Divort cu copil minor

madalina-s a scris:

Orice discutie pe aceasta tema - a despartirii- nu se poate purta, efectiv.

Dar pe tema ramanerii impreuna? E numai o chestiune de abordare.
Daca domnul nu doreste divortul, poate sunt sanse de reparare casnicie. Sau poate incercand s-o reparati, isi da seama ca nu merge. Sau ca vrea sa divorteze. Sau ca dv. doriti sa ramaneti cumva impreuna.
Depinde din multitudinea de variante, daca ati analizat ambii si ati decis irevocabil. Imi pare dificil sa alegi o varianta fara sa o poti discuta cu cealalta jumatate; totusi, se poate. In acest caz, vedeti ca drumul spre divort poate trece prin impacare si poate sa va faca o relatie buna post-divort.

AVLIL a scris:

madalina-s a scris:

Orice discutie pe aceasta tema - a despartirii- nu se poate purta, efectiv.

Dar pe tema ramanerii impreuna? E numai o chestiune de abordare.
Daca domnul nu doreste divortul, poate sunt sanse de reparare casnicie. Sau poate incercand s-o reparati, isi da seama ca nu merge. Sau ca vrea sa divorteze. Sau ca dv. doriti sa ramaneti cumva impreuna.
Depinde din multitudinea de variante, daca ati analizat ambii si ati decis irevocabil. Imi pare dificil sa alegi o varianta fara sa o poti discuta cu cealalta jumatate; totusi, se poate. In acest caz, vedeti ca drumul spre divort poate trece prin impacare si poate sa va faca o relatie buna post-divort.

Pe tema ramanerii impreuna putem discuta la nesfarsit :)

Problema este ca noi tot incercam sa reparam de ceva vreme...si se pare ca e de ne-reparat, cel putin din punctul meu de vedere (am podul plin de promisiuni...intr-ale schimbarii).

Si mie mi-ar fi mult mai usor sa ne asezam la o masa si sa discutam ce nu a mers, de ce, ce putem face ca sa le fie bie copiilor, sa-i traumatizam mai putin...insa ajungem invariabil la: "tu esti de vina"..."ba tu" si la jigniri....
Insa n-am eu norocul asta...placa este una singura: "eu nu vreau sa plec, nu ma despart de copilul meu, nu vreau nici sa-l despart de mama si de sora lui, vreau sa fie totul ca si pana acum".

Numai ca daca pt el ce a fost pana acum este cel putin satisfacator, pt mine nu...este un compromis pe care nu-l mai pot face...

P.S. imi cer scuze pt detaliile irelevante...stiu ca nu e un forum de psihologie.

Dand vina pe fetita mi se pare ca vrea sa va raneasca pe dvs.

Si lipsa dialogului este tot un repros adus dvs. Atata timp cat nu recunoaste ca a gresit nu pot interveni acele schimbari care sa duca relatia pe un fagas normal.

Si promisiunile nerespectate indica o lipsa a implicarii sale in casnicie.

Si cand totul se incheie cu jigniri nu cred ca mai poate fii reparat ceva. Daca respect nu exista, nu se poate construi nimic.

Si copiii cred ca sunt mai putin traumatizati traind fericiti decat intr-un cadru unde nu exista respect, iubire si ajutor reciproc.

Stiu ca poate nu va arde sa cititi carti in acest moment, dar va recomand cu caldura cartea "Dragostea este suficienta...si alte minciuni despre viata in doi" a terapeutului american John W. Jacobs. Va va schimba radical perspectiva asupra propriei casatorii. Evident e recomandat sa o citeasca si sotul :)

E normal ca certurile dv. sa decurga mereu la fel, ati fi exceptia de la regula certurilor intr-o relatie...
Orice relatie, sef-angajat, parinte-copil, sot-sotie isi formeaza, in timp, un tipar al certurilor. E un cerc in care se invarte cearta si e absolut normal, e un drum batatorit pentru cele doua persoane.
Jignirile apar, de regula, ca o expresie a propriei raniri, in relatiile in care cei doi au trecut prin ceva impreuna. Dor la fel de mult, dar adesea sunt doar dovezi ale familiaritatii si experientelor comune. Nu inseamna ca nu exista respect intotdeauna, lipsa de respect se vede atunci cand invectivele zboara aiurea, fara temei. Intr-o cearta, e normal sa te descarci prin lacrimi, cuvinte, gesturi. Moderat, nu vorbim de excese.

Prin urmare, ca sa schimbati ceva trebuie sa schimbati rutina. Adica ori mergeti amandoi la un psiholog, ori macar dv. E preferabil amandoi, insa si un sot din cuplu poate strica rutina certii si sa incerce sa o duca spre ceva constructiv, nu distructiv; de exemplu, se poate intrerupe cearta la un moment la care ea nu mai e productiva. Felul cum o intrerupeti conteaza si modul cum o reluati maine iar...

Nu aveti cum schimba voi doi rutina cuplului, sunteti aceiasi doi, aveti aceleasi reactii la cele spuse de celalalt, el la fel. Nimic nu se va schimba asa.

Mai sunt si alte metode, de exemplu ii dati un termen de gandire oficial, termen sa faca ceva. Pentru ca inertia e mare probabil, ar fi indicat ca termenul sa fie exterior dv., sa-i dati o notificare, sa introduceti actiunea si sa-i dati pana la primul termen, orice. Asa, macar, faceti ce se poate si pentru relatie, ii dati si timp sa se obisnuiasca cu despartirea daca e nevoie... si ajungeti si acolo daca nimic nu se repara.
Incercati un psiholog, puteti vorbi si cu un avocat, insa evaluarea copilei dv. e importanta; in primul rand, daca parerea vine de la o persoana straina de cuplu, il poate convinge mai mult. In al doilea rand va stie ca mama si ar trebui sa inteleaga ca nu puteti permite nimanui sa va raneasca un copil, orice copil.
Incercati interventii din exterior, nu faceti nimic cu certurile in doi.