărîrea pilot) nu avea în ea nimic neconstituţional, chiar dacă figurau în textul ei sintagme precum (autoritatea, nota mea) îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare, punînd beneficiarul dreptului de despăgubire la mila autorităţii şi a statului, existenţa disponibilităţilor nefiind în niciun fel reglementată iar inexistenţa lor constituind motivul neplăţii miilor de titluri de despăgubire emise de CCSD.

Aştept cu interes motivarea Curţii. De parcă aş putea face altceva.
Multumesc pentru lamuriri dar si pentru sinceritate. Din 1998 de cand am intocmit si depus
dosarul complet, inclusiv contul bancar pentru virarea sumei stabilite, tot astept ca statul roman sa-si onoreze datoria. Bunica mea avea o vorba batraneasca dar inteligenta: " desteptul fagaduieste iar prostul trage sparante". Pana atunci, ma consolez constient fiind ca intr-un stat cu asemenea legi si interpretari, hotia este la ea acasa.

Alte discuții în legătură

Cauza pilot atanasiu contra romaniei - cedo cassy cassy buna seara ! stie cineva care este stadiul actual al pozitiei statului roman raportat la implementarea recomandarilor CEDO din cauza pilot Atanasiu contra ... (vezi toată discuția)
Curtea constitutionala si avocatul poporului, doua institutii care isi bat joc de fostii proprietari natinalizati de comunisti Lisonelta400 Lisonelta400 Legea 165/2013 este o bate de joc, despagubirile date de anrp ( o institutie cu oameni foarte corupti, cum s-a dovedit de altfel ) sunt derizorii,, la ... (vezi toată discuția)
Admisibilitate cerere de revizuire tcnz tcnz Buna ziua Am aflat ca s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si in ceea ce priveste art. 4 teza 2 raportat la art. 34 din L165/2013 (termenul de 5 ani ... (vezi toată discuția)